Ioan ARDELEANU
CRESC AMESTECAT CU FULGERUL
Cresc amestecat cu fulgerul
Care mi-a căzut la picioare
Si mi-a ars pielea:
Sunt fiu de zeu
Ce-a împodobit cîmpia
Odinioară, cînd aici,
Pe largi aflorismente
Îsi găseau culcusul
Bărbati învesmîntati
În blănuri aspre.
Si crivătul bătea,
Cum cîinele de pază
La porti, de alunga străinii,
Sau înspre lupii lacomi
Ce-adulmecau mirosul,
Bătaia coapsei, răscolind pămîntul...
Si mîrîiau, cînd întindeam săgeata
Spre ochii lor, în care zburdau stele
Si fulgere căzute pe pămînt.
LA IZVOARE
Femei se strîng
La izvoarele calde,
În care doar umbra lor
Intră descultă, cum
Ar intra în moarte.
Gura mea bîntuie
Pe deasupra iluziei
Pîrjolite de spaimă,
De scut de zăpadă,
De flacără – foc,
De flacără – zgură !
ÎMPĂRTĂSIRE
Le dau să bea
Sîngele animalelor tăiate
În faptul diminetii
De toamnă putredă.
Lăptucii tîrzii înfulecă –
Îi recunosc după suflarea
Pe care un liliac
Rătăcit o întrerupe,
Cu tipătul lui ascutit
Spre cuibul din hambar –
Le dau să bea
Si ceru-mpinge bolta
Spre pămînt
Cînd fumul iute
Din grămezi de frunze
Închide zarea.
ÎN VÎNTUL NOPTII
În vîntul noptii,
În golul orbitelor,
În ploaia de stele –
Lumina se învăluie
Ca o viperă care suieră –
Între rocile albe,
Între crucile alpinistilor,
Între degetele mele.
AMINTIRE
Se pregăteste zeul să treacă rîul
Si priveste la culorile toamnei
Cum se joacă cu fructele tîrzii
Peste mormintele de lîngă tărm.
Îl înconjoară vîntul rece
Care, de mal, izbeste valul,
Plutesc în aer cîntecele,
Suierele carelor legănate.
La tărm, se răzgîndeste zeul,
Îi năpădesc amintirile în ochi :
N-am să mă sting si n-am să ard
În frunzele toamnei – alunecări de nori –
Pe pămîntul în care tipă fulgere,
Se joacă cerul cu ciutele, iubita
Oblojeste rana cu miere si sare amară.
ÎN TÎMPLĂ, CERUL
Îsi bate prada coapsa, ca un crivăt
Pornit din nord, peste somnul
Unui tînăr împărat în exil.
Nu stie, nu mai poate să zburde,
Lumina îi fuge din ochii înghetati,
Puiandrul în desis scînceste si brăzdează
Cu sunete ascutite cîmpia.
Plînge: unde e mama, coama cu spice,
Azurul este rosu. Si iarba si-a schimbat culoarea,
Mi-e pieptul ars, deschis si spatii de cer
Îmi intră prin tîmple-n tot corpul.
ÎNCERC ZADARNIC
Încerc zadarnic să strîng hlamida
Asemenea florii, ascunse sun zăpadă,
Să fug din calea curselor întinse...
Din foisorul, în care stă la pîndă
Cel surghiunit sub pînze de păianjen,
Aruncă degetele aprinse înspre mine,
Îmi pustieste drumul către somn.
