Rodolfo HÄSLER

S-a născut în 1958 în Santiago de Cuba si din 1958 trăieste în Barcelona. Este poet si traducător. A publicat volumele: Poemas de arena (Barcelona, 1982), Tratado de licantropía (Madrid, 1988), Elleife (Barcelona, 1993), De la belleza del puro pensamiento (Barcelona, 1997), Poemas de la rue de Zurich (Malaga, 2000), Paisaje, tiempo azul (Mexic 2001), si placheta Mariposa y caballo (Cuenca, 2002). Este inclus în mai multe antologii: Anthologie de la poésie cubaine du XXé siècle (Paris, 1997), Nueva poesía latinoamericana,  (Mexic, 1999), Antología de la poesía cubana (Madrid, 2002) si Poemas cubanos del siglo XX (Madrid, 2002). A tradus poezia completă a lui Novalis si este codirector al revistei  Poesía’80 din Barcelona. A primit premiul Aula de Poesía de Barcelona în 1992.


Copilăria sfîrseste devorată de lupi,
copilăria finală cu pielea atît de frumoasă
si fără oprire pînă la epuizare.

Pasiunea porneste înspre moarte asemenea
semintelor intime ale unui stejar scuturat.

Moartea sfîrseste devorată de lupi
ca sîngele rosu, ca lumina rosie fără
sfîrsit.

(Tratado de licantropía)


ORFISM

Din negurile casei de jos,
un chip maiestuos va urca pentru un moment,
într-un corp de zeită, poate de eroină.
Nu se stie care va fi destinul ei,
prizonieră a iubirii, sub greutatea păcatelor ei,
în focul lirei, Euridice,
iubita lui Orfeu care trăieste în infern.

Se odihneste domnita cea aleasă cu picioarele desculte
si largul vesmînt îi cade în falduri bogate.
Miscarea grăbită a capului
Ar putea să spună că tocmai a primit vestea,
în întunericul cel mai desăvîrsit,
cererii mele.

(Elleife)

Ca o actinie întunecată, rosu purpurie,
nici nu vorbesc în limba mea, nici nu trăiesc în tara mea,
sînt, într-adevăr, mostenitorul unei inteligente familii feniciene.
Este aici fenicianul din celebrul poem al lui Eliot
pentru a continua să fiu cel sufocat pentru totdeauna.
Cum se stie, poetii nu au o viată proprie,
mor răniti de apă, cerbi fără de regat,
scrutînd domeniile retrase ce le servesc drept sălas,
dispretuitori ca piesele unui vechi joc de sah,
fără sînge care să păteze podeaua alcovului.
Iarna este anotimpul porivit
pentru ca femeile să-mi închidă definitiv pleoapele,
si intensitatea cu care într-o zi am descifrat lungi poeme grecesti
transformată deja în zăpadă miraculoasă,
îsi pierde între timp toată căldura.

(Elleife)


EVOCARE

Asez în cameră un buchet de anemone,
si observ cu atentie evolutia lui,
fumînd una după alta tigările din pachetul de Abdula,
pretios în puritatea ochilor.
Nu stiu cît va dura procesul,
va depinde de climă, de gradul de umiditate, prefer să cred.
Trecerea zilelor ca amintire a anemonelor,
în asteptarea nasterii, urmată de moarte,
atent între petalele lor, rosii, albastre si violete
în timp ce insist, din delicatete, să-mi pierd viata,
cum vroia Rimbaud,
depinzînd de metamorfoză,
impasibil înaintea schimbării iminente
nu-mi pot imagina altă situatie în aceste momente,
dacă spatiul negru mă sustine
ca o parte din reflectarea unui diamant, a lunii,
si îmi înapoiază ciudatul meu receptacul vegetal,
exil trecător
între frunze verzi si ramuri în floare.

(Elleife)

(Ciclul apei si al focului )

Infinitul contine toate posibilitătile,
toate promisiunile,
si dacă te scufunzi în apă nu vei iesi fără să te dizolvi în parte
într-o moarte simbolică.
Miscarea nu se opreste niciodată si fiecare val te umple
de energie,
neobosit, în eterma sa moarte. Acesta este botezul meu.
Spiritul genezei se înaltă începînd din ce este tangibil
si nu concepi viata fără elogiu sau fără regenerare.

Focul se justifică în ardoare si în dăruirea
cea mai altruistă,
limbă care mă istoveste si în aroganta sa mă pomeneste iarăsi.
Îsi dizolvă învelisul ca să unească sufletul cu trupul
care este salamandră ce nu arde în transa sa spirituală.
Focul se asează în locul definitiei,
starea mai subtilă. Originea sa este terestră si destinul său
ceresc,
si pe culme te hrăneste cu o surprinzătoare naturalete.

(Poemas de la rue de Zurich)

Prezentare si traduceri de Elena Liliana POPESCU