ANIVERSARE

E oare aniversarea
platanului meu favorit
sau a stropilor de rouã roscatã
care într-o zi de toamnã
mi-au cãutat buzele?
Acolo unde sînt, imaterial, nestatornic,
stiu cã trebuie sã aduc omagiu
acestor evenimente,
ce mã-nfioarã.
Dãunãtor, defunct,
nu mai pot scrie poezie,
desi mii de silabe se agitã
usor în jurul meu.
E oare aniversarea
unei femei întîlnite cîndva
între douã zãri,
una plecînd si alta sosind:
umerii ei erau plãcuti pitigoilor,
iar ochii-i nu se mai temeau de Luna rece?
Rãvãsit, nimicnicit,
nu pot evoca
nici tristetea nici bucuria,
dar în imediata mea apropiere,
ce de vîrtejuri, ce de soapte suave
înspãimîntînd brumele, brusc!





IARBA

În Pãdurea celor Sase Nãpîrci,
cu bratele încingînd un stejar, am urlat:
“O sã mor”.
Cerul albastru mi-a rãspuns: “Putin îmi pasã”.
Rîul nici mãcar nu s-a oprit
iar aschia de piatrã s-a rãstit:
“Nu-i treaba mea
întrucît am murit fãrã emotie de peste-o sutã de ori”.
Furnica a replicat insolent:
“Nu vreau sã înteleg nimic”.
Doar un fir de iarbã mi-a pãrut mai amabil:
“Dacã insisti, te voi acoperi”.


ORIGINE
                                            Lui Jean-Claude Renard

Orice origine-i reînceput;
si fiecare loc, fuga sa.
Piatra gîndeste:
“Pentru a fi piatrã
am nevoie de grai,
si graiul meu va avea nevoie de un zeu
pentru a-l impune acestei pietre ce sînt
si care nu sînt încã”.
Si piatra deja se preschimbã în fluture,
si fluturele gîndeste:
“Pentru a fi singur în specia mea
si a-i servi de exemplu,
nici pitulice nici floare,
am nevoie de-un grai,
si graiu-mi va veni de la un zeu
care va spune: “Fluture,
îti cer sã fii fluture”.
Dar gîndirea ca un zigzag printre trandafiri
duce boabele de polen, sfîsie petalele sale
si nu îndrãzneste
dintre cele zece miresme sã aleagã.
Si bãtrînul fluture
dezamãgit de-a fi reflectat atît
devine zãpadã: un pic de zãpadã usoarã.
Si zãpada începe sã gîndeascã:
“pentru a fi zãpadã pe deplin,
nu oaia,
nici nourul care trece,
am nevoie sã vorbesc,
si cuvîntul îmi va fi dat de un zeu
în care o sã mã-ncred
si care va fi foarte darnic”.
Zãpezii-i e atît de fricã
sã-si imagineze cã ar fi zãpadã!
Ea devine o veche batistã,
si batista nu gîndeste,
si batista n-are nevoie sã se afirme.
Orice origine e sfîsiere;
si fiecare loc, metamorfozã.

    *
– Povesteste-mi trecutul.
– E prea vast.
– Povesteste-mi secolul XX.
– Au fost lupte sîngeroase.
apoi Lenin,
apoi speranta,
apoi alte lupte sîngeroase.
– Povesteste-mi timpul meu.
– A fost Hitler,
a fost Hiroshima.
– Povesteste-mi prezentul.
– Esti tu,
si tot tu,
si fericirea care se-aseamãnã
soarelui peste oameni.
– Povesteste-mi...
– Nu, copilul meu,
tu trebuie sã-mi povestesti
viitorul.

    *
“Într-o zi când mã îndoiam de mine”, zise Dumnezeu,
“m-am dus la prietenul meu Shakespeare,
apoi m-am dus
acasã la Rembrandt,
care se picta acoperit de riduri.
Înainte de a-mi regãsi împãrãtia incertã,
l-am salutat pe copilul Mozart,
cãruia i-am adus
un clavecin nou-nout.
Aceste trei vizite mi-au fost de ajuns
sã mã accept putin”.

(Traducere de Elena ROSIORU, din volumul Nu sînt un poet de apã dulce)
 

Home