LIRICĂ UCRAINEANĂ

Ivan DRACH



Baladă despre gene

I
Eu ridic focul în palme,
Vifornita mea ruginie.
Părul îi e splendid, sensibil,
Îmi vîntură cafeniul ochilor.
Stau în viscolul fularului,
înfăsurat în năvoade pentru a suta oară.
întreb cu buze propriul prăpăd:
„Prăpădule, de unde vii, cine esti?”
Îl întreb pe el, cel cu ochi cafenii si roscat,
Un crai modern, autentic,
Anticar ce aduce necaz:
„Prăpădule, de unde vii, cine esti?”
Buzele cu întrebarea îi chinui.
Buzele stau fată în fată,
Mă recunosc în iubire printre ruini,
Întreb cu atingeri, cu mîngîiere.
„Biologule, zeitate, codul tău,
Grijile tale cromozomice…”
Dar îti tace gura de sare,
Gura ta fierbinte si sceptică:
„Cine esti, moarte?”
Numai fum între gene
Izvorînd din frunzare…

II
Cine sînt? Întrebi cine sînt?
Nemtii din Tetiev se retrăgeau la Buhaivk, mama plecase după sare la cămara comună, adunase o jumătate de ulcior, au intrat trei, apoi încă patru, mama se zbătea pe grîne, găinatul intra în cizme, le descăltă, au prins-o într-un ungher, au dezbrăcat-o si acolo m-au zămislit pe mine, într-o cămară comună, acoperită cu tablă de biserică. Toti sapte erau roscati, iar mama – o negresă cu ochi cafenii, toti duceau dorul mirosului de femeie – toti cei sapte aveau fete de bavarezi veritabili, iar mama – o negresă cu ochi cafenii: îmbrătisează-mă scumpule, sărută-mi toate amintirile. Mama se îndopa cu iarba dracului ca să se elibereze de mine, purta saci grei, dar burta se rotunjea mereu – eram o nebună si încăpătînată, îmi asteptam tatăl sau tatăl vitreg. Si se întoarse el, cu o mînă din război, din Breslaw, dădea cu cizme în burta curvei – în sînul mamei mă apăram cu coate. Cine sînt? Întrebi cine sînt?
Plecase tatăl vitreg Hordiy
Se răcise, sterse sudoarea,
Luă în cărută si pe mama mea –
Trebuia să apar pe lume.
Cine sînt? Te întrebi cine sînt? Drumurile noastre erau pline de bălti si gropi, nici un fel de perne n-o ajutară pe mama – încă putin si va naste, dar tata continua să biciuiască caii, îi mîna la oras – măcar o moasă, o femeie bătrînă, doar mări de miristi pluteau în ochii mamei. Iată si calea ferată, tatăl de parcă înnebunise – oprise căruta în fata trenului – povesteste mama. Ea si pînă în prezent nu stie dacă tata gîndea la ceea ce se întîmplase pe urmă sau pur si simplu a vrut să termine cu tot acest necaz de cîine, îmbrătisează-mă, dragule, soarbe din mine toate amintirile.
Trenul se oprise. Mecanicul ezitase.
Frînară rotile, totul scîrtîia.
Din cărută tata urlase:
„Femeia naste”, li se adresa.
Din vagoane războinicii s-au dat jos
Pansati, nepansati, purtînd cîte o stea,
Cu pumnii strînsi, turbati si mîniosi.
Doar un erou fără mînă din car privea.
    Cine sînt? Te întrebi cine sînt?
    Si cînd mă ivisem pe lume, pe tata Hordiy cei de la front îl aruncau în sus si-l prindeau în mîini, aruncau, prindeau, îl felicitau, iar el si plîngea, si musca, si zîmbea, iar mama doar privea linistită si împăcată cu sine, iar caii au rupt-o la fugă, si cînd dincolo de orizont dispăruse si acel tren cineva flutură o batistă albă, din acea clipă stiam foarte bine că acel tren mi-a fost nas. Iar tatăl Hordiy uneori îmi cumpăra panglici azure, alteori dădea în mine cu pumni, pînă nu am fugit de acasă pentru totdeauna la liceul tehnic. Cine sînt? Întrebi cine sînt? Nu mă întreba, îmbrătisează-mă…

III
Si cînd îmi vei adormi pe mînă
Mă voi scutura din pricina bocetului tău:
Va boci lacrima pe fată,
Se va înrosi capul roscat,
Vor boci cuvintele străine,
Străbătînd rîsul îndrăgostit si cald,
Va boci păcatul adormit,
Vor boci cuvintele:
„Ich liebe dich! Ich liebe dich!”

Traducere din limba ucraineană de Nicolae CORNESCIAN

Home