SONETELE LUI SERJ

I

Cînd Serj, grizat cu-asupra de măsură,
Păsea pe străzi împleticindu-si cracul,
Într-un canal adînc, de-a berbeleacul,
Pică subit, aterizînd în gură.

Zăcu o vreme-acolo, ca-ntr-o sură,
Din răsputeri tot înjurînd RAJAC-ul.
Dar, în sfîrsit, cînd îl văzu pe dracul,
Gîndu-i zbură la sfînta băutură.

Cum, sub pămînt, mustea numai de apă,
Viteazul Serj se zvîrcoli din coate
Nutrind sperante de-a scăpa din groapă.

Cotu-l duru, dar Serj, crezînd că poate
Găsi la sete grabnică supapă,
Visă trei halbe, adormind pe spate.


II

Cînd Serj, storcînd cu limba picătura
Care spera să-l poarte spre Nirvana,
Privi cum, goală, străluceste cana,
Un lung fior îi străbătu făptura.

Privind piezis si scărpinîndu-si blana
Rămasă-n crestet, se dădu de-a dura
Si, cum e din bătrîni învătătura,
Cu mîna dreaptă însfăcă stacana.

Bău distinsul Sergiu pe-ndelete
Iar cînd, nostalgic, se privi-n oglindă
Zări albastri ochi si brune plete.

Plăcut surprins, dădu să se cuprindă,
De-atîta frumusete să se-mbete…
Si-acum atîrnă, cuvios, de-o grindă.


III

După a saptea votcă-ngurgitată,
Divinul Serj alunecă sub masă.
Si-n acel loc, la fel precum acasă,
Dormi o săptămînă încheiată.

Într-un tîrziu, cu fruntea-nfierbîntată,
Simti pe arse buze cum i-apasă
Rotundă gură, savuroasă, grasă,
Gălbuie, moale, dulce, parfumată.

Se răsuci voinicul într-o rînă
Sperînd să scurgă spornic acel har
Cu stropul ultim din divina vînă.

Icnind perplex, se strădui măcar
Să mai trăiască-asa erotic pînă
Va da gata si Grasa de Cotnar!



IV

Bău Serj zece halbe pe furis
Si năzui spre casă să se-ntoarcă:
Neizbutind din trup puteri să-si stoarcă,
Se prăvăli grămadă-ntr-un tufis.

Încovrigat comod în ascunzis
Dormi viteazul si visă cum parcă
Un chelner beat si ticălos încearcă,
Parsiv, să-i tragă clapa la bacsis.

Bodogănind în sinea-i, mînios,
Serj împrejur zvîrli priviri zevzece,
Scrutînd prin peisajul nebulos.

Asigurat că ceasul era zece,
Îsi ridică scheletul de pe jos
Si-alunecă, tăcut, spre Bolta Rece.
                        (26-27.10.02)

Home