POEZIE SI APĂ

„ – Te rog, o cană să-mi, cu apă, si-ti
Promit să bat minciuna în piroane,
Iar muntilor în pisc le-asez coroane
De mesterii bijutieri vestiti,
Nu-i o problemă cerul, orisicum,
Voi face-acoperise cu burlane,
Să nu mai cadă ploile pe-oceane
Si pestii să se ude pe costum,
Desfiintez noroiul prin porunci,
Si moartea, si prostia, si păcatul,
Si-adeseori mă joc de-a împăcatul
Cu rătăcitii Mei, ori nici atunci,
Albastră, - acum vă place cum arată
În cosmos portocala minunată”

Uimit cum vodca face pe nebuna,
De la o masă, sprijinit pe coate,
Prin zidul de feresti pîndesc furtuna
Din saramura mării disperate,
În ceasca ta cafeaua, dimpotrivă,
Eman-o liniste si-o-nseninare,
De nu mai stiu, sînt vremile-n derivă,
Ori ceasurile-si ies din minutare,
N-aud harababura de afară,
Doar ochiu-asupra noastră-naintează,
Privirea înecatului de-aseară,
Si roade geamul, creste-adînc, de groază,
                Stînci uriase, albe stînci de gheată
                Îi spînzură în parii de pe fată

Iar cînd s-a fost sfîrsit Iisus pe cruce,
O lacrimă s-a prăvălit din cer,
De-atunci trec vremurile mai năuce
Si-s mai amare apele în mări,
Bătuti de-adîncă toată supărarea,
C-un dos de palmă ne zvîntăm mereu
În tragedia veacurilor sarea
Topită-a lacrimii lui Dumnezeu,
În chip de dragoste-a trimis pe Fiul
De-a fi nădejde, pildă, crezămînt,
Pînă-am ales pironul si burghiul
Si vrajba-nvesnicită pe pămînt,
                O lacrimă albastră, încă vie,
                Răzbate-ndurerat prin galaxie

Alunecă-ntru totul genială
O toamnă pe acoperisuri ude,
Abia cîntînd ceva din Buxtehude
La clapele din nici o catedrală,
Alături, sub umbrelă, pe-nserate,
Ce-ar fi să facem cu bunăvointă
Ocolu-orasului, în consecintă
Să ne mirăm contagios, cum toate
Găletile se metamorfozează
În cupe mari, împărătesti, cu steme,
Încercuind în brate crizanteme
De aur despletit ceva de groază,
                Spectacolul continuă, de gală,
                Interpretat de orga pluvială

Pe apa Ialomitei, după ce-am
Călătorit cu barca, primii pasi
M-au ridicat pe-un tărm cu toporasi,
Sub lungi, în sălcii, ramuri lîngă ram,
Salcîmul n-are-odăjdii pînă sus,
Mai mult o zdreantă măruntită-n vînt,
Nici băltile pe drumul de pămînt
Nu se grăbesc la ceruri ca Iisus,
Curînd va poposi de nicăieri
Înc-o familie de ciocîrlii,
Maestrii-n cîntece cu-acrobatii
Deasupra unui lan aurifer,
                Cuiva, de rouă mare băutor,
                I-oi da să-aprindă seceta-n cuptor

N-aduce vaca laptele acasă,
Dincolo risipindu-l, pe imas,
De-l soarbe-al naibii de năbădăioasă
O crîsmă de mesteceni buclucasi,
Din primăvară pînă toamna-n ceată,
O iau în zori la fugă spre-albitură,
De dragul să mă-nchin ca-ntr-o măreată
Necatedrală în harababură,
Iar vaca, biata vacă, vaca noastră
Ne-aduce-acasă-n ugere nimic,
Ci numai între coarne, turma-albastră
A stelelor cu strai de borangic,
                Blîndetea să si-o rumege pe noapte
În ieslea lunii si s-o facă lapte