Heiner FELDHOFF

S-a născut în anul 1945 la Steinheim si trăieste în Westerwald si în Provence. După absolvirea  Universitătii din Münster, Facultatea de germanistică si limbi romanice, a lucrat ca profesor de limbă franceză si religie. Sub semnătura lui au apărut numeroase volume de poezie, traduceri si biografii, amintiri miniaturale. Pentru cărtile sale a primit premii ale Landului Renania Palatină (1985) si ale Uniunii Scriitorilor din Mainz  (pentru volumul de proze foarte scurte Cîinele lui Kafka), precum si premiul Josef-Breitbach-Preis (1996).
Grupajul de texte alăturat face parte din volumul premiat în anul 2001, Cîinele lui Kafka.  


Pisica noastră

Pisica noastră bolnavă de moarte, numai blană si oase,
flămînzind lîngă strachina cu mîncare, tipă de săptămîni
ca electrizată la fiecare încercare de a o hrăni; dar
pe puiul de pasăre, care  se prăbusi la primul lui zbor,
pe el l-a însfăcat
cu o ultimă fortă a creaturii, ca si cum
o vointă ascunsă i-ar fi cerut un ultim act de supunere si
ar fi răsplătit-o încă o dată cu un salt de sfidare a mortii. Acum,
după ce medicul veterinar i-a făcut injectia letală,
mă preocupă punctul în care s-au întîlnit cele două curbe ale vietii,
mă preocupă imaginea abia născutului pui între dintii pisicii
muribunde,
mă preocupă participiile amintirii nesătioase.     


Petrecere de familie

Copiii mei mari, care nu mai stiu numele bunicului lor, mort de multă vreme. Jakob.
Iosif, spuse fata mea  în seara de Crăciun, cînd sedeam împreună, băiatul n-a spus nimic.


Murmurul

Sînt convins că există oameni, dar si locuri, asezări care privesc înapoi,
să vadă dacă eu vin. Care întruna murmură în sinea lor: Oare
pe unde întîrzie?


Învătămînt public

În cele din urmă ajunsesem în situatia cînd, la
întrebarea elevului meu, de ce asa si nu altfel,
răspundeam:  Fiindcă asa spun eu!
Mă privea cu surprindere, apoi făcea asa cum i se spusese.
Eu însumi eram surprins de constiinta mea împăcată în acest
caz. Adevărul e, îmi explică Emile Michel Cioran, că
fiecare ordine, orice autoritate care vrea să se mentină,
reuseste numai printr-o anume obscuritate în care se înfăsoară,
datorită unui abur de sfintenie,  făcînd-o
pentru multi de nepătruns. 


După un număr de zile 

Nimic altceva decît să stau pe o bancă între Oberwambach si Amteroth si să mă uit la
pădurea de la orizont, în spatele căreia se ascunde satul meu, si să arunc pe hîrtie un gînd,
care după un număr de zile, ilizibil fiind, nu mai exprimă din fericire nimic.
De ce oare vreau să privesc de fiecare dată dincolo de ceva?
Cînd am să las ceea ce este acolo, limpezimea solară si obscurul pădurii, în sfîrsit să-mi vorbească?


Descartes si broasca testoasă

Lîngă vasele cu flori  de lîngă usa de la terasă
Broasca testoasă din ceramică. Dar si cea adevărată: Nu gîndesc,
deci exist, gîndeste ea, ar gîndi ea – gîndesc eu.


Consolare de la André Gide

Cînd editorul m-a întrebat la ce mai lucrez sau ce mai am
în sertar, m-am fîstîcit si n-am stiut ce să-i răspund, darămite să-i relatez,
si amintirea acestui moment de zăpăceală a dăinuit pînă în ziua
cînd în Jurnalele lui Julien Green am găsit pasajul unde André Gide
spune că cei care stiu să povestească frumos despre proiectele lor
nu sînt în stare de nimic în fata
unei foi de hîrtie.


Cîinele lui Kafka

De fiecare dată cînd merg cu masina la pădure si ajung în
dreptul lui Heckenkarl sare un cîine-lup ca turbat la masină,
îsi arată apoi coltii la geam în dreptul obrazului meu
si ar vrea să-mi sară în gît. Cu totul altfel cîinele din
jurnalul lui Kafka, care, asa pare, aleargă ca o rudă în
lacrimi  după o masină a salvării, si trecătorii emotionati
se uită după el – si atunci el renuntă si nu mai latră, adulmecă
o altă directie, curios, îndepărtîndu-se de acolo. Cîinele
lui Kafka
se agită numai asa, pe cînd cîinele lui Heckenkarl
i-a pus gînd rău cuiva anume din masină, adică mie.
Întîmplarea mea în acest caz  e
mai banală si mai socantă, cel putin asa îmi închipui eu.


Aux Deux Magots

Patru zile Paris si cît mai putine asa zise monumente de văzut,  asa aveam
de gînd să procedez. Căci  Parisul însusi e de fapt un mare muzeu, desigur unul
foarte plin de viată, de zgomote, de excremente de cîini, masinile salubritătii cu
trompe de elefant aspiră murdăria, pisici de rasă sed în cabinele portăreselor
după perdele. Fusesem cazat în clădirea fostei ambasade engleze, rue Jacob,
o adresă selectă, lîngă un bistro cu numele „La Ucigasi“, unde fileurile false
se serveau englisch.
Ploua, si înfrigurat mîncam în cafeneaua „Deux Magots“ din prăjitura cu
ciocolată. După ultima înghititură am pus banii pe masă. Asa se procedează
aici, dacă esti initiat în arta fină a vietii;  alături în „Flore” veniseră
gemenele Kessler. Peste tot oamenii  plescăiau, pufăiau, pălăvrăgeau,
ca si cum marea libertate ar fi venit abia ieri si fiecare si-ar fi dorit compensate
lungile renuntări la bucuriile trupului, fructe de mare peste tot. Acolo,
în Piata Republicii, o masină galbenă din Erfurt. Libertate, Inegalitate, Fraternitate,
propunea  odată marele poet René Char drept corectură,
acum poetul e mort.

Prezentare si traduceri de Francisca RICINSKI MARIENFELD

Home