Elena Liliana POPESCU   

Dacă ai sti

Dacă ai sti,
cît de dor mi-e de Tine,
desi esti în inima mea
si cît de mare este tristetea
de a nu Te vedea
decît în visul meu.

Cît de mult îmi lipsesti,
desi esti mereu cu mine
si cît de adîncă este durerea
de a nu Te auzi
decît în gîndurile mele.

Cît de greu îmi este
cînd Te caut în jurul meu
si nu Te găsesc decît atunci
cînd vrei Tu să Te pot afla...


Un visător

Dacă ce văd în jurul meu
nu-i viată,
Atunci adevărata viată
unde-i oare?
Se întreba un turture timid
de gheată
Care visa-ntr-o lume
pieritoare...


Viata din vis

O lumînare-abia topită
mai arde
fără flacără
o clipă...
Ea află
pentru prima oară
cum Timpul
vietile din Vis
măsoară.
Singur

Stau si privesc marea
ce pare nesfîrsită.
Sînt singur.
Pescărusii
– gînduri trezite de mine –
odihnesc pe mal.
Departe, un punct
– gînd încă nerostit –
asteaptă...
Valuri vin si pleacă.
Mici sau mari, vesele sau triste.
Cîntecul lor, soapte nedeslusite,
mă poartă
în lumea lor vrăjită.
Un timp.
E atîta liniste!

Tainica simfonie se aude
Dinăuntru.
Si Marea e acolo.
Nesfîrsită.
Cu valuri
al căror cînt tăcut
este desăvîrsit...


Reverie

Stele se reflectă-n mare
marea străluceste-n stele,
si-n tăcuta-mbrătisare
linistea cuprind în ele.

Stele se răsfrîng în mare,
marea se revarsă-n stele,
esti pătruns de încîntare
cînd privesti, uimit, la ele.

Stele se cufundă-n mare,
marea se-oglindeste-n stele
si cu ele duc, hoinare,
toate gîndurile mele.

Nici măcar o clipă

Unde esti, o, soare
dacă nu în Inima mea,
de unde pleci
pentru a răsări
si pentru a apune,
fără ca să lipsesti totusi
nici măcar o clipă?

Unde esti, o, lume,
dacă nu în Inima mea
de unde pleci
pentru a te crea
si pentru a te distruge,
fără ca să lipsesti totusi
nici măcar o clipă?

Unde esti, o, inimă
dacă nu în Inima mea
de unde pleci
pentru a te naste
si pentru a muri,
fără ca să lipsesti totusi
nici măcar o clipă?

Cine esti, o, existentă
dacă nu Inima mea,
de unde totul pleacă
pentru a apărea
si pentru a dispărea,
fără să încetezi să fii,
nici măcar o clipă?

Eu stiu

Ceea ce văd se plăsmuie-ntr-un vis
în care totul pluteste ne-ncetat
în timpul care-mi pare un abis,
ce soarbe vesnic spatiul creat, în necreat.

Visez un vis din visul omenirii
care visează în visul tău cel treaz,
ce îl visezi în clipa nemuririi,
acolo unde ieri si mîine-s azi.
Si visu-acesta frumos e uneori
iar alteori urît si-nfricosat
însă cînd mă trezesc, în zori,
eu stiu că n-am trăit cu-adevărat.