ARTE POETICE LA ROMÂNI (XVI)
Serban CIOCULESCU
(n. 1902-m. 1988)
Limbajul poetic
Am vazut altadata ca în poezia ermetica exprimarea se caracterizeaza printr-o serie de aluzii simbolice pe care poetul le obtine cu ajutorul cuvintelor deviate de la sensul lor obisnuit. Am putea spune chiar, ca, din punctul de vedere al limbajului, ermetismul nu e decît o concentrare, cîteodata exagerata.
Concentrarea masiva de simboluri determina în unele cazuri modificari de forma tulburatoare pentru cititorul deprins cu o lectura care nu-l obliga la eforturi deosebite, nu-i cere sa descifreze mai întîi semnificatia unor parti din poezie si numai dupa aceea sa încerce sa o cuprinda integral într-o imagine metaforica unica.
Am dori sa exemplificam ideea de mai înainte cu doua cazuri concrete.
Într-o încercare poetica relativ recenta, un poet contemporan tînar, vrînd sa creeze o rima neobisnuita pentru bicicleta, transformata de el în simbolul naivitatii, inventeaza un substantiv nou: regreta , scriind într-un vers pe care l-am retinut din memorie:
E în toate o regreta.
În legatura cu inovatia lui se pot spune, fireste, foarte multe lucruri, dar pe noi ne intereseaza numai doua aspecte, ambele raportate la ermetism. Primul aspect reprezinta de fapt un ecou al ideii ca stilul înseamna înainte de toate o deviere, sau, cum spun unii, o abatere de la normele limbii uzuale. Conceptia aceasta, foarte raspîndita astazi, îsi gaseste un mediu deosebit de prielnic în poezia ermetica, fiindca, dupa cum am vazut, aici se îngaduie „încifrarea” expresiei. S-ar parea ca, deci, nu avem decît sa stricam un tipar de limba si sa ne asiguram astfel material lingvistic pentru poezia ermetica.
În realitate, un tipar oarecare al limbii se modifica foarte greu. Nici tînarul poet care a facut din regret femininul regreta ca sa rimeze cu bicicleta , nu a reusit sa strice un asemenea tipar si acesta este al doilea aspect al chestiunii. În limba contemporana cîteva substantive pot avea doua singulare, de exemplu un basc , dar si o basca , beret , dar si o bereta , o baioneta , dar, uneori, si un baionet .
Regreta e format dupa acest tipar. Noutatea si, prin urmare, surpriza consta numai din introducerea lui regret printre substantive ca beret, bereta .
Valoarea poetica a schimbarii ni se pare foarte mica, daca nu chiar nula.
Celalalt caz e mult mai complicat, dar si mult mai instructiv. E vorba de versurile lui I. Barbu al carui subiect este poetul:
Si cîntec istoveste: ascuns, cum numai marea
Meduzele cînd plimba sub clopotele verzi .
Inversiunea din ultimul vers ne surprinde, dar se clarifica repede prin reconstituirea topicii normale: „Cum e numai marea cînd plimba meduzele sub clopotele verzi”.
Atrage însa puternic atentia comparatia. Poetul îsi ascunde cîntecul asa cum si-l ascunde si marea cînd plimba meduzele sub valuri, caci acestea sînt „clopote verzi”.
Formularea comparatiei este realizata printr-o abatere de la sintaxa uzuala care cerea ca în fragmentul de vers „cum numai marea” sa se repete ideea de „ascuns”. În forma: cum se ascunde numai marea cînd plimba meduzele.
Sa vedem în doua cuvinte deosebirea dintre abaterea care a dus la aparitia substantivului regreta si cea a versului lui Barbu.
Prima e naiva si nu are nici o functie poetica, a doua este generatoare de imagini noi. Prima e izbitoare, dar cu efect redus, a doua trece aproape neobservata, dar schimba ca o placa turnanta cuvintele obisnuite în cuvinte simbolizatoare.