Anatoly (Anthony) KUDRYAVITSKY
„Un poet care a dat voce tăcerii Rusiei”
Josef Brodski
Născut în Moscova, în 1954 (tatăl - de loc din Polonia, mama
- fiica unui irlandez din South Co. Mayo care a sfîrsit în Gulag),
Anatoly Kudryavitsky, medic (absolvent al Universitătii de Medicină din Moscova,
1978, doctorat în Imunologie), poet, scriitor de literatură fantastică
si traducător, trăieste în Irlanda (Dublin) si Germania din 1999. Este
membru al Uniunii Scriitorilor din Federatia Rusă si al PEN Club-ului din
Irlanda. A fost presedinte al Societătii Ruse de Poezie (1998 - 1999). Din
1999 face parte din Comitetul Director al Federatiei Internationale a Asociatiilor
de Poezie.
Volume personale: Vaporul toamnei, Moscova, 1991, Mesaje pecetluite, Moscova,
1992, Muzica astrelor, Moscova, 1993, În lumina albă a asteptării,
Moscova - Oslo, 1994, Tărîmul eternelor povesti, Moscova - Jersey City,
N.J., 1996, Graffiti, Moscova - Jersey City, N.J., 1998, Cartea oaspetilor,
Moscova - Jersey City, N.J., 2001. Figurează în mai multe antologii.
A publicat poeme în reviste ca: a) în engleză - New Muses (Washington
D.C.), Poetry Ireland Review, Cyphers, Litspeak Dresden, Riposte, The SHOp
(Cork); b. în franceză: Autre Sud (Marseille), Le Journal des
Poétes (Bruxelles). Scurte povestiri si poeme i-au fost traduse/ publicate
în reviste si antologii în germană, franceză, spaniolă, ebraică,
slovacă, croată, macedoneană si, acum, în română. A publicat
în volume traduceri din Emily Dickinson, Stephen Crane, Jim Morrison,
Anize Koltz, Desmond Egan, John Galsworthy, Willian Somerset Maugham, Stephen
Leacock, Arthur Conan Doyle. A tradus în rusă: poeti irlandezi (Frank
Ormsby, Ciaran O'Driscoll, Desmond Egan, Dennis O'Driscoll, Julie O'Callaghan,
Cathal O'Searcaigh, Ann Leahy, Paula Meehan, Macdara Woods, Joseph Woods,
Alison Maxwell, Peter Sirr, Ger Reidy, Pat Boran, Mary O'Malley, Sean Lysaght,
Jo Slade, Kieran Furey), englezi, scotieni, americani (D.J.Enright, Anne
Stevenson, Carol Rumens, Joanne Limburg, W.N.Herbert, Jackie Kay, Charles
Simic, Mark Strand, Jim Kates) si poeti rusi în engleză (Gennady Aigi,
Ivan Akhmetiev, Gennady Alexeev, Dmitri Grigoriev, Elena Katsuba, Konstantin
Kedrov, Igor Kholin, Alexander Makarov-Krotkov, Arvo Mets, Vsevolod Nekrasov,
Rea Nikonova, Genrikh Sapgir, Asya Shneiderman, Alina Vitukhnovskaya).
Poem în căutarea propriei limbi
La o anume vîrstă
poemul începe să-si caute propria limbă.
În adîncul noptii
face casă bună cu metaforicul Mehlin
si hiperbolicele valenciene.
Bineînteles, nici un poem bun nu se poate descurca
fără un corset gotic asa cum trebuie.
Faldurile curgătoare ale rochiei si dialectele
reprezintă în fapt ultimele retusuri.
Gata, atentie priviti!
Poemul se vede pe sine în oglindă
dar n-are bucuria
de-a se recunoaste.
Înspăimîntat,
poemul îsi zvîrle sistematic cuvintele
si - fiti atenti,
rămîne gol si fără podoabe
ca orice idee primară.
La începutul recreatiei,
gluma se îngroasă:
poetul face un pas gresit
intrînd în budoarul poemului.
Căprioara priveste cum se retrag ghetarii
Acolo unde imaginile
se contopesc cu imaginatia
si mozaicul de muschi al pietrelor
devine lizibil ca o carte
stăm la taifas despre Eros-ul eroziunii
si despre cel mai îndepărtat ghetar
noi ne dorim păsuni si nisipuri întinse
cu noroiul pînă la genunchi
viitorul nu ni se-nfătisează prea clar
nu stim cum să ne îngrijim libertatea nou-născută
dar sîntem cît se poate de fericiti.
cine se gîndeste la hecatombele vînătorii,
la societatea povestilor bambi
pentru mileniile ce vor urma?
si chiar si faptul ăsta
nu poate fi mai rău decît zîmbetele
de gheată ale ghetarilor nemărginiti.
