DEBUT
 


Andrei Paul CORESCU   



Poem de tavernă
               
Cît drag am prins de Panaiota,
Cadîna greacă din Fanar,
Ce se învîrte ca papiota,
Cînd dăntuie sub felinar.

Ea cu buricul simte nota
Oricărui cînt de lăutar
Si de prin pungi îsi strînge dota
Ce s-o conducă la altar.

Cine-ar avea însă marota
Si cutezanta de barbar
De-a se-nsoti cu Panaiota,
Femeia cu picior sprintar ?

Căci nu putini, rîvnind ilota,
Au si jucat-o pe un zar,
Cînd ea, înmlădiindu-si fota,
Se cocota pe galantar.

Dar ea habar n-are de iota
Acestui alfabet bizar,
În care-alcătuiesc litota
Traiului ei, deloc... murdar.

Si-n timp ce beau din teracota
Ulcelei mele, Murfatlar,
Dau trei bănuti, iar Panaiota
Dansează lin, sub felinar...

Premiul Revistei „Poezia”
la Concursul National de creatie literară „Nicolae Labis”, Suceava, editia 2004


Home