ESEU

Lucia DĂRĂMUS

Variabilele ascunse  –  constante cuantice
în generarea constiintei metaforice

Montajului poetic blagian i se descoperă stările de potentialitate metaforică, dinspre interior spre exterior, cu cît este mai sondat în zonele subsidiare, acele variabile ascunse, capabile să genereze metafora. De fapt, Lucian Blaga a fost un vizionar, contemporan cu teoriile stiintifice, pe care, că vrem sau nu, le putem decripta în scrierile poetului, fiind inserate la nivelul metaforei atît în filosofie, cît si în versuri.
Toate evenimentele gîndirii poetice le nuantează în si prin nivelurile realitătilor poetice care migrează dincolo de un dincolo perceput de noi,  atingîndu-se nivelul trans-metaforei.
Sensul creatiei blagiene, însă, se accentuează ca urmare a unei fisiuni ontologice, în corelatie, aproape de fiecare dată, cu starea fiintei în fata disparitiei timpului, cu sentimentul de înstrăinare fată de momentul sursă.
E si cazul poemului Gorunul. Starea de liniste, vecină cu boala, apare la început, iar pe măsură ce acalmia se intensifică, linistea devine vecină cu moartea:
„În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn/ cum bate ca o inimă un clopot/ si-n zvonuri dulci/ îmi pare/ că stropi de liniste îmi curg prin vine, nu de sînge”.
Fisiunea are loc la nivelul paradigmei „viată”, în interiorul căreia se produce o răsturnare. Starea de a fi nu-i mai este proprie poetului, căci prin vine îi curge linistea, în schimb, viata, faptul de a fi se altoieste pe turnul purtător de inimă.
În cazul de fată, o variabilă ascunsă, cu nuanta ei incertă, o regăsim în expresia poetică îmi pare/ că stropi de liniste. Moartea încă nu se concretizează, poetul aflîndu-se în zona clarobscurului, căci auzul îi este acompaniat nu de certitudine, ci de „zvonuri dulci”, care-s, de fapt, bătăile ritmice ale inimii clopotului.
Variabilele ascunse, conform lui Bohm – D. Bohm, Quantum Theory, Prentice – Hall physics series, Englewoodcliffs, 1951 – reprezintă parametrii tăinuiti, ezoterici, ascunsi, încă nedescoperiti, dar presupusi, caracteristici unor stări fizice sau psihice (în sens cultural), „care descriu momentul si locul transferului unei cuante”.
„Liniste” – reprezintă o stare de fapt, echivalînd cu lipsa de zgomot, cu apatia, acalmia, tihna, pacea, seninătatea, calmul sufletesc, astîmpărul, comoditatea. Expresia verbală îmi pare amplifică incertitudinea situatiei conjuncturii prezente, linistea simtită acum comportîndu-se ca si cum ar fi memorat starea ei originară. De aici vagul sentiment al situării în atemporalitate.  „Linistea” pretinde, ca si în cazul unei variabile ascunse, atît manifestarea momentului prezent cît si amintirea stării primordiale. Datorită acestui comportament, variabilele ascunse, sînt constante sine qua non în lantul metaforic.
Această viziune asupra poeticului, în care substantialitatea întelesului din lumea dată se lasă decriptată doar în lumina transcendentului, o întîlnim nu doar în poezia blagiană, ci si în filosofie. E vorba de mister, de acea taină a fiintei, pe care Blaga nu o imită, ci o indică, arătînd spre noi si noi mistere, trimitînd spre trans-metaforă.  E momentul să subliniez că trans-metafora nu este similară cu metafora trans-semnificatională, sintagmă propusă si analizată de Lolita Zagaevschi Cornelius (Functii metaforice în Luntrea lui Caron..., Clusium, 2005), prin care se trimite la metafora revelatoare, fiind identică acesteia, conform autoarei.
În cazul trans-metaforei, aceasta se justifică dincolo de ideea unui dincolo, trans- avînd semnificatia de dincolo în formă pură (Dictionnaire etymologique de la Lanque Latine. Histoire des mots, par A. Ernout et A. Meillet, Quatrieme Edition, Paris, 1967), fără a crea astfel o tautologie în măsura în care s-ar pune în legătură cu meta (Dictionnaire etymologique de la Lanque Grecque, E. Boisacq, Paris, 1916).
Sensul unic blagian, de pătrundere în trans-metaforă, are loc doar în lant, ca în principiul fizic al producerii de energie pură. E de fapt vorba despre semiotizarea în lant, teoretizată de Mircea Borcilă (Introducere la poetica lui Blaga, 1980, Teză de Doctorat) , în care semnificatul devine semnificant, la rîndu-i devenind semnificat.
 Polarizarea metaforică se face circular, un nivel important în concretizarea trans-transmetaforei fiind dat de parametrii ascunsi datorită cărora, la un nivel de adîncime, se crează multisimultaneitatea metafirică.
