* * *
Rubaiyate
Viata-n orice clipã înnoadã întâmplãri
si a lor vâltoare în noduri ne preface.
Ci-a soartei multor noduri aflat-am deslegare,
dar nodul mortii nimeni nu l-a putut desface.
* * *
Fiintei ce mi-i datã cum pot sã-i spun Fiintã
când chinuri o sfâsìe si pradã sunt a cetii
?
Îndurã-te, mã scoate din Nefiinta vietii
si mã preschimbã, Doamne, în vesnica-si Fiintã.
* * *
Din trupul cupei naste un suflet beat de soare,
iar macul naste-o floare în purpuriu regal.
Vãpaie curgãtoare se naste din pocal.
- Dacã mã-nsel, de vinã-i licoarea vrãjitoare.
* * *
“Nu-ti vinde pentru-o clipã toti vecii ce-or sã vie !”
- asa mã certi. Ci-aevea atâta-i însã : clipa.
Cãci ieri a fost un astãzi care si-a frânt aripa,
iar mâini e-n sânul clipei cu-ntreaga vesncie.
* * *
Sunt douã porti în lume : spre viatã si spre moarte,
dar unde este poarta ducând în Vesnicie ?
Ci inima si gândul o dibuie prin ceatã.
Ce stiu, când Roata Boltii nu ne dã semn cã stie
?
* * *
Sus la ospãt cu Domnul atunci vei fi poftit
când te vei smuls din sine si te-ai unit cu tine.
De sorbi din vinul tare al smulgerii din sine,
de viata si de moarte, deplin te-ai dezrobit.
* * *
O cupã sunt, sculptatã de vesnica Gândire.
Sãruturi mii ulciorul si zânele mi-au dat.
Dar Timpu’, -Olarul, care gingas m-a modelat,
de ce o sã mã sfarme ? Din ce neagrã gândire
?
* * *
Nici simtul matematic si nici cel al finetii
nu-ti spun ce sens e-n lume nici întelesul vietii.
Nu pune pe-a ta gurã absurdã întrebare,
ci-a buzelor iubitei suava rãsuflare.
* * *
Am fost si eu în Tine la începutul lumii.
De ce-ntr-o zi, Pãrinte, m-ai despãrtit de Tine ?
Ce sunt eu, aruncatul, aici în marea spumii ?
Ce esti Tu, sfâsiatul, împutinat de mine ?
* * *
O, soartã, ce departe si-apropiatã-mi esti !
Din mine ori din Roata Eternã te ivesti ?
Suntem unul si-acelas sau doi strãini pe care
îi învrãjbeste-o Fortã din nestiutã
zare ?
* * *
Învãt în zeci de tomuri savantii ne-au tot dat.
În mânã c-un opait scrutând pãmântul
mut
mai mult decât festila nici unul n-a vãzut
si-n bezna cea eternã din nou au înnoptat.
* * *
Când fãrã tine lumea în Zori s-a întocmit,
nici merit n-ai nici vinã de-i bunã sau e rea.
De-a vinului savoare sã fii mereu rãpit
precum de-a ei mireasmã se-mbatã-o viorea.
* * *
Fãtãrnicia lumii e un amar pelin.
Mai umple-mi cupa, Saki, cu vinul cristalin.
Pe-un ban sã-mi vinzi în piatã covorul rugãciunii
pe el sã-si strige altii versetele minciunii.
(În româneste de George POPA)
