Iulian BOLDEA

 

Nastere

 

din trufia trupului ei

cu carnea susurînd discret o ruga nestiuta

copilul se desprindea lent de neant.

se zbatu cîteva clipe cu zdrente amniotice în juru-i

ca o aura de sînge si fecale.

nici o amintire din lumea cealalta, ca si cum

memoria i-ar fi fost stearsa dintr-o data:

doar un tipat scurt vestind

intrarea într-o noua lume

o noua lume

 

 

Panteism

 

tînarul zeu calca în picioare roua frageda a ierbii

mirarea de pe fata lui eterna ca o raza a unui soare viitor

umbletul lui mladios ce se rostogoleste alene în undele timpului

si vocea lui care pipaie departarile lumii iluminînd visele poetilor.

zîmbetul lui lenes se rasfrînge

în firul de iarba în grauntele de nisip în valul seducator si domol

îmblînzind puterile firii.

nemurirea lui adasta acolo

în friza neterminata

în capitelul cu curbe de marmora gratios încolacite

ca o rana vie ca un drum neumblat

ca o vesnicie

netraita

 

 


trup

 

trupul tau sclipind în roua diminetii

si iarba surîsurilor si adierile batailor inimii.

trupul tau recules în zvonul racoros al zilei.

si ridurile amare ale neantului

în coltul buzelor.

 

 

iubire

 

buzele tale cu surîsuri melodioase si copilaria

cernuta din oglinzile etern orgolioase ale trecutului.

sufletul meu melancolic ca o autopsie a toamnei

si foamea aceasta nelamurita.

sarutul uitat pe o masa lînga

amagitoarea deziluzie a iubirii

si mîngîierile înversunate

nesupuse ca niste voci îndepartate

destramate tot mai mult

sub cerul nenascut...

 

 

nimicul

 

nimicul cu cicatricele lui nesatule

nimicul zabovind în ridurile înzapezite ale cerului

nimicul cu spaimele lui reziliate si cu arhitectura demodata

nimicul asezat pe umerii mei

nimicul enigmatic care-ti inventeaza respiratia

nimicul risipit în fotografia scufundata

nimicul cu mii de ochi cu mii de miresme

nimicul cu respiratia grea

ca o asteptare

zadarnica.

 

 

zeul de nisip

 

orbiti de micile adevaruri de fiecare zi

ratacim si noi pe potecile racoroase

somnambuli neînfricati pe sîrma întinsa

între doua taceri

cu verbe care ne cresc

direct din carne

cu aripi neputincioase si tandre.

un fel de amprenta înflorita e lumea

pe retina frageda

si timpul

e chipul unui ciudat zeu de nisip

pe care nu-l mai cunoastem

si care ne va devora cu siguranta

pîna la urma

toate

nelinistile...

 

 

cina de taina

 

tacerea are gustul amar

cenusa a cuvintelor arse

pe rugul buzelor chinuite de mirare

tîlcuri ciudate stau ascunse

în cutele trupului.

ele

fosnesc dintr-o data luminînd

cina de taina

a poemului

 

 

flash-back

 

pasari trec rar viscolindu-ti vederea

si cîntarindu-ti blînd surîsurile

pe aripile mari de zapada.

vai plînsul secundelor

în urechea clepsidrei

se aude tot mai încet

mai încet

pe cînd fulgerul scurt

înfiorat

al irisilor tai

îmi pietrifica mîinile

ce dau sa cuprinda

nemiscarea ta si

carbonizeaza dintr-o data

literele poemului

 


cadere libera

 

pasari pietrificate

în vazduhul orb

alb ca o pagina înca nescrisa

ca o viata netraita

deocamdata.

o, duioasa agonie a carnii

cu rani înflorite geometric

în poemele nenascute.

în apele rîului

trec pesti stravezii

adevarul

ne arde buzele tandru

si urca înapoi în cerul gurii

se preschimba din nou

în gînd istovit

în timp ce din vazduhul orb

cad pasari pietrificate

una cîte una

murind

 

Home