SFÎNTA FAMILIE
Sfînta familie: o intimitate de steaguri puse la uscat
pe sfoara captivă
între două limite
Ea miscînd clopotelul de lemn al buzelor
el amintindu-si
că toate cuvintele au sîni
Si fata? Doamne, fata a plecat cu un înger
Avea un frumos evantai de piele
Avea o tobă de tinichea
În care lovea cu aripa boantă:
soldatul are
bani, butoni,
pesetas ruble
si dubloni
soldatul are
limba-n gură
o mestecă precum
o cuminecătură
Metodic, asa cum a-i scotoci prin piramidă:
Sub pat, nu-i!
După oglindă?
Nu-i!
În toaletă, nu-i!
După lustruitele singurătăti de obiecte osîndite
Să-si găsească moartea, ca-ntr-o romantă
Cu final trist?
Nu-i!
Vezi în memorie … !
Nu-i!
Dar după cosuletul cu coji uscate de portocală?
Nu-i!
Sub prăjitorul de pîine?
Nu-i!
În fructa amară a arbustului japonez
de pe masă?
Nu-i!
Poate e suspendată de plafonul care imită
atît de bine cerul…!?
Nu-i!
Sfînta familie: ca o adunare de chinezi în jurul ceaiului
pîndind sufletele cum urcă încrucisîndu-se
Cu sufletele vecinilor de peste drum dîndu-si mîinile pe ascuns
ajutîndu-se să se catere într-un cer în
care pînă si canalele
De scurgere au descoperit locul lor linistit raiul lor
el îsi ridică brusc capul
dintre palme
Si chipul îi rămîne
Impregnat pe degete
Dragă, îi spuse ea, privind prin gaura din capul lui
pînă departe, mi-a zis madam Ilse (cum care madam
Ilse?)
Că în traditia chineză
cei care îsi beau ceaiul împreună
Îsi pun sufletele împreună
iar francezii care mănîncă brînză împreună
Îsi pun inimile împreună
si nemtii care mănîncă biftec suedez împreună
Visează aproximativ la fel
imaginează-ti o frau mînjită de mustar pe degete
Visînd alături de mecanicul Hans
gloria Germaniei
Si făcînd indigestie, ah, făcînd indigestie
în timp ce sufletele lor îsi dau mîna
pe ascuns
Se sprijină unul pe altul, se catără în pat
si pe cearsaful din pînză de Olanda
Fac din sămîntă o hartă mare
Să încapă patria din capetele lor
Si fata? Doamne, fata a plecat cu un înger
Avea un frumos evantai de piele
Avea o tobă de tinichea
În care lovea cu aripa boantă:
soldatul are bani, butoni,
pesetas ruble si dubloni
soldatul are limba-n gură
o mestecă precum o cuminecătură
În răpăitul ploii? Nu-i…!
Sub malul de fluturi al cerului? Nu-i…!
Ah, poate s-a ascuns în oul care se rostogoleste
În palma lui Dumnezeu…! Nu-i!
Poate s-a despodobit de trup si acum
Poti să o săruti pur si simplu respirînd
Asa cum vezi frumusetea tragi aer în piept
După care îti spui că viata astfel
Are oare'sce semnificatie …
Nu-i?