Cartea lui Meros
Papirusul descoperit recent
în desertul inimaginabilului
a văduvit profesiunea de cronicar
de toate sensurile.
Chiar la începutul pergamentului
se văd cîteva cuvinte
asternute acolo de o mînă tremurătoare:
CARTEA LUI MEROS
Se crede că este
titlul manuscrisului.
În nesfîrsitele file lucioase
călăretii galopează, carele de luptă se-nvălmăsesc
săbiile zăngăne, zidurile se prăbusesc
Nimeni din ce de-acolo
nu întelege nimic din trecut.
Papirusul cuprinde tot ce s-a-ntîmplat
din zorii creatiei
pînă la nestatornicul „acum”.
Cu fiecare zi care trece
CARTEA LUI MEROS devine tot mai cuprinzătoare
dar memoria generatiilor
se împutinează.
Cursul evenimentelor va fi curînd
ajuns de cursul vremii
si apoi, posibil depăsit.
Cine stie, poate asta înseamnă
că vom citi dimineata
despre ceea cesuntem predestinati să înfăptuim
de-a lungul zilei:
Ce-o să facem
după ce vom învăta ce să facem:
asta-i întrebarea.
Insule de flux
pentru Joan si Kate Newmann
Se pare că
stelele de deasupra nu sînt chiar atît de eterne.
Ceea ce marea azvîrle
cerul absoarbe
iar pămîntul dezgolit, mîlos pluteste
în abisul înnegurat al visului de smarald
precum capul unui urias subacvatic
în ascensiune.
Vîntul aduce oamenii
oamenii aduc pietrele
si le asază între familii,
generatii,
între ei si eternitate.
Marea nu se opune.
Marea este răbdătoare.
în orice moment ea poate acoperi pămîntul împrumutat
cu ape somnoroase
dar ea asteaptă,
marea asteaptă
dă oricui o sansă.
Noaptea luna netezeste ridurile
de pe suprafata mării
si tiveste apa neagră
cu dantelă de argint.
Aceia care au văzut rochia de mireasă a mării
Unduindu-se atît de încet
s-au gîndit ei oare vreodată
cum mă gîndesc eu acum
că împrumutăm din eternitate
tot ceea ce vedem si auzim
ne împrumutăm chiar si pe noi însine
numai să ne înapoiem asa cum trebuie
precum scolarii care îsi înapoiază compunerile
cu toate greselile pe care le-au făcut
pentru a fi corectate cu cerneală rosie.
Suspiciunea în fosnet de sandale
Cu ani în urmă toti scriitorii erau greci
si toti grecii erau pietoni.
De-atunci ceva s-a schimbat.
Grupuri de autori motorizati
înaintează prin negura necuvîntării
privirea lor galbenă si insistentă
străpunge întunericul sălbatic
însămîntîndu-l cu pulberea aurie
a lumilor imaginare.
Scriitorii mari care-au murit
desi invizibili, sînt si ei prezenti.
E ciudat să vezi ochi familiari
pe chipuri străine.
Totul trece
au descoperit filosofii.
Totul se disipează
au depistat paznicii frontierelor mentale.
Ei insistă ca spatiul
să se măsoare în nume
si nu în poeme sau în cîntec de trestii.
Lor le plac pasagerii cu best-seller-uri înăltătoare
si îi dispretuiesc pe pietonii anonimi
care adesea se împotmolesc
în dictionare siropoase.
Lentilele lui Asclepius
Secolul a început cu
delictul secolului.
În norii încărcati de-o ploaie grea
un ochi secret studiază cazul
prin lentilele
sterse ale lui Asclepius.
Seful îi suspectează de a fi autorii
versurilor jalnice
pe poetii reuniti într-o conspiratie a tăcerii.
Compasiunea nu mai e la modă.
Grimasele respingînd oglinzile
înlocuiesc oglinzile obisnuite să reflecte grimase.
Tămăduitorii declară peste tot:
Mîine e sfîrsitul lumii.
Să murim cu demnitate
Pedichiuristii
ne învată în secret
să ne reflectăm în oglindă
La răscrucea din Inchicore
un bătrînel zdrentuit îsi lustruieste ochelarii
si priveste insistent
prin farurile masinilor ce trec.
„Unde au plecat cu totii?”
întreabă el vîntul prăfuit din Dublin .
Pustii aruncă cu sticle goale de plastic
în ultimul poet
aflat la vîrsta transparentei.
Prezentare: Marius CHELARU
Versiunea în limba română: Daniela ANDRONACHE