* * *
dimineata
este o searã bãtrînã
pe drumul
unde o furnicã
îmi duce copilãria
în spate
* * *
alcoolul cade
pe buzele uscate
ca un sãrut perfect
omul mãnîncã
o pîine lungã
cît tipãtul lui
pe cruce
sãrutul perfect
* * *
trãiesc
pentru a risipi pãsãrile
în cer
aripile mi s-au desfãcut -
pe umerii netezi
au crescut cuiburile
trãiesc
pentru a risipi pãsãrile
pentru a risipi pãsãrile
si completa cerul. trãiesc
mai lung decît tipãtul pãsãrilor
scheletul lor
tinînd cîte un nor
cînd sînt beat
vãd cerul rãsturnat în cuvînt
si stiu
pãsãrile si cerul
una sînt
tipãtul si cerul
una sînt
precum spatele frunzei
însãmîntatã
de vînt
precum în cer
asa si pe pãmînt
trãiesc
pentru a risipi pãsãrile
în personalitatea mortii mele
acum
moartea mea
s-a desfãcut de punct
* * *
vîntul desface toate frunzele
deodatã
ca pe niste lacãte verzi
le desface
emancipînd copacul
o linie dreaptã
este vîntul
pînã la capãtul privirii
unde se face punct
mi-e fricã -
de pe marginea frunzelor
rãbufneste vîntul
* * *
trãiesc
si nu trãiesc
am probleme de timp
în respiratie
uneori mã expir prea mult
pînã aproape de moarte
ca dintr-o contractie
prea puternicã a uterului
ca dintr-o inertie a nasterii
inspirã tu, iubito,
pentru mine
sã ne împãrtim
truda respiratiei
