Dor de scris

Dor de scris ca de o femeie visată
într-un bar de noapte prin valuri
de muzică si fum
dansatoare descultă pe foaia mea albă
se ridică în vîrful degetelor
si primul vers începe să alunece
rostogolindu-se-n marginea foii
păpusă neghioabă din cîrpe – suier
eu printre dinti – prinde-te de acest fir
de păianjen limba mea
si rupe-mi tăcerea din gît!
se ridică în trosnet de oase
si fosnet însîngerat de voaluri
iar versurile o urmează schiopătînd –
ti-a trecut vremea inspiratie
– îi spun îmbrîncind-o sub masă –
biata tîrfă cîti au înnebunit asteptînd
să-ti arăti o clipă picioarele lungi
să-ti mîngîie sînii umflati
după prima operatie estetică
să facă dragoste cu tine pînă la ziuă!
ca o bufnită stă în coltul alb al foii
tintuindu-mă-n vîrful penitei de aur
al stiloului împrumutat de chelner
– mă ridic mormăind ca ultimul consumator –
rămîi aici nenorocito si dormi
întinsă pe masa pătată de vin si de scrum
pînă te vor privi zorii învinetită
si te vor freca piosi cu zăpadă!
mă împiedic de coltul îndoit al foii
si ridicat în genunchi îi descopăr
înmărmurind picioarele lungi
coapsele lunecoase sînii ca merele în pîrg
gîtul de lebădă ochii albăstrindu-mi
cărările prin părul ei negru
iesind la lumină precum semnele
scrijelite de rostogolirea noastră pe foaie
pînă rămîn cu statuia poemului
aburindu-mi vie în brate

19 OCTOMBRIE 1957 SÎNGĂTIN

Functionara de la ghiseu căscînd somnoroasă
îmi graseiază numele privindu-mi
actul de identitate
– data si locul nasterii?
– 19 octombrie 1957 Sîngătin
– unde se află pe hartă?
– departe de lume departe
de sosea si de calea ferată
într-o vale legănată de păduri
îti răspunde numai cucul –
functionara de la ghiseu îmi înapoiază rîzînd
actul de identitate
peste chip i se suprapune
imaginea mamei curătind un măr rosu
în valea legănată de păduri
aranjîndu-mi hainele în valiză
ca si cum mi-ar croi altă viată
la lumina de brumă a lămpii
într-o toamnă scăpată de pe orbită –
functionara de la ghiseu sorbind cu zgomot
încă o gură de cafea
spune cu voce dogită: următorul!
peste chipul următorului om se suprapune
imaginea mea într-o gară aglomerată
gîfîitul trenului printre coline
spre orasul inundat de sate
ca ecou al revolutiei din octombrie
harnică grămădind în dosare
data si locul nasterii
locul de muncă al părintilor
rude stabilite în străinătate
telefoane ascultate
scrisori anonime
fotografii în alb-negru –
un chip printre alte chipuri necunoscute
o mască printre alte măsti
ies de la ghiseu aproape în fugă
pe banca din parc scot din geantă un măr
– este putred –
îl curăt cu briceagul pînă la seminte
si-l arunc într-un cos de gunoi –
peste orasul furnicar se suprapune
imaginea văii între păduri
unde îti răspunde numai cucul


Viata si opiniile profesorului Mouse

Existenta este oare pentru a fi scrisă?
scriu deci exist?
priviti masca omului ce nu scrie nimic
masca sub care barbarul e creierul
senzual ca o zburătoare năpîrlind primăvara
si priviti-i apoi
pe cei care au învătat din copilărie
scrisul ca pe al doilea mers
continuîndu-si viata pe aceste picioare de musculite
pînă se dezvată de bucurie îndoială si moarte
rămîne mai departe un copil în formol
plimbat prin biblioteci unde soarecii gîndesc
la o bunăstare hibernală cu manuscrise
care-i face să chitcăie în limbi străine
de materna lor foame de-a roade
universul cel mic ca pe blana unui strămos
scrisă cu litere în tot atîti perisori
cîti încap pe-o blană de soarece
dar iarăsi si iarăsi
îmi amintesc copilăria – o pernă
pe care adormeam chitcăind
cînd povestile sfîrseau odată ca niciodată
si scriu
existenta este altceva decît o hîrtie
roasă mărunt de cuvinte –
scriu pînă o mască îmi cade pe fată
îmi intră ca niste unghii
în ochi în urechi si în gură
îmi rupe cordonul ombilical cu a doua natură

Home