Sonete
20
si imposibil de a te numi
nicicum nicicînd nimic si niciodată
taci tu infinitivul a iubi
nespus gîndit de alti si altă dată
nu-nvinui soptiri de brazi străini
interzicînd sărutul unor îngeri
înscrie-mi încrestări de cord în pini
cu lacrimi copăcind în noi înfrîngeri
neuită-mă si lasă-mi sens de pas
în semn de drum opreste-mă-n plecare
putînd nălbari cu sufletul rămas
în umbra mea din colt de depărtare
întoarce-mă în verbul a nefi
în imposibilul de-a te iubi

21
cu ulm de lut te luminez în luncă
alunecînd copacii nostri-n zbor
te dor cu pasi plutind prin ploi si încă
mustind întors de drum în duh de dor
te-ndepărtez de stînci suind surpare
de sălcii stinse-n solz de cer curat
iernînd în pas rămas întru plecare
te-ndecembrez în sens înninsorat
cărarea ta înapoiez migrării
în voal de vînt înverigesc vlăstar
ne mîntuie mestecenii mirării
ca miri nuntind sub mirul selenar
te-ndecembrez de drum înninsorat
iernînd în pasi rămasi întru plecare

22
… sacrat sădit în muri de mănăstiri
răscruci de huci în cruci crezînd înaltul
îmbraci manta de miere si de mir
si lacrimi altarînd în briliantul
aripii-ntoarse-n rugă din tăceri
în za zenită zbori lumină lină
alunecînd în pasul meu plecări
spre crist sculptat în trupul de tulpină
cu rugă mă existi în efemer
beatifici si mă speri în biruintă
cu clopot de cristal cîntînd a cer
mă chemi cuvîntul căutînd credintă
în semn sacrat sădit în mănăstiri
si noi – copaci de crist uniti în miri