Constantin SPIRIDON
O dimineată
dimineată
văzul mi se umple cu lucruri
astfel stiu: acolo e masa de scris pe masă se află hîrtia
lîngă hîrtie asteaptă pana ce-si sprijină forma
de călimara primită la ziua mea onomastică
printre acestea cresc nerăbdarea;
(asa lene să mă cuprindă nu stiu să fi fost asupra mea coborîtă)
îmi vine să dorm în minte cu toate văzutele
fără să le astern pe hîrtie
dîndu-le viată si vietuire / deodată
mă aflu la masa de scris cu pana în mînă
iar dumneavoastră cititi despre o dimineată cînd văzul mi se umpluse
cu lucrurile din camera mea de dormit
o dimineată ce va rămîne prin aceste cuvinte oarecum deosebită deosebită
/ îsi va da aere de nemurire /
dumneavoastră întocmai ca cel care scrie veti rîde
întrebarea e: cine va rîde / peste cine stie cît timp
vom intra în uitare?
ochi si priviri vor mai fi si lucruri să le umple
de unde putem spune:
nimic nu constituie motiv de a rîde
ci a gîndi la misterul curgerii din care un fluviu
se revarsă pe mai multe guri.
***
în fiecare seară
sînt altul
niciodată nu pot învăta
indiferent a rămîne
ci
de fiecare dată uimindu-mă
pipăi carnea
zdrobită de Roata rostogolindu-se
ce fel de Drum se deschide
nu stiu
pulbere sînt în care mă scriu.
***
din moine cresc în fiecare seară
alte umbre
stele se sting si s-aprind
în acelasi loc
si totul în ochii mei este vesnic;
tulburat de Clipă
peste ape înghetate soptesc
singurătătile noptii:
poem ucis în graba de a nu fi prea tîrziu –
da! în fiecare seară altă Umbră
sub aceeasi Lumină
pe iarbă îmi scrie conturul
tu rîzi fără motiv
plîngi fără vină
si durută carnea
te lasă
Arcă-n derivă
în fiecare seară scriu umbre
Nasteri
la marginea lumii
spre prăbusirea-n întuneric
înteapă cerul
un salcîm
acolo
bolta plesneste în tipătul verde
peste ochiul de apă
în care o taină sclipeste...
Stau gîndurile
supte din pămîntul ce sprijină cerul albastru
cu zbateri de albi pescărusi
din crengi tremurate de sălcii pe margini de rîu
cu unda ce-aleargă spre mare
în neobosită căutare
sub umbra pămîntului / gîndurile
păsări tremurate de zbateri spre stele
din lumi ascunse-afund în visare
scăldate-n real si miracol
iscoditoare
în neostoita căutare
stau gîndurile...
***
coborîtă în tăcere
noaptea mă-mpresoară cu atîtea soapte neauzite,
fantome nevăzute
un murmur doar
un fosnet surd
în faldurii cerniti aud
tesuti cu-ndepărtate stele
O, gînd nebun de nemurire
la mine iarăsi poposesti
părtas să-ti fiu, nemărginire,
pe unde vrei să rătăcesti
e noapte, dar! de-i noapte, hai!
acelasi gînd în loc de cai
de-as putea aievea calea
s-o străbat în plină zi
ce mi-as rîde atunic de moartea
care nu m-ar mai găsi
