Nicolae CORNESCIAN

 

Sonete

 

***

vezi? lumînari de lemn în ulmi de ceara

înninsoreaza nordul necesar

albesc în flame fluturii de seara

ne trec prin vami cu pasari de hotar

ne-nsingureaza în statui de gheata

copacii pregatiti de emigrari

radacinînd nisipul se agata

de aripi albe pietre de carari

vezi? ceruiesc zapezi faclii de munte

si ning cenusi coroane de pamînt

te cresc cu crengi colinele carunte

ma-ntulpineaza în fitil de vînt

ramînem albul ars de lumînare

spre a pastra prin foc imaculare

 

***

necunoscutul început de ploi

cifrari de stropi în lacrima de sare

numaratori de pasi din doi în doi

transcriem frunzele cu cifre pare

lipsesc la numar crestaturi de limb

în irisii ochiti de arbalete

da-mi arc de ram sa pot sa-ti las în schimb

aripi curbînd în cearcan verighete

vîneaza ploi azure cununînd

perechi de arbori întomnate-n roua

negînd împaduririle de vînt

ma uita ma întuneca ma ploua

întoarce-ma-n copacul dintre noi

în necunoasteri incifrate-n ploi

 

***

ningi cerneri aerinde-n strecurari

sitînd rouari în cenusarea ierbii

cît vernileaza zboruri în migrari

si-n arbori albi încopiteaza cerbii

si zapezesc caderi de-nfluturari

traiectizînd întoarceri spre departe

cu nisipari înaripez carari

fulgesti ninsori trupînd ce ne desparte

aceste vazduiri albinde-n zari

imaculari peneizînd prin gheata

opriri neîntelese-n emigrari

revers de mers întors în drum pe fata

corneaza crengi încopacite-n vînt

ningi albul decodat de procuvînt

 

***

ne-ndura drumul despartirii-n doi

treimea frunzei în cvadratul ramei

înramurirea pasului în ploi

polenizate-n plumbul pentagramei

si urmele pecetluiesc plecari

spre hexagon de huci rotind coloane

ne-ncopacesc prelingeri de carari

cu radacini dospite-n octogoane

de mlade lutuite-n piedestal

de înstînciri suind poteci spre caturi

ne rabda drumuri înverzind în val

cadrînd codriri de mal cu multilaturi

cu întomnari de zbor înfrînt de ploi

ne-ndura despartiri de drum în doi

 

Dincolo de cuvînt, ideea

(eXperimentalia)

din litera kabala karma ta

cifrari magiei soarta alta cerne

cu stropii timp clepsidrei a uita

obisnuind ce e înspre eterne

în clipa crez de cum idei din semn

sacralizare ruga a tacere

ca-ncopaciri înaltul glas de lemn

rostind nocturna de soapta adiere

si împietrire radacini în foc

a crengi cu lut de palme plin de glie

ursita cînd de efemer neloc

spre zbor plecare în ramîi vecie

 

te drum cuvînt si te întorc în strig

plecat spre pas în piatra de hotare

îndemn te cred trecînd întors în frig

cu pasari cai deschise-n calatoare

caderi zburate de loviri în gol

vazduh venite vazul plîns în clare

clestar copite risipit de sol

ivire-n stînci surpata alt de cale

si nume ce pe cum sa chem pe te

strig soapta de a cînd pleci plopul sacru

a vînt cît frunza-mpadurind ne de

acest cuvînt numit de simulacru

 

te de cuvînt chemi ne-nteles cu plin

bocal spre sarpe diamant prin marte

numind pleci fructul verde de venin

mustind si sticla arbore din sparte

si sîngeriu bea cît nisip acest

orbita scris otrava din curate

de meteori spirala cu celest

prin urme cazi licori pentru pacate

a fi rostind etern neînceput

rogi picurate primul nume alte

chemare sorbi de rai necunoscut

tot sarpele de aripi crengi înalte

 

final te plec cît sensul da prin cai

rascruci oprite de hotar în stînca

doi calatori de vifor verde-n vai

cu raze irisi plini cu lacrimi înca

si începutul de opriri în pas

cît înca drum te-ntorc în marginire

te spart în piatra duc în plop ramas

întru trecut a fi spre mîntuire

de ne-nteles a sta în cunoscut

sfîrsitul scurs în rînd cu drum a carte

mereu întorc te iar de început

si ultima idee ne desparte