Jorge Luis BORGES

 

 

Camera goala

 

Mobilele de mahon zac

în nehotarîrea brocarturilor

sindrofie fara sfîrsit.

Dagherotipurile

întretin falsa apropriere

a timpului închis în oglinda

si înaintea noastra se pierd

ca datele inutile

ale sterselor aniversari.

De multa vreme

ne cauta tristele-i voci

mai greu acum

ca-n diminetile copilariei.

Lumina zilei de azi

ridica oglinda ferestrei

dinaintea ametelii si tipatului

si încolteste, stinge vocea ofilita

a stramosilor.

 

Abator

 

Mai mult decît lupanarul

abatorul ponegreste strada.

Pe buiandrug

un cap de vaca fara ochi

prezideaza galagia

carnii proaste si-a marmurei vechi

cu miscari maiestoase de idol.

 

Noaptea Sfîntului Ioan

 

Asfintitul nesfîrsit în splendori

ca un tais despica departarile.

Domoala ca un salcis noaptea.

Incadescente ard

reprezite vîrtejuri de foc;

lemnul încins

îsi pierde sîngele în vîlvatai,

flamuri se-nalta, jucause se sting.

Întunericul e calm ca o departare;

acum drumurile-amintesc

c-au fost pajiste odata.

Toata noaptea singuratatea spune

rugaciunile rozariului de stele stinse.

 

Remuscare înaintea mortii

 

Fara memorie si speranta,

nesfîrsit, abstract ca viitorul,

mortul nu e mort: este moartea.

Ca Dumnezeul misticilor,

din care trebuie negate toate predicatele,

mortul ubicuu strain

e fara pierderea si absenta lumii.

Toate le furam,

nu-i lasam nici o culoare nici o silaba:

aici e gradina ce nu o vad ochii sai,

acolo, trotuarul unde-l pîndeste speranta.

Ce gîndim înca

ar putea fi gîndit si de el;

ne-am împartit ca tîlharii

bogatia noptilor si-a zilelor.

 

Benares

 

Deformata si întesata

ca o gradina copiata de oglinda

imaginata urbe,

pe care nu au vazut-o nicicînd ochii mei

tese strazi

îsi înmulteste casele intangibile.

Brusc soarele

rupe deasa întunecime

a templelor, mocirlelor, închisorilor,

gadinilor, si va urca pe ziduri

va straluci în rîul sfînt.

Gîfîitor

orasul ce a apasat un frunzis de stele

se revarsa peste orizont

si dimineata se umple

de pasi si de vis

lumina va deschide ca ramurile strada

cu zorii se lumineaza

matasurile ce arata orientul

si vocea unui muezin

întristeaza din marele turn

aerul acestei zile.

 

Absenta

 

A trebuit sa se înalte uriasa viata

careia-i esti acum oglinda:

în fiecare dimineata o vei reconstrui.

Dupa ce te-ai îndepartat,

atîtea locuri s-au pustiit

fara sa le pese, la fel

se vad în oricare zi.

Serile care au fost nisa chipului tau,

muzica în care pururi m-ai asteptat,

cuvintele acelui timp,

va trebui sa le rup cu mîinile mele.

În adînc îmi voi ascunde sufletul

spre-a nu-ti vedea absenta

ce straluceste vesnic, nemilos,

ca un soare teribil fara apus?

Absenta ta ma taie

ca frînghia la gît,

marea în care se surpa.

 

 

Sinceritate

pentru Haydeé Lange

Se deschide poarta gradinii

cu docilitatea unei pagini

pe care staruitoare devotiune o întreaba

si privirile nu se

fixeaza precis pe lucruri

ce acum stau asezate în memorie.

Cunosc obiceiuri si suflete

si acea dialectica a aluziilor

pe care toti oamenii le urzesc.

Nu trebuie vorbit

nici mintit cu tact;

bine ma stiu vorbitorii pe-ocolite,*

bine-mi cunosc suferintele si slabiciunea.

E de atins ce-i mai înalt

din ce ne va da cîteodata cerul:

victorii nu, nici adulatii,

ci modestia fie primita

ca parte a realitatii indenegabile,

ca pietrele si arborii.