Victor HUGO

 

Semanatorul

 

Încet-încet se face seara.

Din umbra unei porti privesc

Restul de zi crepusculara

Cînd orele de somn mijesc.

 

Vad, pe un cîmp pe care-l scalda

Noaptea-n destoinica racoare,

Un mos zvîrlind cu mîna-i calda

În brazde holda viitoare.

 

Înalta-i silueta-n zdrente

Domina-aratura-adînca

Si parca-ar face reverente

Zilei ce sta sa curga înca.

 

Se duce, vine, si mereu
În glia ce razoare n-are

Arunca boabe ca un zeu

Din mîna-i rodului datoare.

 

Martor obscur, eu meditez,

Pe fondul umbrei si-al rumorii

La-n veci nedezmintitul crez

Pe care-l au semanatorii!

 

Apus

 

Sta soarele s-apuna; noaptea urma sa vina

Sa-ngreuneze zarea cu-ntunecimea sa.

Un mos, în cîmp, pe-o piatra, la viata lui putina,

Privind apusul galben, în taina medita.

 

Pe cînd fusese tînar, pazesc turma-n munte.

Era sarac si liber si legi n-avea deloc

Si umbra de-altadata se pricepea so-nfrunte

Din fluieru-i prin codri cîntînd adesea cu foc.

 

Batrîn, avea de toate: si sufletu-mbibat

De amintiri, si-o casa cu stranepoti duium;

Turmele-i numeroase se întorceau în sat,

Ci el, rupt de-ale gliei, scruta celestul fum.

 

Ziua sfîrsita-i pretul celei ce-abia se naste.

Fostul pastor sub mîndrul azur plonja în vis

Si-n fata lui Oceanul ce-odihna nu cunoaste

Simboliza speranta intrarii-n paradis.

 

Moment solemn! Si muntii, si apele cumplite

Si vînturile rele taceau: sublim concert:

Batrînul privea astrul ce raze ascutite

Îi trimitea, iar astrul privea un corp inert!