Dialog cu poetul Horia GÂRBEA

 

 

 

4 Cînd totul se mai relaxase si minerii veneau mai rar prin Bucuresti, am adunat poemele în cele două volume

Cassian Maria SPIRIDON: Dragă Horia Gîrbea, cînd ai fost vizitat prima oară de muza inspiratoare? Care ti-au fost împrejurările debutului? Ai avut sau nu mentori?
Horia GÎRBEA: Am scris proză poetică si parodii încă din liceu. În clasa a XI-a am publicat în Mugurul, revista liceului Mihai Viteazul din Bucuresti, unde eram elev, o traducere din Baudelaire Invitation au voyage, care a stîrnit entuziasmul traducătorului eminent dr. C.D. Zeletin. Si azi, cînd îl întîlnesc, îmi aminteste acel moment. De fapt, debut pe bune a fost în 1982 numărul din august al revistei Amfiteatru după o lectură la cenaclul revistei condus atunci de M.N. Rusu si Dinu Flămînd. Evident cu poezie, cinci texte. Apoi m-a preluat si sustinut la aceeasi revistă doamna Constanta Buzea.

În 1982 ai debutat cu poezie în revista „Amfiteatru” si abia în 1996 îti apar nu una, ci două cărti de poeme: Text biografic si Proba cu martori. Ce-a determinat acest lung interval temporal între debutul poetic în presă si cel editorial?
Între 1982 si 1989 nu era de publicat în volum la noi, cum stie toată lumea. Totusi am avut în 1986 o placheta pe hîrtie de ziar: copilăria secretă la revista studentească de plăcută amintire în ciuda numelui oribil: Convingeri Comuniste zisă Co-co. Venise la conducerea ei Paul Nancă, el a avut ideea acelor plachete cu care au debutat între altii Cristian Popescu, Dan Silvu Boerescu, Augustin Ioan, Cătălin Tîrlea. După 90 am trecut la gazetărie politică si în 93 am avut două volume de teatru, o piesă la Bulandra, altele prin tară. Poezia era un proiect relativ abandonat. Totusi în 1996, cînd totul se mai relaxase si minerii veneau mai rar prin Bucuresti am adunat poemele în cele două volume.

Poet fiind, ai debutat, totusi, dramatic, prin Doamna Bovary sînt ceilalti (1993) – texte destinate reprezentării pe scenă. Cînd ti-ai descoperit noua vocatie si ce te face să perseverezi, cu succes, în acest spatiu cu trei pereti?
Trei pereti sînt suficienti ca să te dai cu capul de ei. Tot prin liceu scriam dialoguri dramatice si citeam teatru. Unele piese de Shakespeare, Dürrenmatt, Sartre le stiam pe dinafară. Caragiale si Camil Petrescu numai spun, le puteam reproduce la virgulă. Nu stiu cîtă vocatie era în chestia asta, dar, în liceu, noaptea de vineri spre sîmbătă o petreceam la coadă la bilete: trei colegi ne împărteam – unul stătea la Mic, unul la National, unul la Nottara, si luam bilete pe toată săptămîna. Numai eu am ajuns dramaturg dintre ei. La Richard al III-lea al lui Purcărete, cu Iordache, m-a băgat în sală Matei Visniec, că nu aveam bilet. El era aproape consacrat desi, săracul, nu i se jucase nimic. Am stat în picioare la balcon. La Furtuna lui Ciulei mi-a luat bilete maică-mea prin sindicat sau cam asa ceva. S-a cîntat atunci Tannhäuser la Operă, era să murim striviti, eu si doi colegi. Wagner după nu stiu cît timp! Interpretii erau si ei ametiti de emotie, cîntau ca niste cizme. De altfel teatrul te supunea la probe de rezistentă – în sală era un frig de te căcai pe tine. La Mic mai functiona căldura biologică, dar la National Sala Mare ce te făceai? Am fos la Fata din Andros pusă parcă de Gonta si, de frig, îmi venea să urinez din cinci în cinci minute, dar fiind la Sala Atelier, nu aveai cum să iesi decît prin scenă. Mă rog, încercările astea m-au călit, pot zice.