Termenul este preluat din fizică, propus de A. Stefanov, H. Zbinden, N.Gisin, A.Suarez – Quantum Correlations with Spacelike Beam Splitters in Motion: Experimental Test of Multisimultaneity, Phys.Rev.Lett.88, 2002 – conform cărora, „fiecare particulă nu urmează decît un drum după ce a trecut printr-un separator de fascicul, în timp ce unda purtătoare (starea cuantică a particulei) urmează toate drumurile, sau, are, mai exact, o probabilitate de prezentă în toate drumurile”.
În cazul poemului Gorunul  o variabilă ascunsă, constantă pentru procesul fisiunii metaforice, este sensibilitatea în fata mortii, acea stare melancolică de a putea auzi moartea.
În cea de a doua strofă, sentimentul fată de moarte, perceput vag în prima strofă, se accentuează, expresii ca „mă-nvinge”, „aripi moi”, „pace”, „zac” etc. conturînd registrul thanatologic.
„Gorunule din margine de codru,/ de ce mă-nvinge,/ cu aripi moi atîta pace,/ cînd zac în umbra ta/ si mă dezmierzi cu fruntea-ti jucăusă?”.
În a treia strofă, deja, se ivesc mai multe constante metaforice, variabile ascunse. Jocul incert se manifestă în interiorul sentimentelor de: liniste, de vacuum : „poate că din trunchiul tău îmi vor ciopli/ nu peste mult sicriul”.
La acest palier apare multisimultaneitatea variabililor ascunse, care contribuie la generarea constiintei metaforice.
Între starea de liniste, ca fenomen fizic, si unda stării de liniste are loc, între două evenimente, o comunicare. Evenimentul α este dat de momentul în care poetul vegetează la umbra gorunului, cu ajutorul senzorialului, simtindu-si propria moarte datorită posibilului sicriu care s-ar putea ciopli din trunchiul copacului. Evenimentul β se regăseste la nivelul prim, sursă, variabila ascunsă, linistea (moartea), existînd în gorun dintru început, din momentul însămîntării, unda sămîntii fiind purtătoare a memoriei mortii încă de la prima sămîntă de gorun în lume. Astfel are loc multisimultaneitatea, care-l face pe poet să simtă moartea mai acut. Practic să perceapă sensibil viata mortii, acele bătăi ritmice ale inimii clopot, din primele versuri, în cazul mai jos semnalat, interioritatea mortii fiind specificată prin linistea vecină cu moartea, care este nu doar simtită, ci chiar  gustată. Starea simtirii, nedefinită, este vagă, însă actul de a gusta presupune concretete, prin implicarea protuberantelor cu functii senzitive, jocul mortii producîndu-se pe papilele gustative:
„O cine stie? – Poate că/ din trunchiul tău îmi vor ciopli/ nu peste mult sicriul,/ si linistea/ ce voi gusta-o între scîndurile lui,/ o simt pe semne de acum.”
Momentul de constientizare a mortii intervine cînd creierul neuronal (nivel neuronal, nivel cuantic după  Stuart Hameroff – Consciousness, Neurobiology and Quantum Mechanics: The Case for a Connection, In: The Emerging Physics of Consciousness, edited by Jack Tuszynski, Springer-Verlag, In press 2005) si creierul cuantic filtrează toate aceste variabile ascunse.
 La nivelul creierului neuronal, activitatea acestuia, datorată bazei (neuronilor) si sinapselor (acele simple comutatoare), desigur, elementar explicat, percepe lumea de suprafată, care merge într-o singură directie. Elemente concrete ca: turn, clopot, gorun, codru configurează tabloul ce tine de sectorul neuronal.
Creierul cuantic oferă interioritatea cu particulele care se pot afla în mai multe locuri, pot stabili legături între ele, fără a tine cont de timp si spatiu. E, de fapt, nivelul lui Planck.
Între evenimntul a (ivirea în lume) si evenimentul b (iesirea din lume) moartea doar există, nu este separată de nimic, nici măcar de axa mare a temporalitătii, căci timpul nu curge într-o singură directie (aici intervine legea lui Einstein – Albert Einstein, Teoria Relativitătii, Ed. Humanitas, 2005).
Blaga, contemporan cu mersul stiintific european, pare-se că stia teoriile, pe care le-a asezat atît de plastic în filosofie, în poezie, în metaforă.
În final, depune o mărturie în favoare existentei mortii lui, ascultînd, de data aceasta, cum creste sicriul lui în trunchiul gorunului, care era de fapt acolo de cînd lumea:
„o simt cum fruntea ta mi-o picură în suflet –/ si mut/ ascult cum creste-n trupul tău sicriul,/ sicriul meu,/ cu fiecare clipă care trece,/ gorunule din margine de codru” (Lucian Blaga, Opere, 1 – Poezii –, editie îngrijită de Dorli Blaga, Ed. Minerva, Bucuresti, 1974).