LIRICĂ HISPANICĂ
Mario BENEDETTI
1920 (Uruguay)
APOI
Cerul cu adevãrat nu-i acelasi
cerul senectutii mele
va fi cît e ziua de mare
si va cãdea ca o ploaie solarã peste chelia mea
Eu voi fi un pic surd si nu voi auzi copacii
dar oricum voi tine cont de existenta lor
eu voi fi bãtrîn ca sã mai fac bãi de soare
dar marea îmi va trezi melancolii
voi fi sãrac si fãrã tinere de minte
purtînd povara timpului în brate
ca pe un nou-nãscut care va plînge cu mine
ca pe un copilas cu care voi plînge si eu
Eu voi fi singur ca o stridie si voi muri de urît
dar voi putea sã vorbesc despre amicii mei fideli
care de obicei vor calcula din Europa
bursele lor tot mai mici mai reduse
Evident cã voi trãi într-o lume modernã
unde vor defila bãtrînii si picii
avioane eclipse totale si regate
Eu am sã-mi pun pãlãria ca sã mã uit la lunã
si nimeni nu-mi va cere bilanturi nici cifre
voi tine cont doar de orarul mortii
Dar cerul de azi cu adevãrat nu-i acelasi
cerul senectutii mele
o fi ajuns prea tîrziu la mine…
PE CURÎND
Eu voi închide ochii crestineste
si-n lumea unui vis intra-voi lin.
În clipa-aceasta ura n-o slujeste
pe moartea hîdã- bietul ei stãpîn.
Capriciu-i anuleazã-acum verdictul.
Eu rãtãcesc, eu sînt un peregrin
si îl invoc pe Dumnezeu cel Sfîntu
sã vinã sã-mi explice întelesul
acestei vieti. Si Cerul si Pãmîntul
sporesc cu frumusetea-i Universul.
De ce lumea din vis e-un chihlimbar,
iar cea aievea-i chin? Unde e sensul?
Cosmarul meu e-un optimism bizar.
Eu mã cãznesc, visez, mã furã somnul.
Mi-i viitorul un abis. Eu sar.
Ce liniste… Acum mã duc la Domnul!