Prima varice apărută pe piciorul femeii undeva pe
Pulpa stîngă a fost un eveniment. Au iubit-o
Amîndoi. El a sărutat-o cu patimă: era ca o
Fiintă nouă ca un musuroi pe apă
A legănat-o a botezat-o cu toate numele pe care
Le cunostea toate iubitele care au fost sau
Care ar fi putut să fie au devenit ceva din
Acel ghemotoc de carne vinetie
Un albastru incert un fel de cerul gurii de tigru
Sau un spate de insectă de apă care asteaptă
Excitată limba sopîrlei ah, ascultă, spunea el
Mica noastră minune vorbeste mica noastră
Pată de cerneală vorbeste cu toate cuvintele
Pe care nu le-a scris ah, ar putea să fie un sîn
Albastru care să alăpteze cu lapte albastru
Numai fiinte cu sînge albastru trupul tău e
Totul fiintă
naste
prin fiecare por sub ochii mei
A apărut minunea poate e harta unui tinut nou
Poate e un mesaj de la fiintele care nu s-au născut
Încă poate e alfa fără omega poate e steaua
fără de cer
Dar ea spuse ascunzîndu-si pata de viată de pe picior:
Madam Ilse (cum care madam Ilse?) mi-a spus că
un chinez priveste altfel decît noi viata de cuplu
Si totul porneste de la determinarea timpului să zicem
că viata e făcută din zile, ei, bine, o zi o împarte
în treizeci
De părti egale si fiecare parte o trăieste ca si cum ar fi
o zi în felul acesta de treizeci de ori într-o
zi europeană
El se uită la femeia lui ca si cum ar vedea-o prima
oară în acea zi bună dimineata dragostea mea
Dar ce te faci că un chinez, mi-a zis madam Ilse,
împarte fiecare oră în treizeci de părti si
fiecare minut
În treizeci de părti si fiecare secundă în treizeci de părti
si fiecare miime de secundă în treizeci de părti
si ia
Fiecare a treizecea parte si o trăieste bună dimineata dragostea
mea bună dimineata dragostea mea bună dimineata dragostea
mea …
Si fata? Doamne, fata s-a întors cu îngerul cu aripile boante
Au iesit amîndoi din tapetul ieftin cu care erau acoperiti
Peretii din bucătărie era peretele la care îsi făceau rugăciunea
Tapetul îl cumpărase el de ocazie acum îsi aminteste era
Un mulatru cu barba albă poate era chiar Dumnezeu
Ascuns sub soarta unui vînzător ambulant de tapet
Nu avea nici o imagine ci doar cîteva forme geometrice
În relief în cutele lui au stat ascunsi fata si îngerul
cu
Aripile boante ah si fata e murdară de sămîntă de înger
Si în plete are sămîntă de înger si pe mîini si pe
genunchi
Si pe tălpi peste tot sînt urme de sămîntă de înger
În timp ce îngerul scutură agitat
Un frumos evantai de piele
Leagănă toba de tinichea
În care loveste cu aripa boantă:
soldatul are bani, butoni
pesetas ruble si dubloni
soldatul are limba-n gură
o mestecă precum o cuminecătură
Toti trei au luat îngerul si l-au răstignit
Pe peretele bucătăriei toti si-au făcut rugăciunea
Si s-au uitat în ochii lui adînc ca si cum i-ar fi
Întors un cutit în inima flască
Apoi au mîncat aruncau cu firimituri de pîine în înger
Si el le urmărea cu privirea ca un cîine îi cădeau
La picioare iar i le aruncau un dezmăt de foame
S-au scobit în dinti cu pene de înger
S-au sters pe mîini cu pene de înger
Au împutit aerul respirat de înger
Apoi i-au luat la tintă capul
Cu oasele de bivol de la masă
Cu oasele de porumbel de la masă
La fiecare lovitură reusită se îmbrătisau
Ca si cum cu o cheie străină ar fi deschis moartea
Să-i umble fiecare cu mîinile prin viscerele calde…
(Îngerul e pasăre, s-o poti mînca,
Sau e ciosvîrta de om pe care n-o mănîncă decît fiarele
…?)
Dragă, dar madam Ilse (cum care madam Ilse?) mi-a zis
că în traditia chineză se face un filtru de ierburi
Un panaceu care vindecă inclusiv hemoroizii
la îngeri există un preot în Tibet cu care
comunică si
Dumnezeu acesta vine comandă sapte sticlute din alea,
patru din alea dă-mi si pentru sfîntul augustin
suferă
De amnezie dă-mi si pentru sfintii nenumiti dă-mi si o
mie de cutiute cu alifii pentru uns aripile de înger
scîrtie
Dar totul e atît de secret încît pe preotul acesta din
Tibet
nu l-a mai văzut nimeni de cîteva mii de ani, Dumnezeu
Doar, vine pe ascuns, lumea însă stie semnele, atunci
înfloresc trandafirii de hîrtie ai unei spălătorese
din Sanghai,
Atunci se usucă rănile din creierul inventatorului de răni
vorbitoare, atunci pe negii unei mulatre din Taiwan cresc
Niste diamante care se fac aer la lumină, madam Ilse a văzut
într-o pivnită din Bethleem un asemenea diamant,
închipuiste-ti …!
În bucătărie pe perete îngerul răstignit începuse să cînte
Cîntece desucheate.
E-ndrăgostit! zise el.
Ah, de-atîtea ori l-am văzut pe înger trăgînd cu ochiul
Spre sînul meu, l-am surprins pîndind printre gene
Atunci cînd îmi făceam rugăciunea! zise ea.
