Andrei FISCHOF (Israel)



Doar poetul

Gîndul: os azvîrlit de Dumnezeu
naturii
în amocul goanei
către iesirile nestiute
din adevărul cuvintelor.

doar poetul
stie goana s-o astîmpere:
foc oprind lupii
în noptile zăpezilor foamei.


Praful cailor sălbatici

poemele,
adapatoare hergheliilor de cai sălbatici ale cuvintelor,
adună literele neînarmate
de pe peretii noptilor; 

în colbul speriat de galopul de nestăpînit,
fluturînd deasupra pămîntului
mi-e îngropată viata-mi toată;
el se lipeste de acoperisuri
ca un bandaj pe-o frunte rănită,
ca un frate nelegitim al norilor.


Prefăcuta liniste

Uimite de puterea  slăbiciunilor,
cuvintele se opresc  la mijlocul drumului:
stalactite sîngerînde  la gura pesterii.
Nu le atingeti – sopteste dumnezeul-ghid –
stalactitele se frîng
si durează veac de veacuri pînă.
Prins în tăcerea opririlor,  
Simt cum mă înec în prefăcuta liniste  a asurzirii.


Sonet

Ascuns în cusca mea dintre cuvinte
astept să-mi treacă vara, ca un vis
stiut din vreme, un portal deschis
spre cerul pleoapa mării vrînd s-o-alinte.

Aici sînt dar, ca un popas prezis
în plin desertul gîndului ce minte,
iar gratiile custii-mi  prea cuminte
ferestre-s timpului meu indecis.

Ziua si noaptea, două cîte două,
acoperis si stresini sînt cînd plouă
în somnul meu  flamînd, febril.

Privindu-mă-n oglinda măritoare
a vechilor uimiri, rămas-am oare
acelasi  netămăduit copil ?


Uneori, mintea

Uneori, mintea rămîne în urmă
împietrită, refuzînd să părăsească
balonul de săpun al copilăriei imaginare.
Alteori, slăbiciunea cumplită a trupului o ascute,
iar ea, mintea, fugind, sărind peste toate,
lipsită de împrejururi,
se sufocă: singurătatea învingătorului.

Astfel mă frămînt
si nu reusesc să-mi sfîrsesc
poemul.



Home