Într-o zi se va produce un salt

De ce

trebuia sa trec de zeci de ori ca oarba pe strada

pe lînga barbatul acela necunoscut ca într-un tîrziu

sa-mi dau seama ca formam demult o sfera perfecta ?

sa vad ani si ani lungi aurora, asiaza, crepusculul,

norii trandafirii si cei vineti, ca sa observ

ca ei îmi soptesc necontenit ceva capital, dar ce oare ?

sa miros de atîtea ori un trandafir

rosu întunecat, primavara, ca sa pot o unica data

sa cad în imensitatea lui aromata ?

sa vad o data o fetita bruna în parc

asemenea mie cîndva mîncînd linistita o înghetata

ca sa înteleg brusc ca magnificata copilarie

e doar un chin lung, o prelunga vicisitudine

prin care învatam sa înduram, sa tranformam timpul ?

De ce, de ce sa suportam atîta multiplicare

devorînd miriade de sterile secunde,

atîta oarba materie repetata într-o monotona comèdie

ca sa întrezarim confuz stralucirea unei unice Clipe ?

Inchisi cu forta într-o chermeza continua

obligati sa petrecem, îmbuibati cu carne, înecati cu vin,

îmbatati cu spectacole, ametiti cu civilizatii,

obligati sa privim în fata fara scapare

crima gratuita, frumusetea perfecta

a acestei înscenari obscene-divine în care plutim:

închegati, apoi dizolvati, bacterii stravezii într-o enorma picatura de apa,

particule care se distrug si exista si lumineaza o clipa

înauntrul marelui gînd inconstient si obscur

care doarme visîndu-ne ca sa se trezeasca

si pîna atunci

ne chinuie cu traitul si înmultitul, cu vazutul si cu simtitul

si ne anihileaza în ultima clipa, înaintea trezirii

ca el sa poata în sfîrsit sa se nasca

asa cum frigul purifica fluviile la vreme de iarna,

înaintea resuscitarii,

cînd spargînd perla dai de nisip.