Ai publicat, nu doar teatru, pe lîngă poezie, ci inclusiv cîteva cărti de proză. O polivalentă care ar putea fi risipitoare, desi, personal, nu cred. Care-i secretul acestei benefice prolificităti?
Nu e nici un secret. Pur si simplu, ce îmi vine, aia scriu. Dar cu vîrsta m-am cam secătuit la filonul poetic, exceptînd versurile pentru copii în care excelez de cînd am un copil, adică de vreo 6 luni. O să fac un volum din ele. De la o vreme mai primesc si comenzi, mai ales de traduceri. Stii cîte piese am tradus la viata mea? Eu nu stiu exact, am pierdut sirul.

Ai studii tehnice si continui să le practici în calitate de cadru universitar. Multi din breasla noastră consideră incompatibile profesia de inginer  si vocatia de scriitor. Comentează această idiosincrazie.
Ce rost are să comentez eu idiosincraziile altora? Eu sînt inginer din vocatie - dacă dramaturg sînt tot din vocatie, apoi inginer sigur sînt din vocatie. Cînd trec pe lîngă o casă sau pe sub un pod mă gîndesc reflex cum au fost construite, stau, le admir, dacă sînt de admirat. Podul de la Cernavodă (Saligny, 1895) este comparabil cu Luceafărul (Eminescu, 1883). Te întrebi cum de le-a putut da prin cap acestor două genii asa ceva. Creatia, indiferent de domeniu, tine de miracol.

4 Eu cred în prietenie mai ales în literatură

Narează cîteva amintiri postrevolutionare, cînd, la începutul anilor ’90 te ocupai, împreună cu alti prieteni de generatie, de unele reviste mai putin ortodoxe. Cît ti-a folosit această experientă?
Erau, cum zicea ironic Daniel Bănulescu, versiuni îmbunătătite ale revistei Vestitorul ortodoxiei. Se numeau Prostitutia, Pasiunea, Iepurasul, Erotica etc. Trebuia să tinem revista politică si de atitudine Phoenix, era nevoie de bani pentru asta. Dacă eram pragmatici puneam banii în altă afacere si ne scoteam. Asa, praful s-a ales. La Curtea de Apel, cînd am pledat fiind acuzati de răspîndire de material obscen, colegii mei si cu mine, s-au strîns toti avocatii să ne audă „ultimul cuvînt”, pe care îl au totdeauna acuzatii. Acolo să auzi istorie literară! Erau niste judecători din ăia ca în filme, în robe rosii. Te cam lua cu frig. Am fost achitati cu brio după ce instanta de fond ne amendase cu suma de 15 mii lei. Cu banii ăia ieseai de 3-4 ori la bere, dar orgoliul nostru unde-l pui? Însă după chestia asta tot nu am mai putut scoate Prostitutia, a trebuit să îi spunem Pasiunea si s-a dus în mă-sa tot hazul, cu încasări cu tot. Banii nu glumă. S-au dus, dar nu-mi pare rău. Dintre noi Boerescu a recidivat la Playboy, cred că de data asta a fost mai chibzuit. Eu m-am ales doar cu amintirile si cu o lipsă de complexe. Bancurile bune sînt ori politice, ori porcoase, e un dat al vietii. Vorba lui Mos Creangă: „D-apoi cum să-i spun, cocoană, dacă pulă se cheamă?!”.

Regretatul Laurentiu Ulici inserase în „Luceafărul”, la începutul deceniului nouă, un supliment dedicat generatiei ’90. Există generatia 90? Sau e aplatizată între optzecisti si penetrantul grup al douămiistilor? Din ce „generatie” te simti parte?
Din generatia 90 fac parte. Nu e aplatizată, e ascutită, e ca o sulă între coastele generatiilor anterioare si posterioare. Ca să nu zic altfel.

