Rămas bun
Inscriptiile noastre au fost măturate,
asezările noastre devorate de nisip,
serbările noastre convertite în vîlvătăi ce vîntură
iluzoria lor amiază.
Contemplăm devastarea.
Toate creatiile ochilor nostri
se afundă.
Respirăm
despărtirea. Schisma
este al nostru
refugiu.
Nu e nici o lumină să ne lege
însă o dată
curse licoarea abandonată,
necunoscute forte de unire
tîsnind spre a marca în foc
toată viata.
Acum
doresc să simt asupră-mi alianta
ce întristă fetele noastre.
Redă-mi strălucirea
si ochii ce-i apartin.
Vinul s-a eclipsat.
Zilele amantilor de asemenea trec.
Excelenta vinului asupra trăitului.
Tărm
ce te îndepărtezi,
poti să-mi dai puterea
de a trăi în altă parte.
Absentă
Te-am căutat, aripă a mării, infantilă.
Apele netezind vechea claritate.
Duseră casa ruinată în nevoi.
Dau raite într-un oras, fără tel, parcă întorcîndu-mă.
Pierdute dinastii ale ochilor, prin dure străzi
parcurg.
Lasă-mi drumul deschis spre vale, imperiu al fruntii
dăruite.
Vocea mea se pierde printre acesti vîslasi care stiu a fi surzi,
între lăzi de mere, în pielea pilotilor,
Splendoare ce te cufunzi cu-a mea copilărie, voi renunta
la strălucirile băute.
Stiu mîngîia ziua dintr-o grădină obscură.
Nu stiu dacă trupul meu însotea fruntea mea.
Cine va crede cuvîntul meu sec, focul ce-l cunoscură
genunchii mei, ce mîinile mele îl pipăiră?
Vorba mea mereu va naste unde începe nisipul.
Mă voi afla-n oras, fragil, în fata portilor
smerite.
Mă voi întoarce la tăcerea ta, orb litoral,
Dar nu astepta ochii mei.
Cine va celebra sosirea noii zile, venirea
cetii, sfîrsitul usurintei?
Alt anotimp începe si sclavia mea în fata zeitelor
transparente s-a terminat.
Recunoastere
Mă văd în fata acestui peisaj asemănător celui ce-l protejez.
Nu sînt acelasi. Trebuie să-nteleg o dată. Am de
dat în tiparul meu.
Am pîndit acceptarea subită a realitătii mele.
Azvîrlii poezia ce-atîrnă de brate.
Aprinsei actele false.
Adoptai forma directă.
O convergentă înfloreste în mine.
Părăsesc drumul meu încurcat. Mă dilat în vastităti
albe. Servesc în tăcere unui singur rege.
Cu oase de pasăre înfrunt spatiile închise.
Am simtit rafale din alt tinut fără culpă.
Mă-ndrept spre-ncetineală, spre gestul constient, spre rumoarea
desertului.
Ars poetica
Fiecare cuvînt să ducă ce spune.
Să fie precum tremurul care-l sustine.
Să se mentină ca un puls.
N-am de proferat împodobită falsitatea nici de pus îndoielnică vopsea
nici de adaos străluciri la ceea ce este.
Asta mă obligă să m-aud. Dar sîntem aici pentru a spune
adevărul.
Să fim reali.
Vreau exactităti îngrozitoare.
Tremur cînd cred că mă falsific. Trebuie să cîntăresc
cuvintele mele. Mă posedă atît cît si eu pe ele.
Dacă nu văd bine, spune-mi tu, tu care mă cunosti, minciuna mea,
semnalează-mi impostura, jupeste-mi escrocheria.
Îti voi multumi, serios. Înnebunesc spre a-mi corespunde,
Stii ochiul meu, asteaptă-mă în noapte si zăreste-mă, scrutează-mă,
zguduie-mă.
Uneori ceva rămîne în picioare
Poetii
înaltă
splendide constructii.
Nici o acreală.
Numai transparentă.
Numai operă curată.
Doar ascunsă splendoare.
Nu se înseală;
dar să mă uimesc că urmează
lucrînd
la casa graiului
***
Ei zic
sau interzic, mai bine.
Îngrijesc iarba
pe care-o lasă barbarii.
Merg rătăcind prin locuintele lor, dar
sustin turnul limbii, graiului.
Astăzi poetii
numai pot fi
ironici.
Subafirmatii,
contraste,
paradoxuri
le denuntă.
Erau diferiti
anticii.
Aveau de partea lor
un zeu
sau o zeită
cînd nu pierdeau favoarea sa
mereu incertă.
Repetau:
aere perennius.
Cît orgoliu!
Nimic
nu prevedeau.
Acum
se-ntîlnesc cu ordinea
pămîntului nivelat
(care se-mplineste
punctual),
vechiul reînceput
si o foaie
în alb.
Traduceri de Al. HUSAR