E un porc, am să văruiesc peretele peste el,
Am să trag la tintă cu colti de mistret,
Am să-l împrosc cu blesteme, cu sînge de cocos
Castrat, cu lapte de femeie moartă,
Am să-i rîgîi în nas, am să-i pun pioneze
La subsuori, am să-i plantez bube în tălpi,
Am să-i desenez un sex pe frunte,
Am să-l chinui rîzînd,
Am să-l plîng ca pe un mort,
Am să-l pun să dezdoaie unghiurile zidurilor,
Am să-l oblig să meargă pe jar în mîini,
Am să-l amăgesc cu moartea atunci cînd i se va părea
Plicticoasă viata de înger răstignit pe zidul casei
Am să-l fac să strănute atunci cînd în minte
I se va înfătisa raiul -
spuse el.
Îngerul avea un frumos evantai de piele
Avea o tobă de tinichea
În care lovea cu aripa boantă:
ah, dacă din
tristete ar iesi fum
ce întuneric
ar fi în lume
ai pielea prea
largă
ai să-ti pierzi
trupul pe drum,
de-aia ia-ti
sufletul si
te du,
trupurile se-mpreună,
sufletele nu
Mi-a zis madam Ilse (cea de care ti-am mai vorbit)
Că potenta bărbatilor e ca
Piciorusul furnicii
Care se întepeneste în orizont
Sperînd să despice pămîntul de cer,
E posibil să fie un ciot de aripă
Pusă gresit de Dumnezeu
Sau un strugure în care se coace
Promisiunea betiei
Ce frumos să stii
că esti pe un continent
în derivă călătorind
spre o mare absurd
de frumoasă ca un
cort în jurul căruia toti
merg în vîrful
picioarelor fără să stie pe cine
ar putea să trezească
atîta frumusete vedem
cîtă putem să
ne imaginăm si ca si cum ti-ai
ciupi creierul cu
o coardă de arc să iubesti
pe copilul tău si
pentru copilul tău
pe femeia ta si pentru
femeia ta
pe mama ta si pentru
mama ta
pe prietenul tău si
pentru prietenul tău
pe dusmanul tău si
pentru dusmanul tău
si asta cu disperarea
fragedă a întelesului de a muri;
să mori născîndu-te
dintr-o prea mare dragoste de clipă
să mori ca si cum
te-ai îndrăgosti de fiecare lucru de care te desparti;
după ce sufletul tău
a căpătat forma trupului tău
orice ai face e dragoste;
nici o betie nu-i mai mare
ca luciditatea; plînsul
nu e slăbiciune ci e semn că ne locuiesc
o multime de fiinte
subtile –
spuse el.
Îngerul strigă:
Vă împreunati
ca două camere goale
care si-au abandonat
usile de inutilitate
si vor să plece hai
– hui în lume
Fata strigă:
Sex! Sex! Sex!
Fereastra se deschise si lăsă moartea să iasă, s-a desprins
Ca o ventuză uzată de pe perete
O iguană de plus strigă în toate culorile
O sticlă de vin se smulse de sub controlul limbului de otel
Al cerului invocat de o neliniste
Toate zgomotele din cap se făcură bile de plută
Ploaia linse venele albastrului de pămînt
Fata strigă:
Sex! Sex!
Sex!
Un măr se rostogoli pînă în pîntecul unei reflexii
Un suflet se uită în spate: oase oase oase
Îngerul strigă să fie mutat pe alt perete
Îl doare un unghi îl strînge păienjenisul de vene parfumate
Fata strigă:
Sex! Sex! Sex!
Si atunci femeia îl apucă pe bărbat si îl aruncă pînă într-un
cuib de nouri
De parcă si-ar fi abandonat moartea
El reveni cu ghearele se prinse de fata oglinzii
Ea îl aruncă pînă unde se întrepătrund tevile care aduc
Linistea în lume
El se agătă de un chenar negru care subliniază un peisaj
ea spuse
el spuse
ea spuse
el spuse
ea spuse
el spuse
ah
ah
Fata strigă:
Sex! Sex! Sex!
Îngerul agoniza ca si cum o rugăciune ar fi fost otrăvită
Ca si cum un cîine bolnav l-ar fi sărutat pe gură
Ca si cum si-ar fi pierdut inocenta de frică
Sămînta de om se înrădăcină pe rama unui tablou care
Nu se deschidea nicăieri
Se înrădăcină pe aripile fluturilor care mureau
Arsi de iluzia unui flăcări
Se scurse pe sub policandrul cerului ca o ceară
Mizerabilă
Cică ar fi strigat Dumnezeu hălăduind pe un psalm:
De ce si emotia tropăie precum cocorii
Care vin de pe pămînt în cer fără nici o treabă
Să spioneze …?
