tu îti asezi vorbele
în trenuri
în fiecare duminicã
le strîngi încã o datã la piept
pe peron
niciodatã nu trebuie sã le aduc eu
de la garã

eu astept
la usã
în rochia de mireasã

ca si cum rãzboiul
ar fi trecut
 

* * *

corabia ta s-a scufundat
demult
ochiul tãu nu avea vorbe
pentru mine
înotãtor pierdut

îmi cãrasem apa
în casã
tu vroiai într-însa
sã te înneci
 

* * *

fiecare soaptã e pentru mine
în casa noastrã
în noaptea care vine
ceva mai mult
odaia mi-o vroiai
cu fata la nord
vara
îi lipseste usa

plini de praf
nu vedem
penele cãzute pe pãmînt
si eu plîng dupã rochie
si mã apropii de ea obositã
 

* * *

vreau sã înot
în lacurile fãrã cuvinte
printre respiratiile tale
acolo unde tu zgîrii
vopselele de pe tablourile
în care ziua mã ascund
de mine

noaptea
îmi cresc mîinile
dintre cearsafuri
mîinile tale