***
împarti cerul pe din două:
jumătate se umple îndată de porumbei
cătărati pe lumină ca un val de april
departe
cealaltă jumătate o lasi în inima mea
zămislitoare de umbre

cît cer poate cuprinde o inimă

nu-i cum credeti îmi spui
e nasterea cel din urmă vestmînt
fiind izvorul ce cîntă în noapte
sîngerînd inima îti va primi pasii
răsucindu-se precum vîntul din ploi

FLOARE DE COLT
I
nici nu stiam că existi
ca o sprînceană îmbălsămată în moarte
spintecînd deopotrivă viata cu un sărut
săgeată aruncată în desimea izvoarelor
să nu le stii umbra răcoroasă noaptea
printre stînci de visare

II
da
ca o boare ai coborît spintecînd cel din urmă sărut
dat mării
adorînd-o
i-ai smuls inima ca pe centrul fierbinte al universului
unde să te culc m-ai întrebat ca si cum vîrtejurile toate au răsărit
pentru a ne răsuci existentele
ca si cum orizonturi nebănuite s-au luat între ele la hartă
ca si cum n-ai mai trecut de mult pe aici

azi e o zi mai curată mai plină de închinăciune
si plînsul pierdut în imensitate

***
presimteam că existi eram chiar sigur numai că-mi era frică de vorbe
de atunci am uitat zborul afară
păsim împreună în miracolul înserării
o taină cred unii ascunzi tu acolo sînt orbi si-i asteaptă sfîrsitul
cu fiecare pleoapă închisă adorm în desăvîrsirea clipelor trecute în veghea ta
si grija ta pentru mine adoarme prin deslusirea celor fără de nume
spre tine alerg cum valurile spre tărmul cuprins de ardoare
ne îndrăgostim deodată si visăm acelasi vis
numai cu tine străbat drumurile
de cînd nici nu stiam că existi

***
esti atît de aproape si totusi departe umbra ta hoinărind prin desisuri de scoici
pot aduce si timpul înapoi pe o lespede pe un cal alb pe o stea miscătoare
precum melcii îi mănîncă pe melci meduzele se hrănesc cu ele însele
si orele îsi îneacă în ele secundele
tot asa tu te strecori în tine însingurîndu-te
căci noaptea nu te poate cunoaste
iar ziua îsi ascute văzul privindu-se în oglindă

alergau odinioară pe cai de foc trîmbitînd chemări furibunde
crezînd că ti-au ghicit urmele
si-n piete strigau nume pînă se-acopereau de tot de uitare
pînă ce templu zidit se transforma în ruină

pînă cînd neumblet vor culege
din pietre...

esti atît de aproape

***
speram să te arăti din ceara de toamnă a pădurii
am asteptat în zadar
zorile s-au preschimbat în de purpură mister
pentru că te întîlneam pentru a cîta oară între razele acelea
pătrunse în taină printre crengile de acum obosite ale copacilor
si pentru a cîta oară toamna
cu greu am coborît urmîndu-ti pasii odinioară rătăciti peste ceturi
ca o pasăre ce nu-si uită zborul am purces nestiind ce caut acolo

Home