Ion DUMBRAVA

 

adevaruri esentiale

ca vulturul se roteste clipa. ai renuntat la

tot. bati drumurile. vînator înrait

al marilor absoluturi.

micile adevaruri

nu-ti mai ajung.

 

ca într-o coaja de nuca

stam închisi în case si-n noi

prea multe ploi

prea putina lumina în soare

prea putine carari

pentru atîtea picioare.

 

prea multe nopti

si destine bolnave

prea multe guri striga ave

cînd zeul trece calare pe albul lui nor.

 

pasari de prada în rotirea lor clipele.

cu filosofi si poeti

ai cinat. uneori ai lipsit

nepermis. uneori chiar ai murit

din lipsa de argumente.

cautator înrait

de adevaruri esentiale acum cînd nimic

nu pare mai greu decît împacarea

cu conditiunea umana.

 

umbra

ca un bulgar de fum

ca secunda alungata din ceas

ca o mirare

trecea peste lume

ca pasarea fara aripi

ca strigatul fara glas

 

 

 

schimbari

a te rupe de tine-a te smulge

din fiinta ta

a-ti face din ploaie

singurul dumnezeu

pe care îngenunchiat sa-l implori

sa îti stearga înfatisarea si urmele

 

a semana tot mai mult

cu ceva care altfel n-ar exista

 

a ti-o lua înainte

a te elibera a-ti

schimba numele

a te pune la încercare

a experimenta

a suporta consecintele

 

migrari

ceva din cele întîmplate mai tulbura înca

iata-ma parasind prieteni

iata-ma parasindu-ma si grabind

spre tinuturi cu ape dulci

nimeni nu îsi mai aminteste acum

daca a fost miercuri sau joi

daca suiera vîntul

daca ploua

sau ardea soarele

nimeni nu ar putea cu precizie spune

daca ziua aceea

a existat cu adevarat

 

stam la capat de lume

ma hraneam cu amieze

salbatice ma drogam

cu zeama de luna stoarsa

putine se întîmpla cum vrem

în numeroasele noastre dueluri

multe s-au dovedit

mult mai repezi de mîna

 

ranile sîngera

mamele lacrimeaza

iubitele ne fug la învingatori

 

fara prea multa truda as putea reconstitui

întîmplari ale vremii: iata mi-am spus

voi lasa pomii tineri si casa

voi schimba femeia si vinul

înfatisarea mea de acum

 

îmi amintesc vînturile de nord

steaua care cazuse în noaptea aceea

eram creanga arsa eram

gara pustie

ceea ce trebuia

sa se întîmple s-a întîmplat

toti avem capatul nostru de lume

toti sîntem de acord

în cele din urma

ca viata-i o porcarie

putine sînt traite cum vrem

putine mai au însemnatate acum

 

ceva din acele trairi mai dainuie înca

iata mi-am spus: de acum

viata mea se va schimba radical

de acum voi trai cu adevarat

si inconfundabil

voi înalta

turnuri noi voi

locui anotimpuri de foc

voi scrie poeme lungi despre arderi definitive