(…) Să ne întrebăm deci: ce este anume poezia? fără a avea desigur, pretentia de a da răspunsuri defintive, dar afirmînd că cea dintîi constatare pe care suntem obligati a o consemna tinde să înlăture o confuzie gravă: acoperirea poeziei cu fenomenul poetic sau a acestuia cu poezia. Se sustine cu alte cuvinte – că poezia e singura manifestare a modului poetic de a fi pentru motivul ca e cea mai explicită. Este însă evident că noi trăim fenomenul poetic nu numai cu prilejul poeziei, ci de atîtea ori în fata naturii care strecoară în suflet fiorul poetic, în atîtea împrejurări ale vietii noastre, cînd trăim momentele mari ale iubirii, ale amicitiei, ale visului si asa mai departe. Fără pretentia transpunerii în material verbal, fiorul poetic e totusi prezent în toate aceste cazuri. Cristalizarea lui în poezie e numai un accident fericit prin care se creează un obiect cu existentă spirituală durabilă ce se oferă unei contemplatii permanente si atît. O adevărată poetică completă nu se poate mărgini prin urmare numai la poezie, ci are a înfătisa fenomenul poetic de oricînd si de oriunde în măsura în care exprimă spiritul poetic. Acesta alcătuieste de fapt obiectul propriu si diferential al poeticei.
Dar în ce constă atunci poezia despre care voim să vorbim aici? Ea ni se prezintă ca un obiect spiritual în care se manifestă, în calitate de ferment de cristalizare modul poetic, adică o categorie estetică specifică ce urmează a fi caracterizată în raport cu celelalte moduri estetice si anume cu arhitecturalul, sculpturalul, picturalul etc. Într-o altă cercetare a noastră am înfătisat acest mod poetic cam în felul următor. El închide din punctul de vedere al continutului aspectului individual al lumii, ceea ce e efemer si schimbător, si nu substanta ei care devine obiect al muzicalului mai cu seamă. Individualul poetic e apoi o manifestare vie si concretă, dar mai ales dinamică. Viziunea lumii nu devenise, în mobilitate jucăuse, schimbătoare, iată suportul adevărat al poeticului. Ca o consecintă, pe planul formal al unitătii în varietate – principiul care regizează frumosul – modul poetic accentuează momentul varietătii caracterizat prin complexitate, prin tendinte centrifuge ale părtilor alcătuitoare, prin deviere de la norma obisnuită a obiectelor, capriciu organizator, independentă, originalitate etc. În ce priveste, în sfîrsit, pozitia fată de realitatea dată,  modul poetic o abandonează aproape ostentativ si urcă scara de mătase a visului albastru. Farmecul modului poetic e compus deci dintr-o licoare bizară si contradictorie: atasament fată de fenomenele individuale ale realitătii date, dar – în acelasi timp – salt în transcendentul visului care pîndeste dincolo de ele.
Dacă veti compara toate aceste caractere ale modului poetic cu poezia, veti sesiza de îndată apropierile, dar mai ales deosebirile. Momentul formal al varietătii mai cu seamă care introduce capriciul, devierea de la normă, puterea centrifugală etc., contrazice în măsură vizibilă caracterul organizat, construit cu grijă, compusul poeziei. Este atunci o greseală în definirea modului poetic, sau poezia e altceva si anume mai mult decît acesta singur, la ea participînd si alte moduri estetice?
După opinia noastră, acesta din urmă e cazul. Modul poetic e numai tamburele radiator si organizator al poeziei. Aceasta alcătuieste însă un fel de sistem solar în care centrul îl înfătisează modul poetic, iar planetele sînt reprezentate prin modurile arhitectonice, picturale, sculpturale etc. Organizarea poeziei nu apartine dar modului poetic propriu-zis, ci celui arhitectonic, viziunea lumii înfătisată de ea e opera modelului pictural sau sculptural, muzicalitatea ne prezintă ecoul muzicalului etc. Toate aceste moduri eterogene îsi modifică însă structura potrivit comandamentului poetic, specific.
Poezia ne prezintă deci un obiect spiritual care alcătuieste un sistem de moduri estetice dominate, ca o valoare monarhică, de modul poetic. De aici urmează că expresia atît de des plasată de poezie pură e fundamental falsă, întrucît ea se asimilează doar cu esteticul pur, care e vădit altceva. Poezia pură ar putea fi numai modul poetic pur, dar în acest caz – după opinia de mai sus – poezia dispare ca obiect. Poeticul pur e numai o minunată virtualitate a spiritului nostru si farmecul lui inefabil e doar parfumul acestei latente.
„Provincia”, IV, 45, mai 1947



   

Home