Mi-a zis madam Ilse –
(madam Ilse e o onorabilă frantuzoaică din Tours,
ti-am mai spus!) care a fost căsătorită
Cu un refugiat dintr-un război
Fără nume, că sotul ei visa în fiecare noapte o
Arătare mică, cocosată care îl ameninta cu
Moartea; într-o noapte arătarea l-a fugărit
Pe un acoperis;
Acolo s-au înfruntat decisiv;
Doamna Ilse a asistat la această luptă;
Disperat sotul doamnei Ilse a reusit să ucidă fiara,
Arătarea s-a dezumflat ca o cîrpă,
Ca un balon de cauciuc,
Ca o pasăre golită de zborul ei,
Ca un nour întepat de un tipăt,
Ca o viperă stoarsă de venin,
Ca o fructă despodobită de sămîntă,
Ca o limbă necunoscută strecurată într-un cîntec…;
El a adormit chinuit; dimineata
A văzut trupul dezumflat
Al fiarei căzut între pat si oglindă, mort,
Mort de-a binelea, întepenit cu ochii tintă spre
Ceva care căzuse în propriul contur, era si
Putin repros în amprenta gurii si vai, descoperi
Că trupul fiarei era chiar propriul trup;
Se învinsese pe sine,
Învinsese răul din sine,
Învinsese carnea;
Murise.
Madam Ilse a fost bănuită o vreme de uciderea sotului său dar un avocat cu
ceva studii în Orient a calificat incidentul ca făcînd parte
din povestile Zen cele după care a fost croită cîndva realitatea …
Îngerul rămăsese cu ochii albiti ca un ram de măr înflorit
Atîrnînd de perete, picături verzi i se vedeau la colturile
Gurii. Îl luară îl mutară pe un alt perete între un clown
Si o tabacheră rusească părea un mic Napoleon care iesise
Transpirat dintre fustele unei femei frivole.
Ea dădu o lacrimă: E un înger
bun!
El dădu o lacrimă: E îngerul
tău!
Îl mutară pe înger pe alt perete, între un vas de Faenza
Si o floare uscată de rujalnită. Apoi îl atîrnară de un buchet
de
Imortele. Apoi îl duseră în dulapul cu haine urît mirositoare.
Apoi îl duseră într-un fel de balcon. Aici căzură în genunchi
si
Se rugară lui, pînă li se întăriră lacrimile, se rostogoleau
bobite
Cu irizări de cristal de sînge.
Si fata? Ah, fata a cunoscut un bătrîn chinez
Care împărtise ziua în treizeci de părti
Si ora în treizeci de părti
Si minutul în treizeci de părti
Si secunda în treizeci de părti
Si pe fiecare o trăia de la capăt metodic bună dimineata
Dragostea mea bună dimineata dragostea mea bună
Dimineata dragostea mea
El visă că îngerul voia să-l ucidă si să-i ia fluviul
Pe malul căruia ar fi vrut să stea în vreme de furtună
Cînd se izbesc corăbiile una de alta ca gîndurile
Unui om singur;
Îngerul visă că el voia să-l ucidă să-l prade
De speranta unei întoarceri în cer pe calea simturilor
Sau să-i ia pumnul de lacrimi adunat ofrandă
Într-o viată;
El visă că îngerul e un criminal
Dat în urmărire în cer si pe pămînt
De Dumnezeu
Pe capul lui este pusă o imensă răsplată
De mîntuire;
Îngerul visă că bărbatul are măruntaiele putrede
Si numai ura
Îl mai tine în viată
Ca si cum potopul însusi s-ar îneca într-o băltoacă
Verzulie părăsită din fatalitate
Apoi îl abandonă pe înger si începu s-o viseze
Pe femeia lui oh, dar părul i se electriza
Făcînd să-i plesnească visul de osul capului
Asa cum făuritorii piramidelor nu reuseau prea mult
Să tină sub control eternitatea
Scăfîrlia se făcea clepsidră
Soarele apărea cu un rînjet
Si fata? Îl învăta pe bătrînul chinez să modeleze
Un tril de pasăre
Apoi din lutul alb al unui tril de mierlă
Să facă figurine colorate strident
- căluti de mare viermisori acadele
Limbi hămesite de dragoste -
Să le expună în bîlci
În timp ce ea din excremente de porumbel
făcu o pasăre
si pasărea zbură;
Făcu o lebădă
si lebăda muri cu gîtul întors spre
dimineata cînd i s-a promis dunga orizontului
ca răsplată pentru frumusete;
Din excremente de înger făcu un jder
si jderul fugi în copaci,
Făcu un cer siniliu din resturile de la cina jderului
si drept curcubeu îi întinse limba pînă lîngă
obraz
să-i simtă răsuflarea înspăimîntată;
Din excremente de pasăre
din excremente de înger
modelă oameni,
oameni
oameni oameni oameni oameni oameni
Si ei cuceriră toate orasele,
– lupte
sînge răni –
ei intrară în toate
despicăturile
Înfigînd steaguri împărtind pămîntul
Cu voluptatea cu care ar tine sămînta păcatului
Sub limbă
Apoi închise ochii si toată lumea se retrase
În dimineata galbenă a pielii:
E atît de plictisitor să faci lumea de la capăt
Dar deocamdată e singura modalitate de amînare a unui
Deznodămînt
În pîntecul fetei
Un cuvînt încercă să-si explice
Rostul pînă se făcu poezie;
Văzînd că si acest lucru e bun
Îngerul ridică bratul înaripat
Ca si cum ar dirija un cor de copaci
Sau de stele
Sau de stele devenite ape
Sau de copaci deveniti
Case la gurile apelor
Sau de păsări devenite săgeti pornite în căutarea
Vînatului
Dar aici în spatiul poemului nimeni nu moare
Poti lăsa si inorogul să pască
Fără frică
Peste o mie de ani îl găsesti
Tot nehotărît
Între credintă si frumusete …
Dar madam Ilse nu iubea deloc îngerii.
