Leo GILLESSEN
Poetul s-a născut în anul 1954. Trăieste în Heuem/Sankt Vith.
Electronist, membru al redactiei revistei literare „Krautgarten” din Belgia.
Autor a numeroase volume de poezie, eseuri si critică literară, printre care:
Profunzimea libertătii, În brate nimic decît noaptea,  Rupturi
de cuvinte. Ciclul de poeme de mai jos face parte din volumul Verwitterung
(Descompunerea), apărut la Editura Shaker, Aachen, 2003.
*
În fiecare zi 
constat că fata mea 
devine o alta
si toate fetele,
pe care le cunosc
devin altfel 
Toate, pe care 
le văd pentru întîia oară,
erau ieri altele.
Să lăsăm lucrurile asa:
nu-i întîlnesc niciodată
pe cei cunoscuti.  
*
A venit iarna.
A ajuns posta.
A iesit soarele.
Încep să văd si citesc
ce se întîmplă. Sub fiecare cuvînt
vine noaptea
din nou. Frunze viu colorate
cad pe pămîntul murdar. Trilul unei păsări
care n-a plecat. 
Ar fi de-ajuns cîteva sunete. Se întîmplă 
mai mult decît bănuiam. Zgomote rătăcite 
si gînduri neputincioase
mă iau în primire.  
*
Desi abia  e decembrie
ducem soarelui lipsa. Aprindem
copaci, facem focul 
în sobe. Sub piele, acolo 
unde se rotesc gîndurile,
nu se mai încălzeste. Cifre,
zăbrele de umbre,
mentin redusă miscarea.
Frunze fosnesc deja 
încoace zăpada 
si frigul. Între case
merg înfofolitii înarmati cu lopeti.
Ce vine va cîntări greu.
Drumurile se pierd 
dedesubt. Aproape de nesuportat 
pentru noi cîmpul alb
al Necunoscutului. O privire 
pierdută se ridică 
la cer. Atît de sus
nu mai e nici 
un albastru 
Si uită-te la mîini.
*
Acum la vreme de iarnă cîntă 
cocosul noaptea. Mai mult de
trei ori, după care orice tipăt
îngheată. În beznă cade 
destulă zăpadă 
pentru ziua de mîine.
Nu oricine are o lumînare
ori sîrmă ghimpată în geam. Scîrtîie pasi,
nu te întoarce. E timpul să lasi 
somnul să vină. Destul
e un vis fără cuvinte. Mult înainte
de a te vedea tu însuti din nou 
în lumina expirată 
a unei alte zile.  
*
Aici miroase mai devreme cu o zi 
a zăpadă. Printre copaci
rătăcesc pierdutii, trec îngeri si 
pături de aburi. Soarele 
nu se miscă de jos. Aproape nu se vede 
ce se află în aer. Înregistrează 
starea vremii si stai departe de case.
Cîinii nu mai dorm 
de mult. Un cuvînt rostit tare, o lovitură 
usoară trădează pe rînd: ceva trece 
pe lîngă tine, 
trece si se pierde. 
Trăiesc din strălucirea
artarului în ceată, înainte 
de a-i cădea frunzele.
*
Aproape-i noiembrie, întuneric 
destul,  ca cineva să ducă dorul luminii.
Magul se duce. La perete
se adună poezii, cărti si
scrieri. Cafeaua lui Mahmud 
împrăstie aromă amară.
Explozii de cuvinte taciturne
rup cerul. Îngeri 
închipuiti cad în gurile deschise. E timpul
să se termine,  cortul
vorbirii indirecte si moartea
să fie aduse acasă, în 
propria grădină.
Lăsati gratiile deschise si portile.
În curînd vine frigul. Vom sfîrsi 
ca frunzele măturate împreună de vînt.  
*
Visele mele au fost masini. Obosit, 
materialul ratează acum. Din pricina
sigurantei: s-au scurs zile,
adunate în ani si vesnicii. Muzică, sunete 
si voci din neant mi-au cucerit
fantezia. Pe scaunul 
de la fereastră stă un pahar 
cu apă. Din tavan 
albul pătrunde dincolo de somnul 
ochilor. Care pot să vadă,
ridică protector mîna. Orbii
lovesc în jur. Un roi de tîntari
dansează în fata
soarelui încins. Prefer
seara oricărei nopti.
*
Există tinuturile 
unde am golit cosurile
si n-am mai numărat 
pietrele adunate.
Există locurile de seară cu foc,
lemn negru si cretă.  
Din aceste imbolduri
rezultă greutatea cuvintelor,
 cînd poti să înalti umerii
si scufunzi alte comori albastre
mai repede decît te astepti
Ulcioare pline cu nisip
există aici.
Prezentare si traduceri de Francisca RICINSKI MARIENFELD