Violeta ION

 

umbletul meu înca de dimineata ascunde

forfota uriasa a orasului

oameni care se strîng ridicînd

fetele albe si palide de sub sîngele scurs în picioare

itindu-se mult în sus peste puterile lor

 

si eu mai putin grabita

cu o prelungire a pasului spre aceasta sarbatoare

careia n-am sti cum sa-i spunem pe nume

si nici nu conteaza pentru ca înauntrul acestei numiri

bucati înghetate de serbet negre si rosii cad

dintre pumnii strînsi prin palmele transpirate

apoi drumul o tine drept si noi tinem cu drumul

spre vechile cafenele triste si uzate ca bucuriile dulci înfasurate

ca hainele vechi

pe care nu le arunci si nu le arunci ca sînt ale tale

obiectele alea care se lipesc de piele cînd tremuri de frig

sau de caldura sau de nimic sau de infinit

atît de plina de tine, atît de mult tu ca ele

se impregneaza si tremura singure ca varga pe umeras

 

pentru ce ne strîngem aici unde se duc oamenii aia

aceia

ocolesc chioscuri iar pe sub arcade steagurile

mamelor lor care i-a facut

care fîlfîie ce frumos ele fîlfîie în vînt

 

stam aici ca pîna la urma

 

te strecori cauti putina mila de sine si putin respect

cînd mîinile încordate întîmpina textura dura a buzunarelor

astfel încît sa nu se prabuseasca în gol

 

si n-a stiut cine a spus, s-a uitat la ei cum se uita o

groapa înveselita la o groapa trista

care se scutura de rîs

pîna se acopera una pe alta

 

mîinile pe marginea mesei s-au lungit degetele s-au subtiat

ca firele de paianjen

s-au rasucit împrejurul ei cu grija si încordare

merg cu privirea asta în mîini, breaza, pe linoleul lucios

pe linoleu ligheane verzi si albastre în care

se lafaie coca si carne tocata

si eu alunec asa prin încaperi felicit trecatorii

de sub geam

dar nu înteleg gesturile astea cu valurile astea de palme

sub care s-a strecurat miezul zilei

 

palmele mele întind rujul pe gura

fata se deschide a veselie pîna la cangrena

si ei sînt veseli pentru ca lumea e mare si încape multa

si multe picioarele care merg încoace si încolo

pîna unde îmi vine sa strig si stiu ca ei nu aud

dar se misca asa pentru ca sînt în toiul exercitiului

exerseaza toata moartea apoi se opresc o clipa pe bordura, respira

ca de-acum viata e un fleac ca si cum n-ar mai fi

cum îi mor sobolanului întîi ochii apoi întepenesc ghearele dar

tot mai zvîcneste ceva în el

si ei zvîcnesc în spatele geamului si picioarele zvîcnesc

înainte si înapoi

cu fetele lor încrezatoare, încrezatoare si eu în spatele geamului

continui sa framînt coca în lighean

zîmbesc cu subînteles pieptul se umfla din cînd în cînd

apoi îngaduitoare deschid ferestrele si viata se întinde dintr-o parte în alta

craniile se apropie cu duiosie creierul circula de la un capat la altul

 

pîna la urma a învins

pîna la urma a învins, a stat acolo cu picioarele chircite pe podea

podeaua rasuna era mare, mare, stralucitoare.

vreau sa îti arat cum se practica jocul întemeierii

cu picioarele chircite pe podea

dar atentie, mare atentie, mai întîi

corpul se va face o pasta, se va lipi, o vom rasuci încet pe partea

cea mai ascunsa a geamului, altfel din neatentie ar putea începe sa urle

ar putea sa faca semne în strada

 

pe urma treaba devine tot mai usoara

as putea sa te continui lucrînd febril si atent

mi-as putea desprinde mai întîi capul

apoi mîinile si picioarele as putea dupa aceea

sa te acopar cu trunchiul în asa fel încît sa mi se para

ca tu lucrezi la asta atît de febril si atent

într-un joc nesfîrsit al întemeierii, cînd picioarele îngroasa podeaua

ma pot privi atunci din mai multe directii, soarele va urca pe bolta, apa

din chiuveta ar prinde sa urce

o noua zi

vecinii mei aurolaci îsi vor lua doza de dimineata

vor bate cu furie în perete

deasupra camerei vecinii construiesc, s-au terminat zilele

si noptile strig tare

tot mai ritmic cu melodia apasata tot mai ritmic a întrebare

melodia întoarsa ca o buza de iepure

s-au terminat zilele si noptile spun tot mai încet

sfatoasa, grijulie

în saptamîna asta cuminte ce hoit destrabalat

cu bocaniturile astea cu siguranta cineva traieste acolo

traieste face pe grozavul si bate asa o viata bate pe dos si pe fata nici

nu mai stiu

ma duc spre fereastra fac semne grozav de largi

mi-aduc aminte de omul al caruia îi iesise sufletul

a doua zi împreuna cu mama si tata l-am cautat înnebunita

a zis ca n-are nevoie era numai carne si oase numai un rîs tot zicea ca

e frumos sa te uiti asa în zare dupa ce se scurge sufletul pe barbie ca

dulceata îl modela în mîini apoi îl baga la loc pe gît ca pe un sarpe

zilele veneau repede cu un tren întarîtat

oamenii numai carne si oase numai rîs în mijlocul pietii

am înaltat rîsul ca pe un steag l-am înfasurat ca iedera pe pereti

de el ne spînzuram încontinuu

prin cîrciumi cu odraslele noastre-n spinare

 

cîrciuma biserica secolului 21

unde miroase a viata zilnic

si oamenii sa înfasoara cumva în jurul lor

carnea duhneste cumva a patrie

aer si înaltimi zîmbete pentru toata lumea

un spatiu larg de te apuca frigurile

muntii din ochii semenilor pe care ne tîrîm cu mîini bolnave

îmbrîncindu-ne sa atingem lucrul ala caruia n-am sti cum sa-i spunem pe nume

smulgîndu-l cu forta apoi de pe buzele lor vinete

 

tivul camasii mele

tivul camasii mele se tîraste prin bucuresti

mi-am adus palmele în fata, vreau sa urmaresc o imagine

cu aria cea scufundata în frig

frigul e cel care te scutura te scutura cînd arunci cu pamînt

de jos în sus

de nicaieri în nimeni, doar asa sa crezi ca poti muta pamîntul mai deasupra

cu palma de crestetul tau

spune-i si tu darie, cum poate sa creada asta, spune-i darie

cu trunchiul întins, cu gîtul furios sau vesel spune-i

pentru ca vin zapezile si ea îsi consuma tot frigul acum

n-o sa-i mai ramîna mare lucru si-o sa traga de noi

acum poti sa-i spui sa vina, a stat acolo cu monitorul

în brate în intersectie, acolo la rascruce de strazi

împrastiata ca în lumina pasarile

a stat acolo între monitoare, alba, de neînteles

arunca cu pamînt în sus

de neînteles noaptea cum se ducea

de ce noi nu stim

ca pasarile, împrastiata

daca vine ucide-i ochii va încerca sa sparga monitorul, sa

iasa cu doua brate fluturînd în intersectie

asta o sa încerce sa preia controlul

las-o sa nu stie