Theodor DAMIAN

ÎNTÎMPINARE:

Cînd trecerea nu te mai doare

    Petra Vlah este un poet al bucuriei retinute ce vine dintr-o întelegere superioară a realitătii percepute atît prin mijloacele cunoasterii directe a acesteia, cît si prin metodele superioare ale intuitiei si contemplatiei, metode pe care versul său îngrijit si interpelativ le reflectă cu evidentă.
    În poezia sa, Petra Vlah se află în pelerinaj. Adică si-a ales o tintă care e sfîntă si s-a decis să meargă spre ea.
    Stie bine însă că singură nu poate ajunge acolo. Are nevoie de ajutorul Celui care stie drumul. Căutarea însăsi a căii sacre generează lumina lină care o învăluie si o pătrunde pe poetă. Acum totul se schimbă.
    Lăsîndu-se condusă, ea învată un nou mod de a fi, pe care-l explorează si-l gustă cu bucuria cu care descoperi lucrurile pentru întîia oară. „Mă bucur/si/ mă veselesc/ de verde cîmpie” (Lumină Lină).
    Iată progresul întru acest nou mod de a fi: „aproape/ m-am împăcat/ cu cele sfinte// aproape/ am înteles/ a lor rînduială// aproape/ am descifrat/ taină de mărturisire// aproape/ am învătat/ să-l iubesc pe vrăjmas// aproape/ am primit/ povata cea dreaptă// atunci cînd/ drămuită lumină/ mi-a aprins/ cuget”.
    Acest progres implică o trecere care pe poetă nu o mai doare (Ceas de împlinire). Faptul că nu o doare nu e cădere în indiferentă sau resemnare ci încredintare în mîna călăuzitoare a lui Dumnezeu (Condu-mă Tu) în urma unei întelegeri superioare a rostului vietii, a destinului si destinatiei sale. Cînd te doare trecerea încă te zbati, lupti să retii timpul, să-ti impui propria vointă. Cînd ai trecut dincolo de această fază, cînd asemenea monahului care a acceptat votul tăierii voii, ai intrat pe calea cuceririi de sine, atunci cuvîntul călăuzitor al tău este „Facă-se voia Ta precum în cer asa si pe pămînt”.
    Încredintarea în mîna lui Dumnezeu este reasumare a credintei în El (Credintă), o credintă scăldată în razele bucuriei senine, mature, născute dintr-o viziune mai largă si mai adîncă a lucrurilor (Lumină Lină).
    Tăierea voii, schimbarea drumului, cucerirea de sine însă, nu se petrec fără jertfă, fără luptă interioară, fără tensiunea dureroasă dintre vechi si nou, dintre puterea rutinei si frumusetea încă neexplorată a perspectivei.
    Desi deplînge starea de coruptie a conditiei umane de care este foarte constientă, cum ar fi de pildă vanitatea, ambitia, ignoranta ce ne distrug viata si istoria („cu înversunare/ voce/ din cor sugrumat/ de neputintă/ si/ mai ales teamă/ ne strigă/ la poarta istoriei/ Barabas/ Barabas/ Barabas” (Omenească dreptate), poeta avansează cu greu: „nici eu/ nu înving drum/ nici el/ nu mă învinge pe mine” (Spre vindecare), uneori fiind chiar cuprinsă de „disperarea/ de a nu ajunge/ niciodată/ desi/ tot timpul/ pleci” (Gînd de ducă).
    Iesirea din sine (“de la o vreme/ mă preling/ tot mai departe/ de mine” – Perspectivă), înscrierea în pelerinaj, duce de fapt, paradoxal, la regăsirea de sine. Dorul de eul autentic, eliberat de balastul măstii, implică lăsarea în urmă a fricii, a regulei vechiului joc (Pierduta premeditare) si adăparea la izvorul iubirii „pe care o singură moarte/ nu o poate înfrînge” (Ouă din aur), pentru că este iubirea divină „din care/ se naste/ Adevăr si Frumos/ cu o foame de Bine/ de care/ nu te poti sătura/ niciodată” (Ibidem).
    Dincolo de toate greutătile si tulburările desprinderii, poeta mărturiseste fermitatea deciziei de a se tine de noul drum: „în firească durere/ un suflet/ ce plătise din plin/ tribut de viată/ s-a desprins/ de haina groasă a trupului/ si/ niciodată/ nu s-a mai uitat înapoi” (Vesnica pomenire).
    Petra Vlah scrie o poezie de reflectie existentială si meditatie transcendentală paradigmatică pentru peisajul complex, multidirectional, adesea confuz, al literaturii române de azi, aflată ea însăsi în mai multe crize si dileme, cum ar fi, de pildă, tensiunea dintre macdonaldizare si sacralizare.
    Conceptele cheie din poezia acestui volum, cum ar fi frîngerea, durerea, zbaterea, jalea, renuntarea, lacrima, sîngele, uitarea, singurătatea, resemnarea, tristetea, jertfa, suferinta, teama, sugrumarea, regretul, desertăciunea, zbuciumul, răzvrătirea, ruperea, scrumul, sînt contrabalansate de altele de tip religios, înnoitor, cum ar fi credinta, rugăciunea, iubirea, iertarea, bunavestire, binecuvîntarea, călăuzirea, încrederea, mîngîierea, pocăinta, ispăsirea, lumina lină, bucuria, spălarea, agheazma, mărturisirea, adevărul, si, evident, Dumnezeu.
    Petra Vlah scrie despre experienta sa personală. Descoperirea la care te face părtas este surprinzătoare. Mărturia este convingătoare. Citind-o, te simti pelerin, în urma ei, pe calea luminii.