Stefan BOLEA

Egofil

privirea lui nu va fi nicicînd descătusată
pentru că ochiul lui era deschis în interior
viata lui avea ceva din fragilitatea reveriei unui somnambul
din visul lui prelung se hrănea tainica lui vrere de explorator
pornise din genova sa agonică el care în sine însusi nu avea nici un port
eternitatea este un leagăn prielnic
si pielea de sarpe a ochilor săi se va decoji odată si odată
abisul care l-a născut este înfometat de halucinatii cotropitoare de iluzii profunde de vise
pustii pustietoare

obisnuia să se privească în oglindă ore în sir
oglinda îl însotea pretutindeni ca o umbră ca o fantomă desăvîrsită sau ca un glas
„imaginea pe care o zămislesti
fi-va celula parcela de rai sau crucea
pe care te-am încătusat”

trăia într-o splendidă auto-hipnoză
vrăjit de virtualitatea existentei sale
crease în sine lumea de mii si mii de mii de ori
si-o năruise în cîteva mii de clipe
visarea lui atotputernică ar fi fost în stare s-o reconstituie în detaliu
dacă lumea ar fi fost să se piardă

era spiritul universului sau poate fiul cutremurului
era obosit
si îi venea greu să se despartă de moarte

cunostea multe metode de sinucidere
îl ispitea îndeosebi heroina

cineva din el un înger sau poate corbul său
l-a îndemnat să-si exorcizeze raiul
si de-atunci nici un creier sfidător nu mai este în sigurantă

apocalipsa este o stare interioară


Tsing. Chemarea

peregrinam crispat pe aleea pîrguită
aneantizînd cu ochii pe oricine s-ar fi aflat în preajmă
ca un somnambul ca un demon
sau ca o flacără mă prelingeam pe trotuarul proaspăt

un giulgiu mă-ncununa în plasa lui
si soarele mi-era o floare a soarelui

eram un uragan încremenit
eram zăbava dinaintea furtunii

la clipa hotărîtă te-am zărit
nu însemnai nimic pentru mine
nu însemnam nimic pentru tine
eram născuti străini

s-a rupt ceva în mine cînd ti-am întîlnit privirea

eurile noastre erau de fapt pretexte pentru acea privire interzisă

ne fixam obsesiv ca maniacii
devorîndu-ne cu nesat în nestire
dizolvîndu-ne anulîndu-ne în acel sărut cu ochii

dacă ar fi fost să mă trezesc în trupul tău în dimineata următoare
as fi privit acest surghiun cu resemnare
mi-ar fi părut chiar logic să mă regăsesc în tine
mi-erai sine

în vraja ta revelatoare
citisem temeiul existentei mele


Poem de dragoste fără obiect si fără subiect

astăzi
îmi place să fiu trist
parcă mintea îmi zboară
si sunt mai usor
mă debarasez de spinii trecutului
si îmi vine să dansez cu amintirile

as vrea să te privesc în ochi
luminile din noi să se atingă
să se sărute
as vrea să fim singuri o noapte întreagă
să trăim ca si cum n-ar exista viitor
să uit de mine
să trăiesc prin tine

o noapte as vrea să mă hrănesc doar cu tine
să te beau să te respir
să ies din mine
să dărîm închisoarea care mă tine captiv

nu pot să fiu liber
în felul în care esti tu
n-am fost niciodată liber
dar îmi amintesti de libertate
o anamneză perfectă
de parcă m-as fi născut în bratele tale

închisoarea mi-e scrisă în codul genetic
este un zid în mine
o prăpastie pentru care nu există punte
un ocean care mă divide
si eu sunt tot mai departe de mal


vreau să te iubesc o noapte
să uit de lume
să te fac să uiti de lume
să rup lanturile instinctului de conservare
cătusele obisnuintei
să ies din cămasa de fortă a resentimentelor
din închisoarea moralei
din temnita prejudecătilor

vreau să te iubesc
căci mîine murim

Premiul revistei „Poezia”la Festivalul national de poezie „Costache Conachi”,editia a XII-a, Tecuci, 2004