ACOLO UNDE MOARTE NU E

(Si pînã la urmã) viata devenise jocul nostru
preferat o obisnuintã preluatã cu mult fast
trãind pur si simplu
trecînd prin miezul cald al amintirilor în vîrful
picioarelor
era de ajuns sã vãd ferestrele luminate în jur
si sã stiu cã moartea e la locul ei
roade tãcutã putinul ce a mai rãmas
încît bãtîndu-ti în geam (tie, cititorule)
sã întelegi cã neantul are degetele mele
care ti se aseazã pe rãni ca fluturii
îmbãtati de furtunã

(si) hãituit de mine printre ceilalti
prin adãposturi de aer
prin tuneluri surpate de carne
prin apa vînturatã de sete
prin strigãte de triumf
prin nouri de ore împinsi peste orizont
vreau sã-ti picur în ureche
în vene
în sînge chiar
în apa sleitã a pielii
bietul vanitãtii cîstig:
acolo unde moarte nu e
nimic nu e.
 
 

JUMÃTÃTI DE LUNÃ

(Si) noaptea a trecut peste tine
sînii tãi rãscolindu-i
cum copiii se joacã
musuroaiele furnicilor le trezesc

si eu vin sã-i refac
cu degetul sã desenez galeriile
obscure ce duc spre inimã

cîte nopti cîte nopti
cîntînd cu saxofonistii morti
prin ierburi
lipind jumãtãti de lunã
pe pieptu-ti
rîzînd: ce copilãros univers
ni s-a dat
spre cheltuialã
spre risipire

(si iar) noaptea a trecut peste tine
sînii tãi rãscolindu-i
cum copiii în joacã
musuroaiele furnicilor le trezesc...
 

PISICILE PE ACOPERISURI

La miezul noptii cãrtile elibereazã cititorul
captiv care porneste sã dea ochii cu lumea
bocãneste stîngaci pe strãzi
stîrneste colbul: iatã cum aratã
singurãtatea

la ora asta numai pisicile
pe acoperisuri si betivii...

Inima e plinã de inimi care pãlãvrãgesc
cu voce tare între ele sã nu le fie fricã
 

CARNEA MEA NEAGRÃ

Doamne dacã tu esti asemeni mie
atunci carnea ta rãmîne pururi neagrã.
eu sînt negrul cu care tu poti
sã demonstrezi tuturor cã iubirea trece prin
pori ca sãgeata prin inimã,
înfloreste.
Prin mine limbajul învechit creste pe o
simtire nouã
pe o fricã nouã
ca o cetate în care samariteanul (bunul) venit
sã anunte potopul descoperã pe toate zidurile
chipul sãu supus blasfemiei.
Te iubesc dar nu stiu încã sã mîngîi
cu lacrimile.
Am cunoscut femeile care ar fi putut
sã mã nascã
le-am iertat cã nu au fãcut-o
carnea lor am gustat-o era amarã
ca praful de lunã risipit noaptea pe ferestre.
De fiecare datã am spus: te iubesc încît as vrea
sã mã nasti sã fiu fiul tãu
care te ucide cînd pleacã
ieseam apoi din oras
coboram pe falezã
întîlneam marea
o rugam sã mã ducã pînã departe