Ion DUMBRAVA

 

dezordinea lucrurilor

 

zidul pe care-l credeai fara moarte s-a prabusit

cetatea s-a dovedit un cort de hîrtie

sufletul e o pasare-n cuib de fum

în cuib de cenusa

 

timp picurat

în cupa ruginita a zilei

o mie de lucruri refuza statornicia

viata coboara si urca

coboara si urca

cu multele enigmaticele ei chipuri

 

adevarurile sînt mai necrutatoare ca ieri

 

palesc certitudinile

în fata implacabilei treceri

cu fiecare secunda

se prabuseste un gînd

un drum o fereastra

cu fiecare secunda

mai pradalnice zilele

 

revarsare de vremi în tiparele-i strîmbe

timp lipsit de substanta

de perspectiva de sansa

 

cu totul si cu totul întîmplator

trece peste lume o pasare

cu totul întîmplator

afli ca azi e joi

cu toate ca ieri a fost vineri

 

soarele ca un ochi de mort

 

o zi din petice colorate un sîmbure

de cireasa scuipat pe asfalt

secunda aceasta

 

decor ca o ilustrata

ieftina un cimitir

de zile în putrezire

pe putrede mormane de taceri

 

la nimic nu îti foloseste

umbra de marmora a poemului

gol si nepregatit

te surprind întîmplarile

în numeroasele noastre dueluri

viata s-a dovedit

mult mai iute de mîna

 

ranile sîngera

mamele lacrimeaza

iubitele ne fug la învingatori

 

o zi în care ca disperatul te-agati

de orice-ar putea

lasa un semn o imagine

o bucurie drept scut

 

ciori negre împodobesc

crengile negre

arse de vremi

 

timp rastignit

nimeni nu stie cît de trist esti

cînd singur te trezesti dimineata

cînd îngerul se întoarce în cer

 

chip de crist palid

poarta umbra poetului

 

o capcana e jocul

cu aripi un adevar absolut

betivul urinînd pe zidul casei memoriale

graba senzatia ca nimic nu-i facut

pe potriva ta ca esti o stupida eroare

 

amiaza-n spirala

ca o scara scîrtîitoare de lemn

o zi cu cosmarul

unui ieri imbecil cu calvarul

secundei ce se adauga

prizonieri ai acestei lumi unde sfintii

au fost rastigniti si unde zeii

sînt falsi unde viata

e moarte sigura

 

e frig ca într-un turn de manastire

ca-ntr-un vesmînt cernit ca-ntr-o sutana

ca într-o candela fumegînd

 

focuri albe zapezile pe vîrfuri de munti

 

sîntem aici si în acelasi timp pretutindeni

niciodata întregi

niciodata numai ai nostri

cuvintele surpa regate

dar ce stii tu despre toate acestea

sînge nebiciuit

nici de vers si nici de femeie

 

vreme a oglinzilor sparte

imaginea obsedanta a curgerii

care se curge pe sine

sensul e unic

ireversibila curgerea

 

zile în frac

pe strazile sumbre-ale vremii

obosit si fara de nimeni întîmpinînd noaptea

odata cu senzatia inutilei risipe cînd visele

nici nu au din ce sa se întrupeze

 

existenta ca spatiu si timp

ca sentinta ca soarta

pendulare continua

între renuntare si vrere

între supunere si razvratire fiinta ta

 

pasarea din vazduh

pare o rana în cer

 

zi de sfîrsit de lume mereu

undeva printre astri

ramîn cele de neatins

mereu un poem

îsi va da foc

în semn de protest

 

viata în gri

ca o esarfa decolorata

ca un val zdrentuit

laolalta ne consumam

existenta laolalta cei ce îsi urmeaza destinul

cu cei care singuri si-au cioplit crucea

cu cei care singuri si-aleg

locul supliciului

 

tunete surde se-aud în ceruri

ca pe o mare pe care se prada corabii

 

prin ploi înalte îsi taie drum

pasii singuri trec vieti

fara urma ceea ce pîna ieri

putea sa îti para ciudat

nu mai mira pe nimeni

dramele fac posibile durerile proprii

pe neobservate se stinge ziua

pe neasteptate începe

împrejurul sa semene

cu interiorul unui sicriu

ieftin de brad

 

trece omul cu doru-i

stupid de vecie

 

forma fara de fond

nestatornicie ce domina

ravasire de ape-n furtuna

singur ca o cheie pierduta

singur din crestet pîna în talpi

fara vîsle si fara

sublimul nebuniei de a le trece înot

 

 

Home