Poeta italiană Mardena Kelmendi, născută la Berat, în Albania, în 1963, într-o familie de patrioti cu o lungă traditie intelectuală, locuieste, din 1990, la Ormello, lîngă Treviso. Este fiica Vitorei Stefa Leko (supranumită, datorită felului ei de a fi, Maica Tereza din Trieste/ Nënë Tereza e Triestës), urmasă a renascentistului Konstantin Kristoforidhi (1826-1895) .
Desi avea de mică înclinatii muzicale, pentru că provenea dintr-o familie care se manifestase fătis contra regimului comunist (tatăl ei, profesorul kosovar Bardhyl Kelmendi, a fost condamnat în 1956), nu a putut urma studiile. A început să scrie poezie de timpuriu. Prin scrisul ei (dar si prin activitatea în domeniul public: prezidează asociatia Shote Galica, în Friuli – Venetia – Gulia, membră a Ligii Mondiale a Albanezilor/ LSFB s.a.),  arată că nu si-a uitat tara, nu a uitat situatia prin care trece neamul ei.
A editat pînă acum o serie de cărti de poeme, este colaboratoare la alte volume (precum antologia poetilor albanezi din exil, La metafora fuggita, împreună cu Bislim Ahmeti). Prima carte a sa Perdono perché devo vivere; alte cărti: Nelle orme del sospiro, Il mio attimo centenario. În semn de recunoastere a activitătii ei se bucură de atentia criticii în Italia, SUA, Danemarca si, acum, România; a primit o serie de premii.
Pe scurt, poeziile alese pentru acest grupaj relevă, prin modul în care creionează în vers pierderea, asteptarea, dragostea, apartenenta la patria de obîrsie, iar prin maniera în care caută muzicalitatea se apropie de patria adoptivă.

CLIPA MEA SECULARĂ
(Çasti im shekullor)

Fixată încă
Pe ideea de a fi
Caut în mine inexistentul,
Iluzie?!
Ca un vis rămas la jumătate
Atunci cînd vei spune „Da”
Te trezesti...
Reflex? Dorintă? Datorie?
Realitate?!
Somn stricat.
Primesc cu mînie
Trezirea
Ce mi-a furat visul.
Mă-nseninez, simt încă
Gustul amar al pierderii
Încercînd amintirea
Fostului vis –
Vis-viată,
Trupul si plăcerea,
Constiinta timpului meu
Trezit
Acolo unde tu mă astepti singur,
Clipa mea seculară
De unde porneste
Călătoria mea infinită.

IUBESC
(Dashuroj)

Iubesc pînă la durere
Iubirea mea
Netrăită
Cu tine!
Ochii mei
Privind spre tine
Buzele tale se prelungesc
Si sărută aerul
Pe care-l sorbi,
Iubesc
Si lacrima inimii
Care picură pentru tine,
Căzînd ca cerneala
Printre degetele mele.
Iubesc
Tot timpul,
Plîng, urăsc, rîd si cînt
De aceea mor,
Dînd esentă vietii
Pe care mi-o dai tu
Amore mio!

LASĂ-MĂ
 (Lermë)

Lasă-mă să te văd cu umbra suspiciunii
Ca să nu te numesc necredintă!
Să-i spun încă o dată judecătii „lasă-mă”
Imaginea ta s-o denumesc „Om”
Si vreodată cînd îti voi lipsi
Să stii de ce aceasta era hotarîrea mea
Fiindcă nu pot încurca iubirea
Cu vorbe mincinoase si promisiuni.
Inima care iubeste
Nu poate bate la poarta necredintei!

UNDE SĂ TE CAUT
(Ku të të kërkoj)

Apoi aud vocea ta din depărtare
Obosită înlăuntrul sufletului meu...
De ce te-am atins? Tu pentru mine
Parcă esti Mesia, un profil biblic.
De cînd erai vorba cîntecului meu
Si muzica iubire era,
De ce te-am atins
Ca visul să-l stric?
Te-am atins pe tine si sentimentul s-a trezit
Vocea ta atît de aproape, atît de departe
Nu pot prinde, deja, cerul, nu mai pot,
Fuga ta m-a lăsat fără suflare.

 NU TI-AM SPUS
(Nuk të kam thënë)

Nu ti-am spus:
Iubeste-mă cum te iubesc!
Fă-mă să mă simt
De parcă niciodată
Nu am fost
     Atît de iubită!

Prezentare Marius CHELARU, în româneste de Albert VOKA