Îi era frică de ei. Ca de soareci. Avea peste tot în casă
Capcane pentru îngeri. Îi găsea dimineata zbătîndu-se
În vasele cu apă de trandafiri scoteau tipete ascutite
De gînduri care nu îndrăzneau să se nască
Îi culegea cu palma îi arunca la canalul
Care ducea apa – posibil – în anticamera unui nou potop.
Ori lăsa o frază neterminată pe o foaie oarecare
Si îngerii îsi prindeau piciorusele
În sintaxa aceasta pămînteană
Care face orice mesaj de neînteles.
Sau îi lovea cu ceasul desteptător.
Îi momea sub pernă si-i sufoca.
Îi visa si lăsa visul neterminat
Rămîneau izolati pe insule care nu mai aveau acces
La cuvinte …
De asta si îngerii de la o vreme
Au devenit atenti. Ultimul sot al lui madam Ilse
Mister John dresa îngeri. Cei mai multi se învîrteau
În jurul capului său ca fluturii
Mister John îi punea să se catere pe cîte o scară
Pe care le-o făcea din gînduri i se scufundau
În vinisoarele mustind de sînge
Într-o zi el însusi a pornit pe o asemenea scară
Pentru îngeri urmîndu-i curios ca o frantuzoaică
A trecut de zidurile orasului Tours a sărit toate gardurile fortificate
Pe care le fac oamenii ca să se apere de eternitate
A depăsit trei cîmpii consecutive despărtite de curcubee
Care alăptau clopotei
A cîstigat cîteva războaie numai transformîndu-i în
pulberi
Pe soldatii încremeniti în oboseala lor
Au iubit-o împreună pe femeia care
Se rătăcise de carnavalul la care era plătită
Să fie fericită ca rumegusul slăbit din încheieturile lemnului
Au urcat un deal
Au urcat alt deal
După care
Doamne!
S-au scufundat în prăpastie …
Doamna Ilse a fost acuzată că si-a omorît sotul însă un avocat
care se pricepea destul de bine la apucăturile îngerilor a demonstrat
că după ce învătase limba sinelui viata lui mister John devenise o
lebădă cu gîtul tăiat îi transpirau culorile în memorie
sau, mai rău, credea că istoria este drojdia matematicii … O oribilitate!
Există linia fortificată
a casei. Apoi
Sînt cîteva
santuri de apărare un zid
O apă care spune aceleasi
trei, patru
Cuvinte ca si cum
moartea ar adormi-o
Taci! taci! sărutările
gurii tale sînt mai
Dulci decît
vinul inima ta o distilerie
Într-un tinut
al poamelor pun pe limbă
Fructa unui arbust
trimis să anunte
Convertirea toamnei
viitoare de la
Frumusete la adevăr
– o anatemă
Ia inima mea si încalecă
sau
Încalecă pîntecele
meu si devastează
Grădinile suspendate
ale memoriei
O nebunie la care
Dumnezeu a subscris
Trimitîndu-si
mucegaiurile verzi să
Inspecteze cele mai
intime colturi
Acolo unde încet
încet se adună
Ca un trofeu ca o
izbîndă gunoiul.
Gunoiul?
Gunoiul sînt eu!
(12 – 17 decembrie 2001)
