TINERI AUTORI
 


Irenne COLMAN


Auto-distrugere


În oglindă
Vesnic privesc,
Însă văd doar o persoană,
Ce se stinge treptat.

Mîinile-mi încep să tremure
Iar pămîntul se miscă sub picioare,
N-am nici o creangă de care să mă agăt
Si cad într-un abis creat de propria-mi minte. În timp.

Iar scînteia fericirii din ochii mei
Se transformă într-o flacără mistuitoare
Ce-mi va distruge
Încet fiinta.

Si este atît de usor să renunte;
Ai nevoie doar de cuvîntul predare
Pentru ca somnul de veci
Să-si găsească începutul.

Pe măsură ce procesul de auto-distrugere
Îsi urmează cursul
O singură întrebare îmi stăruie doar în minte:
Să aleg sansa existentei sau moartea?

Si în ultima-mi suflare
Viata îmi inundă buzele.



Liniste deplină

Tăcere, tăcere,
Cît de perfectă poate fi
Sperante, si visuri, fericiri si dorinte
Se întorc la mine.

Pe măsură ce lumina cedează,
Temerile si grijile se risipesc;
Îmbrac o robă neagră
Si port masca zeului întunecat.

Acum negura mă-nconjoară
Si nimeni nu mă poate găsi aici,
În această obscuritate infinită,
Aici, în această mare calmă de umbre căzătoare.

Acum sînt doar o fată străină
O pereche solitară de ochi înghetati
Prizonieri într-o pînză de păianjen
Un spirit fără tintă
Înlăntuit de sarcofagul noptii.

Home