Ploaia
pic! Pic! Un cînt pe-aceeasi clapă –
În geam bat stropii grei de apă.
– Regret enorm, dar, doamnă Ploaie,
Azi n-o să-mi intri în odaie.
Vezi că-n grădină te îmbie
S-o uzi atîta iasomie
Si floarea pastelui si cea
De eglantină, zău asa!

Plici! Plici! De ce te irosesti
Cînd ai putea să răcoresti
Si lan de grîu si vie si fîneată?
Fii zîna bună ce revarsă viată
Încît să-ntîmpinăm ziua de mîine
Cu vin, cu unt, cu carne si cu pîine.
Te-asteaptă vîntul, doamnă ploaie. Pa!
În casa mea nu ai ce căuta!

Pleosc! Trosc! Degeaba stărui la fereastră!
Mai bine du-te în livada noastră
Si fă să crească, – asa cum bine stii,
Cirese rosii, prune brumării,
Mere de aur, nuci, si pere moi,
Adună-le aromele suvoi!
Hai, pleacă fără cîntec de fanfară,
Că rostul tău, domnită, e pe-afară!