LIRICĂ GERMANĂ
Johann Wolfgang GOETHE
Dor fericit
Înteleptilor doar spune-o,
Cei de rînd te-ar lua în rîs:
Laud viul pentru care
Moartea-n flãcãri e-al sãu vis.
In nopti sfinte de iubire,
Cînd primit-ai si dai viatã,
Un fior strãin te prinde,
Facla sens înalt te-nvatã.
În întunecata umbrã,
Liberat de-a ta sclavie,
Spre-o logodnã mai înaltã
Un dor nou acum te-mbie.
Nu ai teamã de distante,
Fascinat, zbori nesfîrsit,
Pentru-a fi pînã la urmã
Un fluture mistuit.
Cît timp nu întelegi aceasta:
„Mori spre-a deveni”, tu esti
Un biet oaspete obscur
În beznele pãmîntesti.
Mai înaltul si cel mai înalt
Dacã vã-nvãtãm acestea,
Sã nu ne-o luati de rãu :
Pentru-a vã-ntelege gîndul
Întrebati adîncul eu.
Veti afla atunci cã omul
Multumit de sine-i cînd
Eul si-l descãtuseazã
Si în cer si pe pãmînt.
Acest eu are nevoie
De plãceri una si-o mie.
Bucuriile de-aici
Le-ar voi si-n vesnicie.
Parfumatele grãdini,
Flori si roade, fete dragi,
Ce-au plãcut la toti în lume,
Si dincolo-ai sã le placi.
Si din bunii mei prieteni
As voi un cor sã fac
Si sã flecãrim nemteste
In grai paradisiac.
Dar grai nou vor om si îngeri,
Murmur fin precum zefirul,
In gramatica de tainã
Ce declinã trandafirul.
Fãrã sunet fãrã grai,
Arderile din priviri
Ne vor înãlta apoi
Spre cerestile uimiri.
Dar cînd sunetul si glasul
De cuvînt s-au izbãvit,
Ca vrãjit, iluminatul,
Simte cã-i nemãrginit.
Dacã deci cele cinci simturi
Au si-n rai cîte-o menire,
Eu voi cãpãta acolo
Un simt u n i c peste fire.
Si prin sferele eterne,
Ce usor e-avîntul meu
Precum pur pãtrunde Verbul
Cel pur al lui Dumnezeu.
Liberi, în zbor arzãtor,
Vom sui fãrã hotare
Si în Vesnica Iubire
Ne vom pierde, vom dispare.
Unul si Totul
Pentru a se regãsi în nemãrginire,
Individualul trebuie sã disparã...
Suflet al Lumii, vino si ne pãtrunde...
Esenta vesnicã se aflã în miscare în toate lucrurile;
Cãci totul trebuie sã treacã prin nefiintã
Dacã vrea sã dãinuiascã în Fiintã.
Peste creste de munti
Peste creste de munti
e tãcere.
Din vîrfuri de ramuri asculti
abia o adiere.
Pãsãrile-n codru se-ascund.
În stinsuri de soaptã,
asteaptã,
adormi-vei si tu în curînd.
Din ce obîrsie venim ?
Din ce obîrsie venim ?
Din iubire.
Cum n-am putea sã vietuim ?
Fãrã iubire.
Dragostea cum s-o gãsim ?
Prin iubire.
Cum lacrima s-o lecuim ?
Prin iubire.
Prin ce de-a-pururi ne unim ?
Prin iubire.
Poetul catre Huri
Mã-ntrebi, Arhanghel Pãzitor,
Ce rãni am ca sã intru-n Rai.
– În fata ta un om tu ai,
Si asta-nsemnã-un luptãtor.
Aprinde-ti flacãra privirii
Si-n inima-mi te uitã-adînc,
Cum rãnile vietii plîng,
Cum cîntã rãnile iubirii.
Cãci eu slãvit-am cu credintã
Cã-mi fi fidelã draga mea,
Cã-n lume-i Doamnã dragostea
Si-i plinã de recunostintã.
Cu cei mai buni a mea simtire
Si fiecare gînd lucrarã
Ca-n cele mai frumoase inimi
Sã ardã a luminii parã.
Nu un nedemn alegi în mine.
Dã-mi mîna ta, ca zi de zi,
Pe degetele tale fine
Sã pot sã numãr vesnicii.
Suleika cãtre Hatem
Cu ce adîncã bucurie,
O, cînt, eu tîlcul ti-l pãtrund !
Tu dai divinã mãrturie
Cã una cu-al meu drag eu sunt.
Mereu gîndeascã-se la mine,
Si-a dragostei lui fericire
Acelei ce i-a dat iubire
Si viata ei – sã i se-nchine.
Oglindã-mi este inima
Iubite,-ntr-însa te-ai privit.
Pe sînul meu pecetea ta
A pus sãruturi înmiit.
Pur adevãr, cînt fermecat,
Cu voi luati-mã-n sclavie.
Iubirea pur si-a întrupat
Lumina-i clarã-n poezie.
Faust (final)
Tot ce-i vremelnic
Simbol doar este,
Nedesãvîrsitul
Aici se-mplineste.
Negrãitul, – faptã
Devine-n eter.
Etern-Femininul
Ne înaltã spre cer.
Traduceri de George POPA
