INEDIT
Constantin SPIRIDON     



       

 
O dimineată

dimineată
văzul mi se umple cu lucruri
astfel stiu: acolo e masa de scris pe masă se află hîrtia
lîngă hîrtie asteaptă pana ce-si sprijină forma
de călimara primită la ziua mea onomastică
printre acestea cresc nerăbdarea;
(asa lene să mă cuprindă nu stiu să fi fost asupra mea coborîtă)
îmi vine să dorm în minte cu toate văzutele
fără să le astern pe hîrtie
        dîndu-le viată si vietuire / deodată
mă aflu la masa de scris cu pana în mînă
iar dumneavoastră cititi despre o dimineată cînd văzul mi se umpluse
cu lucrurile din camera mea de dormit
o dimineată ce va rămîne prin aceste cuvinte oarecum deosebită deosebită
/ îsi va da aere de nemurire /
dumneavoastră întocmai ca cel care scrie veti rîde
întrebarea e: cine va rîde /  peste cine stie cît timp
vom intra în uitare?
ochi si priviri vor mai fi si lucruri să le umple
de unde putem spune:
nimic nu constituie motiv de a rîde
ci a gîndi la misterul curgerii din care un fluviu
se revarsă pe mai multe guri.


***

în fiecare seară
sînt altul

niciodată nu pot învăta
indiferent a rămîne
ci
de fiecare dată uimindu-mă
pipăi carnea
        zdrobită de Roata rostogolindu-se

ce fel de Drum se deschide
nu stiu

pulbere sînt în care mă scriu.

***

din moine cresc în fiecare seară
alte umbre
stele se sting si s-aprind
în acelasi loc
si totul în ochii mei este vesnic;
tulburat de Clipă
peste ape înghetate soptesc
        singurătătile noptii:
poem ucis în graba de a nu fi prea tîrziu –
da! în fiecare seară altă Umbră
sub aceeasi Lumină
pe iarbă îmi scrie conturul
tu rîzi fără motiv
plîngi fără vină
si durută carnea
te lasă
    Arcă-n derivă

în fiecare seară scriu umbre








Nasteri

la marginea lumii
spre prăbusirea-n întuneric
    înteapă cerul
un salcîm

acolo
bolta plesneste în tipătul verde
peste ochiul de apă
    în care o taină sclipeste...


 

Stau gîndurile

supte din pămîntul ce sprijină cerul albastru
cu zbateri de albi pescărusi

din crengi tremurate de sălcii pe margini de rîu
cu unda ce-aleargă spre mare
în neobosită căutare

sub umbra pămîntului / gîndurile
păsări tremurate de zbateri spre stele
din lumi ascunse-afund în visare
scăldate-n real si miracol
        iscoditoare

în neostoita căutare
stau gîndurile...



***

coborîtă în tăcere
noaptea mă-mpresoară cu atîtea soapte neauzite,
fantome nevăzute

un murmur doar
un fosnet surd
în faldurii cerniti aud
tesuti cu-ndepărtate stele

O, gînd nebun de nemurire
la mine iarăsi poposesti
părtas să-ti fiu, nemărginire,
pe unde vrei să rătăcesti
e noapte, dar! de-i noapte, hai!
acelasi gînd în loc de cai

de-as putea aievea calea
s-o străbat în plină zi
ce mi-as rîde atunic de moartea
care nu m-ar mai găsi


Home