Eugen EVU

 

 

 

Poemul zilei de 30 August

Aici, fara oprire si-n lume pretutindeni

Isus e rastignit de noi, de fiecare

Tot ce-njoseste omul pe Dumnezeu îl doare

Cum pe gradini le doare macelul orb, de grindeni

 

Îl rastignim pe Fiul si-l jeluim pe Omul

Taiati din ancestrala conditie primara –

Dualitatea partii ce-a despicat Atomul

Si care-n suferinte ne-a legiuit, sa moara

 

A învia-n Treime… Captivi, în Devenire,

Sîntem întru a fi, doar prin Iubire.

 

Dupa cadere

Genesa, 6-8

Dupa cadere, cei încrucisati

Cu oamenii ne-au dat cu prea masura

Trufia ereziei lor, mocnita ura

Cerînd ofrande prin sacrificati.

Canibalismul lor, prejos de oameni,

L-au mostenit disimulat în toate

Urmasii elohimilor, cei fameni,

Noi ducem stigma, drept complicitate.

Nu-i doar al tau razboiul ce ne-omoara

Aici, în razvratirea milenara.

 

Prin întrupare, moarte si-nviere,

Christos e jertfa, Dumnezeu nu piere

Caci Creatorul dainuie mereu

În Opera Eterna – Dumnezeu.

 

Soarele zilei de treizeci August 2004

Am geamuri catre soare în zilnic asfintit

Splendoarea despartirii ca o promisiune

Ritmeaza-n mine pulsul unui Stapîn Iubit

Si fiece crepuscul rasare-o rugaciune

 

Soarele alb si straniu al ultimului sclipat

Cînd August da sa treaca-n celestul calendar

L-am înteles la pragul unui pridvor de tipat –

Divin Hermeneutul se-ntoarce-n lume, iar.

 

În Opera, cea Vie, se-ntoarce Creatorul!

Chiar daca grindini sfarma si vaierul Naturii

Cutremura edenul cel razvratit, al urii,

Crezînd ca lumea piere si a stîrpit Ogorul…

 

Fiinta purtatoare-i de propria-i scapare

Din cer se-ntoarce Dorul lui Dumnezeu de noi!

Ma naste din poemul acesta, ce cosmogonic doara,

Aceasta Bucurie a Vietii de Apoi!

 

Milenii

Sine largit (Noica)

Popoarele lui Hipnos, din persi, din grecii noi, din daci,

si din latini vremelnici, peste barbare roiuri

cu toti sub ai lui Iahveh desertici si posaci

zei confiscati si-au risipit altoiuri

prin mai fertile hume si paideume scite,

eclectice, mutante doctrine pervertite

 

Cohorte în exodul mimetic, sub copite…

 

Geo-cîmpii ritmîndu-si prin secoli suferinta

De Cineva Anume si dinadins gîndite?

Interferente stranii rastalmacind Credinta,

A Omului si-a Firii antropo-troglodite…

 

Disimulat razboiul cel antic, psihotronic,

Tulpinile de Neamuri, rasadnita stelara,

Au prevenit narcoza lui Hipnos, cosmogonic,

Intrusul, elohimic proiect, din cer cazuta Fiara

 

Sine largit sinistru Crucificata Roza

Smintind si omenirea si hoarda Lor mutanta!!!

Nimic din ce-i Poetic nu mi-i strain din Gnoza

Inseminata-n Cuget de-o Tragedie-Atlanta.

Hipnoza si deochiul ce-au fraudat Divinul

Sînt, iata, pe sfîrsite, am dus strain razboiul

Ce nu era al Nostru! Recada-n Hau strainul!

Primordial învie, de sub terori, Altoiul!

 

Valul minciunii, ura, pseudo-dumnezeul,

Pieri-vor, caci din sine se prabuseste Raul.