TINERI AUTORI

Viorel CERNICA

 

Descult prin mine, taifasuind cu umbrele eurilor mele

cer siniliu si îngust pereti scorojiti si adormiti în asteptare

nici mîini nici idealuri nu mai vazusera ei demult

de-atunci de cînd i-am sculptat întîia oara

la o vîrsta frageda mi-amintesc mergînd sa vad un film

poate întîiul

cu oameni desprinsi de ei si umblînd care-încotro

dupa alte trupuri nu dupa ale lor proprii

 

mîinile mele refacînd urma jocului dintîi

si firea mea subtiata deodata asemenea colii albe

de coca din care mama facea placinte

petrec în mine pe ultimele drumuri

cele mormîntale iernile calde si

verile reci din anul cu asteptarea alba

cuvintele scapa din matca lor si se aduna

neasteptat pe o cuta în vreme

 

cea din întreita asteptare cu treiul culcat sub ea

se duce tacuta se pierde de sine

si de mine desi îmi flutura

prelung

pretul plecarii ei departe catre propria viata

cum sa te-nduri sa o chemi înapoi si sa o constrîngi sa-ti fie iar

alaturi daca nu ai hotarît la timp sa-i faci un mic culcus

o groapa mica chiar în groapa ta pietruita

s-ar fi pierdut piatra gropii mele îmi spun

înlauntru-mi sînt trotuare larg desfacute toate din piatra aleasa

toate si-ar fi pierdut înfatisarea daca-i construiam un culcus

apoi ar fi trebuit sa o preschimb si pe ea în piatra

galben-rosiatica sa fie din mine

asteptare de piatra

 

oricum s-a pierdut

a iesit calcînd usor – semn de grija – chiar pe trotuarul central

din groapa mea pietruita chiar si pe peretii verticali

a iesit din mine dar nu a lasat locul gol si-a concentrat amintirea

între pietrele pe care calca talpi late

cine stie ce ar mai fi ajuns la ea

de asteptarea întreaga asteptarea întreita daca prezenta ei mai fumega

fastuos tîrfaind printre întelesurile mele prospere

 

ah! cum mi-a fugit de sub picioare dupa-amiaza bucuriei laptoase

înscaunat cum eram pe muchea nadejdii de a ma asfinti

îndrazneam sa-mi întreb lighioanele-gînduri daca sînt

daca mai sînt

fara asteptarea întreita si fara cea din asteptare

cu amintirea ei boltita

pe sub care trec acum gîndindu-ma la parfumul doimii

pregatita si ea

treiimea trecîndu-si lumina de jur împrejurul grumazului pietros

peste groapa mea în insula gropilor de piatra

de pamînt si de întuneric

 

am avut în fata si-n întelesul meu butucanos toate

semnele ofranda întreitului dublu cerc

 

era într-o seara cît p-aci sa revina îi refacusem locul

un bob de dorinta în lumina

cineva a rostit lînga umbra banuita a gropii mele:

„sînt una cu tine” a rostit

„nu întelegi ca am cu mine un rost ce iarasi îti va scapa?”

mîna mea era goala mintea nu avea treaba atunci

se misca încoace si-ncolo pe la vecinii gropari

n-am prins-o cu mîna si nici cu mintea mea neocupata

lasa, mi-am strecurat,

îi voi aduna

sclerotic

semnele umbrei

 

Underground

Talpa destinului, o veste, o viata, o femeie albastra întinse

pe-o plaja

încrengaturi din zile namolul fertil al caderii de la înaltime si dunga

alb pe mijloc peste ciorapul vremii

duh orfan nepazit necultivat netratat cu substantele învietoare

din ochiul lui duhovnicesc

ceturi nepazite în stralumina aparenta

din certitudinea din stiinta adevarata a nestiintei lor tot adevarate

din plecarea cuceritoare catre cele patru zari de unde nu s-a întors

decît fiul risipitor

trei voci rostesc împreuna

cuvîntul un cuvînt un gînd doua trei silabe si patru versuri

în ziua întreitului dublu cerc despicat pe mijloc

travestit

„o, cît de solemn ai intrat în neviata mea trainda” îi spun uneia

celei din fata dar vorba se duce…

sau poate i-am spus celei izvorîta lînga talpile mele

adînci si libere deodata de pietrele colturoase pe care a trebuit

sa le calc îndelung am continuat: „m-ai luat din mine din fluxul

de aer pe care îl respiram cu care traiam ma jucam

ca si cum m-ai fi tras de noaptea-mi

si mi-ai fi aratat

bucuroasa

zorii”

 

asteptam anul în care

destinul sa-si îngroase din nou

vîna trecerii lui însemnate daruita mie demult

asteptam o întîmplare o veste o viata o femeie albastra sau o mare

unde sa-mi aplec talpile pline de funinginea tarinei

si sa mi le spal îndelung si cu apa multa

apa de mare sarata si sa ma întorc spre lumea adunata acolo

sa priveasca talpa uriasa ce dadea valurile la o parte

 

marea s-a ridicat peste maluri si a

coborît linistit în privirile albastre ale ochilor din spatele meu

ochi ce ma fixau ma înnodau cu mine si ma culcau din nou

lînga mare

pe o piatra arsa cu nisipul zornaindu-mi printre ani

 

mult îi mai placea

glasului sterp al viului din mine sa-mi spuna

sa trec pe malul de dincolo

al necuvîntarii calcînd peste ape

chiar cuvintele lui erau necuvîntatoare de aceea am înteles ca

rînd pe rînd înnoptam lînga o întîmplare

cu o femeie albastra cu o veste

„iert” si „treime” sînt cuvintele rostite atunci de femeia albastra

asteptata îndelung cu ochii deschisi catre malul de dincolo cu

talpa calcînd peste ape deslusind victoria amiezii a zilei a culorii

victoria cuprinsa de flacari

doua tarîmuri aduse în zi „iert” si „treime”

lînga mine victoria cuprinsa de flacari talpa

destinului calcînd peste ape

copilaria mea cu turnurile proaspat zidite

batute de soare în crestet

si umbra descumpanita a pamîntului în întuneric solar

unde te afli omule?

am auzit lînga mine o soapta nu se vorbeste tare în acest tarîm

 

mi-am auzit rostit numele o data de doua ori

n-am înteles din prezenta în fata

a întelesului însusi

decît un curent prin carne fiorul pamîntului tresarirea marii

nici urma de viata de femeia albastra

am crezut ca ea poate veni de la sine

privind de pe malul marii unde îmi spalam talpile albite

acum sta în fata mea zidita parca pe un colt de privire

nepasatoare

e mijloc de iertare

tarîmul tainuind numele meu cel adevarat

se deschide

nu poate fi niciodata provocat stînd pe malul marii

apa înghite ca si pamîntul

spulbera boabele din carnea femeii albastre

 

pe locul stîncos

sub cerul încarnat de nori am auzit: întrebarea ramîne

despre albastrul ce în miez de mare

apare

 

sînt singur rapus si traznit pe pamînt

sub un cer descarnat de norii alburii

sînt cu multele feluri de-a ma-ncalzi

irosite sub soare