ÎN CLIPA CÎND OCHIUL

Trece o multime de timp: pînã sã-ti amintesti vãzute si auzite, sã gãsesti cuvinte pentru întrebuintarea frazelor, învãtate cu trudã, a legãturilor dintre cuvinte si fraze. Trece o bucatã bunã de vreme, toata durata clipelor. Cît dureazã linistea în ochi si ce se întîmplã atunci cînd genele coboarã, în clipa cînd ochiul se aflã în contre-jour. Cît se pierde la încercarea de a readuce pe retina imagini avortate si de a le instala din nou în arborescenta creierului. Ce anume si cît se sparge în fãrîme de clipã. Stiut, dovedit, constient.
 

CINE ÎSI TRAGE STUPUL

Din nou fericit. Dimineata de culoarea soarecului, picioarele de miere rosie ale pãianjenilor în soare, în aer. Pe deasupra ierburilor. Cine îsi trage stupul de albine la ora prînzului prin împrejurimi, amabil si capricios, cine stie greutatea luminii, nu mai are nici un motiv de tristete.
 

A ÎNTREBA CÎINI STRÃINI

Totul începe prin a întreba cîini strãini, cît au lipsit de acasã,
prin a cumpãra cãrti, fãrã sã întrebi cine le-a scris,
prin a zãvorî usile si a sedea linistit pînã la lãsarea amurgului,
prin a-ti fi teamã si a alunga teama
prin a-si închipui, cã ai devenit deja mai indiferent

(Traduceri de Franciska RICINSKI-MARIENFELD)