Crezi în prietenie? Este posibilă si în republica literelor?
Eu cred în prietenie mai ales în literatură. Cum spuneam, banii se duc, gloria e oricum pusă la îndoială. Rămîn amintirile, cu ele esti bogat. De foame n-o să mor, de lipsă de prieteni poti muri, dar nu e cazul meu. De pildă, am fost în Vietnam cu Nichita Danilov, cu Ion Muresan si Mihai Gălătanu. E destul de fabulos si asa Vietnamul, dar noi, scriitori, care nu vorbisem niciodată pe îndelete unul cu altul, am avut un răgaz să ne împrietenim, să ne certăm pe autori, pe citate, să cutreierăm noaptea străzi bizare, vorbind si gesticulînd, să vedem împreună peisaje de vis. O amintire ca asta face cît zece cărti. Iar după cele 10 zile am rămas, zic eu, prieteni pentru totdeauna. Nu mai spun de faze memorabile, precum că în centrul orasului milenar Hanoi, la ora unu noaptea, Mihai, care între timp a devenit nasul fiului meu, s-a simtit rău de tot cu burta. Noroc că treceam pe lîngă curtea imensă a unui fel de comitet raional de partid. L-am îndemnat pe Mihai la profanarea institutiei, de fapt a curtii. Nasol a fost că nu aveam nici un petec de hîrtie.

4 Multe opere mari sunt parodii ale altora

Parodia si realitatea tranzitiei noastre postmoderne sînt parte din recuzita curentă a cărtilor tale. Crezi că parodia ar putea salva literatura?
A si salvat-o. Cum a apărut prima operă, a apărut si parodia ei. Ca Eva după Adam, din coasta lui. Multe opere mari sînt parodii ale altora, mai mari sau chiar mai mici decît ele. Nu cred că spun nici o noutate.

Care sînt următoarele cărti ce vor intra, în 2007, în teascurile tipografiie, semnate de Horia Gîrbea?
În 2007 s-a reeditat Căderea Bastiliei, un roman din 1998, la Editura Corint, într-o serie de mare prestigiu coordonată de Daniel Cristea-Enache. Alt prieten al meu, si ce prieten! Altceva nu cred că mai scot în 2007. Mai am două cărti din 2006 care trebuie să se absoarbă. Un roman: Crime la Elsinore, o carte de teatru... Pentru 2008 am planuri mari. Un volum de eseuri, un roman pentru copii care va fi bomba. Mă distrează mult să îl scriu.

Cum reusesti să-ti duci la capăt activitătile obstesti (presedinte al Filialei USR Bucuresti, secretar al USR etc.), cele profesionale (profesor universitar) si cele vocationale?
Greu, tot mai greu, scriind de dimineata pînă seara, cînd nu vorbesc. Telefonul meu sună ca la Gara de Nord. Dar sînt lucruri care trebuie asumate. Breasla are nevoie de Uniune si uniunea de oameni iuti. O variantă ca să economisesc timp ar fi să nu mai răspund la interviuri! Ce zici de chestia asta?

4 Visul meu dintotdeauna a fost să fac o revistă numai de poezie

Tema acestui număr al revistei este Poezie si rugăciune. Comentează acest subiect.
Imposibil. Rugăciunea si poezie sînt lucruri prea intime ca să vorbesc despre ele  în public, mai ales despre ambele deodată. Apoi eu am o chemare irepresibilă spre ironie si as deveni deplasat.

Cîteva cuvinte despre revista de cultură poetică „Poezia”.
Visul meu dintotdeauna a fost să fac o revistă numai de poezie. Făcusem una în liceu bătută la masină si trasă la xerox în 15 exemplare, dar s-au sesizat organele. Se numea ICS. Din fericire, azi, văd că Poezia si Poesis au realizat aceasta foarte bine si nu mai trebuie să mă agit. E foarte greu de scris o revistă de poezie. Pentru că poezia proastă e foarte usor de scris si invadează totul, ca buruienile terenul. Dacă lasi un teren necultivat cîteva săptămîni ce crezi că o să iasă pe el spontan? Varză de Bruxelles în nici un caz. Or să iasă ciulini, băsina porcului etc. De aceea terenul trebuie plivit non-stop. Grea misiune, dar nobilă. Sănătate si putere să aibă cei ce s-au apucat de asemenea lucrare!

Interviu realizat de Cassian Maria SPIRIDON