Evghenia Filippovna KUNINA

Pînă nu e tîrziu
 Primul manuscris al poemelor Evgheniei Filippovna Kunina a fost pregătit pentru tipar de către Larisa Vasilievna încă din anul 1986 si a fost propusă editurii „Sovietskii pisatel” (Scriitorul sovietic), însă nici pînă în 1990, versurile ei nu au văzut lumina tiparului.
Poemele lirice ale Evgheniei Kunina „nici cu minciună, nici cu lingusiri” ne-otrăvite si-au făcut aparitia abia în paginile revistei „Oganiok” (Flăcăruia), în 1989. E. Kunina a fost bună prietenă cu Anastasia Tvetaeva, fiica poetesei Marina Tvetaeva.


DIN CICLUL BĂTRÎNETE
 
Sufletul rezistă precum firul la coasă,
Totul este părere – viata-i frumoasă,
Toti oamenii-s buni, pînă la durere de buni
Soarele iese din ceată în fiece luni.

Mintea bătrînului cedează si scîrtîie,
Orbeste, surzeste, adoarme si gîfîie;
Memoria-cîrpe si stambă în petice
Balaurul vîrstei o ia ca s-o mestece.

Trupul? De-acest trup mai bine să nu mai vorbim
El cere milă-ndurare la zorii ce vin,
Porumbelul din suflet îl legăn pe palme,
În ultima strofă îi cînt si adoarme.

Bătrînete-a sosit în anii nouăzeci –
Si-i multumesc că n-a întîrziat pe veci!
Mereu avut-am noi împreună putin timp
Să cîntăm si să trudim în orice anotimp.

Lenea ne mînca mereu cu-a ei neputintă
Slăbiciunea ne chema cu-a ei tendintă
Bătrînetea se furisa cu pasii tăcuti –
Mi-a spus ce înseamnă: Nu-ncerca să mă uiti!

Anii prunciei sînt prinsi în oricare fibră –
Ei mă sperie din a timpului clepsidră.
Iar toamna de-acum, vecinilor din pruncie
Trăieste cu el în deplină armonie.

Ei însă nicicînd nu făceau rău nimănuia
Si-si permiteau de toate pe grija altuia
cu nimeni la fel, apărînd mereu pruncia,
nici cu vecina ce astepta vesnicia.
(1982)


GRIEG. FILĂ DE ALBUM

Cîntă în mine Grieg cu fila sa de-album
El cîntă si nu dă lacrimilor mele drum.
Ne-am despărtit. Iubirea noastră n-a fost carte.
Inventie n-a fost. Muzica n-are moarte.

În ton minor. Otravă e contrar vointei
Contrar gîndirii. Si în ciuda teoriei
ea strînge inima-n durerea necredintei
nevindecată nici de asii meseriei.

Eu vă vorbesc de meseria de poetă
e arta de a decora destine
de-a separa si de-a uita de sine
de suferinta răbufnită sub calotă.

Nu, nu reusim totdeauna, noi, cei amari,
Prin separare, în versuri să ne dispensăm
De disperarea-nfrîntă cu inimile tari
Si-n clipa final-a despărtirii, să cîntăm.
(1985)


EU SI VOI

Cu voi vorbesc de prea multe ori
(Să nu mă bănuiti de gînduri rele)
Toate acestea-mi de obicei în zori
Cînd soarele răsare prin perdele

Cu răsărit de gînd. Cu muzică de valuri
a undelor fierbînde de sîngele aprins
să fiu mereu cu tine în dorul meu nestins
iubire-naripată, pură, fără maluri.

Curg povestile atunci, despre toate
despre ce-i mai interesant (nu pentru voi!)
despre valurile vietii-nesărate –
dar însorite si gustoase pentru noi
Atunci vor pluti spre voi ca fumul-foc
Mii de-ntrebări, cu ele si răspunsul…
asa se-ntîmplă, cînd zorii-s cu noroc,
dar ziua nu, căci ne îneacă plînsul!


PANACEU

Privirea ta, prea plină de-ntelegere
de parcă Bunul Dumnezeu ne-a pus alăture
iar el îmi dezleagă tristetile tale
ca eu să le vindec pe-a versului cale.
Bunul să-mi dea atare limbaj si putere
Prin suferintă să vindec orice durere.


LUI BORIS PASTERNAK

Coltul ferestrei e spart fără vrere
lumina prin el se prefiră încet
la masă sade plin de putere,
al rusilor cel mai mare poet.

Prin fata ferestrei sale închise
Pe lîngă grijile sale perene
Un cal păseste încet ca prin vise
Tramvaiul trece, din vreme în vreme.

Si oamenii trec cu pasul grăbit
ei nu-si schimbă drumul niciodată,
căciula pe cap toti si-au tuflit
aleargă spre munca vesnic visată.

Dar ploaia rece se-opreste ca la semn,
iar vîntul si tunetul tac
prieten si conducător, salut solemn
iubite-al nostru Boris Pasternak!
                                

ZBOARĂ LIBERE CLIPELE
***
…Poate eu mai sînt încă vie
uite, la aceste ceasuri timpurii –
Si în noapte, la culcare tîrzie
Cînd gîndurile-s fade si pustii,
pe cînd, uitînd de fleacuri seci
de ceea ce trebuie sau nu
nu simti că ai albit la plete,
cu viata nu mai poti să te întreci.

Cînd clipele zboară, asa cum vor ele,
da, zboară libere spre stele
cînd nu îneci, ca pe pisoi la baltă,
o inspiratie născută oarbă.