99
Noi picioare merg prin grădina mea –
Noi degete răscolesc brazda ierboasă.
Un Trubadur pe Ulm
Singurătatea o trădează.

Noi copii se joacă pe iarbă –
Noi Obositi pe ea vin să cadă –
Si mereu gînditoare Primăvară revine –
Si mereu punctuala zăpadă!

113
Să purtăm partea noastră de noapte,
Partea noastră de dimineată în fire –
Să umplem golul nostru de batjocură,
Golul nostru de fericire! –

Aici o stea, acolo o stea,
Vreuna rătăcită va fi!
Aici o pîclă, acolo o pîclă,
După aceea – Zi.

125
Fiecare clipă de adorare
Trebuie plătită cu un chin
În tăioasă si fremătătoare
Proportie către extaz.

Pentru fiecare oră iubită,
Foametea anilor de patimi –
Amarii gologani despuiati –
Si cufere umplute cu lacrimi.

130
Iată zilele în care păsările revin –
O pasăre sau două – prea putin –
Pentru o ultimă privire.

Iată zilele în care cerurile readună
A lunii iunie străveche minciună –
Gleseală de aur si azur.

O, nu poti momi albina, tu, înselătorie
Aproape plauzibilă, încît mie
Mi-ai fi convingătoare.

Dar siruri de seminte aduc mărturie –
Si domol prin văzduhul în schimbare
O frunză de grăbeste în afară.

O, Sacrament al zilelor de vară,
Ultimă Împărtăsanie în Ceată –
Lasă o copilă să vină la tine,

Să împarti cu ea emblemele tale divine,
Să primească din pîinea ta binecuvîntată,
Din vinul tău ce nu moare niciodată.

135
Apa se învată prin sete,
Pămîntul – trecînd al Oceanelor perete,
Extazul – prin durerea toată,
Pacea – povestindu-ti bătăliile,
Dragostea – prin Efigia păstrată,
Iar păsările prin Zăpadă.

153
Tărîna e singurul secret –
Moartea e singura Fiintă
Pe care să o afli în orasul natal
E cu neputintă.

Nu a fost copil niciodată –
Tatăl, nimeni nu i l-a cunoscut –
Nu a avut prieteni de joacă,
Nici istorie de început.

Laconică! Harnică!
Senină, punctuală iar si iar!
Mai fără zgomot decît o flotă!
Îndrăzneată ca un tîlhar!

La fel clăditoare ca o pasăre!
Christ jefuieste Cuibul – Reci
Sturzi după Stuzi în contrabandă
În Odihnă de Veci!

155
Murmurul de Albină
În mine face Vraja să vină –
Dacă sînt întrebată de ce –
Decît să o spun, să mor,
Mi-ar fi cu mult mai usor.

Rosul ce peste munte se atine
Îmi înlătură tot ceea ce pot –
Dacă cineva îsi bate joc de mine –
Păzea – căci Dumnezeu e aici –
Asta e tot.

A Zilei izbucnire
Mă înaltă în peste Fire –
Cum? Dacă sînt întrebată –
Artistul ce m-a făcut – iată –
Să o spună.

165
Într-o zi un Vînător mi-a spus,
Cerbul Rănit saltă mai sus –
Nu-i decît un Extaz din moarte –
Apoi Desisul tace la o parte.

Apa tîsneste din Lovita Stîncă!
Otelul călit sare!
Obrazul e din ce în ce mai rosu
Acolo unde Febra-l muscă tare.

Bucuria o Prudentă Înarmată
Pentru ca văzînd sîngele cineva
„Esti rănit!” să nu strige deodată.
Traduceri de Miron KIROPOL