Juan BAÑUELOS

Este profesor la Universitatea din Tlaxcala, eseist, editor, dar mai înainte de toate poet. Originar din Tuxtla Gutiérres, Chiapas (1932), a fost atras încă de tînăr de posibilitătile muzicale ale cuvîntului. A studiat dreptul, stiinta politică, filosofia, literele. A devenit reprezentantul Mexicului în diferite foruri internationale si a făcut parte din juriul unor concursuri literare, ca de exemplu, Casa de las Américas.
Juan Bañuelos este una din vocile cele mai puternice ale poeziei de limbă castiliană din Mexic. Priveste realitatea cu ochi ce s-au născut demult dar apartinînd în acelasi timp prezentului si declansează întîlnirea misterelor. „Cuvintele sînt fiicele vietii”, spune el si „Misterul imită omul”, această enigmă încă nedezlegată. Din tot ce vede, trăieste, suferă, extrage frumusetea si speranta. Poezia lui Bañuelos este vie, clară si încearcă să corecteaze trecutul. Un trecut apropiat, dar si trecutul mai îndepărtat, de peste cinci secole, care de asemenea îi apartine.
Juan Bañuelos a publicat zece volume de poezie. Opera sa a fost tradusă în douăsprezece limbi, printre care engleza, franceza, germana, italiana, suedeza etc. În 1984 a primit premiul Chiapas pentru întreaga operă literară, iar în 1987 a primit premiul pentru poezie Palermo (Italia).
Turn de noapte
i

Astăzi
omul poate să îngroape
absenta si uitarea

Numai
Visul
nu există
prin decret

ii

Înconjurat de setea spongioasă a unui copac
în picioare cu muntele noptii
îndrăznet ca insomnia rîurilor
mă duc la lucru – de strajă de noapte
cu mii de chipuri niciodată văzute:

din fată Oile
înaintea Tigrului
cînd îi verifică
cartea de vizită
la intrare:

„Bună seara”
CRAC-CRIC-CRAC
Si în zori  „Bună dimineata”
CRIC

Si seful de turn se bîlbîie
„Datorită Visului
a crescut productia”

Acolo
Tigrul
doarme
gîfîind
Aici
Oile îsi rontăie
Somnul

iii

Cuprins de bîlbîială
sau de simple tahicardii
omul organizează zilele

si generatii vin si pleacă
legate de un animal în agonie
pe care încă îl mai hrănesc mîini sedentare

spîni         gîturi          mătreată
celulare     pahare        vătafi
societate digitală
maseurii vin si pleacă
la fel ca la Bursă

– Spune-ti numărul
si nu numele –
ne obligă agentul bancar

: am ajuns dincolo de Lună
: computerele înlocuiesc creierul
: ce întelept a inventat bomba curată?

Putini s-au refugiat în Amintire
– pulbere care fără să mergi
ne descoperă pasii

Depărtarea este o muscă uscată

– Esti acolo? Sau nu ai stins
calculatorul?
......

CINE A ASASINAT VISUL?

v

Insomnia îsi continuă
lucrarea de eroziune
dincolo de răbdare
prizonierii
ne privesc
fix
ca ochiul
de peste
din piată

obiceiul să-l lase
să mestece
pe cel nenăscut

cantinele se umplu
spitalul se arată
mormintele se satură
nimic mai mult
doar se satură
nimic mai mult
doar se umplu

lucid rănită
proaspăt atunci
zbîrlită ranchiună


vi

Bîzîie insecte
pe geam, pe dinafară.


NU AVEM LOCURI DE MUNCĂ

Niciodată
pentru Nimeni
pentru vreun Oarecare.

Bîzîie insecte
Bîzîie


vii

a)
Marea a ridicat în picioare
insomnia pe un val
si albatrosii tipă de foame

b)
tot asa si plînsetul
s-a ridicat în picioare deasupra apelor
si nimeni nu pare să vadă ochii
mortilor

c)
ecoul dinăuntrul
scoicii marine
nu tace niciodată

d)
cînd ceasul satului anuntă ora
scriitură în palma mîinii sale
erorile omului – orori?

e)
o crăpătură în ceasca ta de cafea
este fuga înspre tara disperării

f)
nu este atît de usor să întorci spatele lumii

bîzîie mustele

cum te sufocă mirosul ucigas

vin din Acteal
cu încăltările vîscoase

de sînge

între polenul
temerii
răniti
deplasati
umbriti
nemiscati
îsi mănîncă
propria
inimă

Si chiar si asa
niciodată nu va creste
în pămîntul pe care
păseste un Functionar
vreun un fir de iarbă


viii

De la lumină la piatră

de la nor
la copacul sîngelui /
  lumină ce răneste
umbra monologă
care cu picioarele ei descoperă
uimită neantul:

adormiti pe fundul mării
se află pestii muti
de două ori tăcuti – la fel
ca atîtia oameni fără să doarmă
în excavatiile minelor:
enormă
fără somn
zbatere a pietrei
de lichen fără vîrstă
de la inert la viu
de cirezi minerale
dintr-o tară întunecată si divizată/
flăcăruie calmă
zbatere lipsită de somn
enormă
care transcende
si ne trezeste.

(EL TRAJE QUE VESTÍ MAÑANA)

Prezentare si traduceri de Elena Liliana POPESCU