Petrus ANDREI

 

Cum dorm statui în trupul alb din munte

 

Cum dorm statui în trupul alb din munte

Asa-si fac somnu-n inima si minte

Idei fluide, calde simtaminte

Din care însa vor muri prea multe

 

Ca florile ce, neavînd lumina,

Se ofilesc si-aluneca-n uitare,

Cînd n-are cer si soare cînd nu are

Nici dragostea nu creste în gradina.

 

Saraci sîntem, saraca-i fantezia

De nu se-aprind pe cerul nostru stele

Si cu-al ei glas nu ne trezeste-o muza.

 

De mi-i saraca astazi poezia,

Nu-i vina mea ci-a dragostelor mele

Iar versul meu nu lauda ci-acuza.

 

Ora astrala

 

Un cer de opiu sub obrazul lunii,

O muzica-mpietrita între sfere

Si-n cerul nalt, ecoul rugaciunii

Însufleteste lumea de mistere.

 

În Univers se naste Armonia

Iar melodia simpla si solara

Alunga, pentr-un timp, melancolia

Si vesniceste clipa solitara.

 

E clipa-n care-apar pe lume zeii

Si se aude-a stelelor rumoare,

Cînd se patrunde-n inima ideii

Iar sufletu-i gatit de sarbatoare.

 

Aceasta ora e binevenita

Cînd linistea din noi, la suprafata,

De freamatul adîncului se-agita

Ca sa creeze, din neant, iar viata.

 

Sa faci un munte si sa-i dai un nume,

Sa simti cum ochiul tau ce-i mort învie,

Sa lasi în urma ta o alta lume

Nascuta din extaz si agonie.

 

Sa zbori înalt sub zarile albastre

Si sa te-ntorci tinînd o raza-n mîna,

Ea e-n desertul existentei noastre

Ca o promisiune de fîntîna.

 

Cînd anii-si dau de pe aripi polenul

Si noi intram în era selenara,

Cum dintr-un cîntec va trai refrenul,

Vom dainui prin clipa cea solara.

 

 

Cîntecul noptii

 

Îmbatata-i noaptea de lumini,

Cînturi multe zamislite-n sfere

Iar pe bolta înfloritii crini

Umplu lumea larga de mistere.

 

În luceferi izvorasc fîntîni,

Dinspre rai un blînd zefir adie

Si-n cavalul argintatei stîni

Prinde viata dulce melodie.

 

E balsam pe sufletul ranit,

Cînt duios ce urca pîna-n stele,

De-amagiri si suferinti hranit,

Izvorînd si-n lacrimile mele.

 

În clepsidra clipele se scurg

Si ma rog asemeni unui cleric,

Implorînd pe asprul Demiurg

Sa-mi astîmpar setea de-ntuneric.

 

Printre astri si eu un pulsar

Pentru lumea care va sa vina:

„Sorb în mine flacari ce rasar

Si viez din propria Lumina”.

 

 

Mi te-as cînta ca Dante în tertine

 

Mi te-as cînta ca Dante în tertine

Si-as face pentru tine cuib în stele

Din ele-as face-o salba de margele

Si-n car de foc mi te-as rapi pe tine.

 

Precum Petrarca te-as cînta-n sonete,

De-ai da un semn cîtusi de mic de viata,

De-ai risipi din juru-ti val de ceata,

Ti-as scrie-o suta una canzonette.

 

Ce trista însa astazi ti-i osînda

Sa nu auzi cum cînta ciocîrlia,

Sa nu mai poti rosti un vers din cîntu-i.

 

De veti citi acestea, zîna blînda,

În ochii tai va rîde bucuria

Ca doar asa, prin dragoste, ma mîntui.