Abatele de CUMANIA

CATALOGUL MANUSCRISELOR
(vorbiri despre poezie)


Vară, vacantă, căldură, ploi, constelatii de imagini si omul surprins între revoltă si refuz, în încercarea de a se armoniza cu lumea. Atacuri si contraatacuri, în viata politică. Mizerie si sperantă: imposibilă reflectie. Si ritmul altora devine ritmul nostru: asa ne apropiem problemele fiintei interioare. Încercăm limitele limbajului, pornind de la o spaimă sau un vis, de la singurătate sau iubire, de la credintă sau blasfemie. Încercăm să vedem care sînt semnele care ne individualizează scriitura. Aceasta ar fi imaginea care-l singularizează pe individ, într-o realitate care-i apartine.
Să strigăm, asadar, catalogul celor cuprinsi de nesomnul cuvintelor.
Ion C. (Nae IONESCU), Iasi. „Scriu poezii intermitent, cînd mă «deranjează» muza, sînt student la medicină, ceea ce, bineînteles, mă îndepărtează de această lume”. Asa spuneti în scrisoarea trimisă. Vă răspundem punctual: medicina nu vă îndepărtează de lume, dimpotrivă. Exemple cu scriitori celebri, proveniti din rîndul medicilor, sînt multe. Observăm că există un risc în textele trimise: acela de a vă pierde în jocul de-a cuvîntul. Cuvintele trebuie bine tinute în frîu, dîndu-le substantă, mister.
Dacă versurile ar contine o exacerbare a eului, nu ar fi nimic rău în asta, dar asa vă inventariati sentimentele, vociferînd. Traumatismele, reale sau abia simtite, din poemele trimise, dau o anumită dinamică textului. Folosind anumite cuvinte, mizati pe o mutatie a sensului acestora de la un vers la altul. Această deviere de sens nu vă reuseste pe deplin. Exemplificăm cu poemul Dilemă:
„Cum ar fi să trăiesti
într-un oras
al tăcerii?
să n-auzi,
să nu te audă,
să nu te auzi,
să nu te auzi cum respiri,
să nu auzi cum ploile,
să nu auzi cum florile,
pur si simplu să nu auzi
    cum… dă,
să nu auzi cum pietre
să nu auzi cum mortii
să nu auzi cum tipetele
să nu auzi cum păsările
să nu auzi
cum păsările
cum fug
cum aleargă
cum oamenii
pur si simplu să nu.
Nu mai aud cum,
    nimic.”
Cuvîntul cum folosit de dvs. si avînd functie dublă, după caz, de adverb si conjunctie, este un artificiu care, prin repetitie, ar trebui să sugereze metafora-enunt. Cel care a dat si dă valente nebănuite lui cum este remarcabilul poet Gheorghe Grigurcu. Cititi-l cu mare atentie. Veti avea multe de învătat. Mai cititi si acea apologie a luciditătii intitulată Filosofia lui „Ca si Cum”, carte scrisă de Hans Vaihinger. Mai trimiteti.

Anisoara IORDACHE, Constanta. Se observă că, prin folosirea versurilor scurte, încercati să obtineti o concentrare a discursului liric si a sensurilor posibile. Vă reuseste, în parte, acest lucru. Cum ar fi, de pildă, versurile din poemul Ochi:
„Privesc prin ochiul delfinului
Ochiul unei fetite
Pletele au rămas suspendate
De
Bratele soarelui care zîmbeste.”
Sau din poemul Geometrie:
„Curcubeul leagă elementele
Să nu se transforme în fluturi.”
Sau din poemul Picasso:
„Pe tată si fiu
    îngenuncheati
Picasso i-a surprins
    cersind destinului
        un ban.”
Acestea sînt primele impresii. Continuati să scrieti si să ne trimiteti texte. Aveti încredere în dvs.

Michel MARTIN. Din volumul Ipostaze de bestie, în curs de aparitie la Editura Marineasa, vă publicăm două poeme: De pe vremea ars poetica si Desenzualizări.

Vladimir NEGRU        
Publicăm poemele care ni s-au părut a vă reprezenta cel mai bine: Dezvrăjirea cheilor, În asteptarea viziunilor si Ecoul chemării.

Florin ANDOR
Si dvs. sînteti în situatia unui autor care a mai publicat. Dar de la „Virtualia 2” la revista „Poezia”, este o diferentă, prin aceea că textul poetic apartine domeniului calitativ. Am găsit două poeme publicabile: Cu sare pe umeri si Ca o soaptă.

Valeriu CERCEL, Hamilton-Ontario. Această Ultimă rugă ne arată un suflet sensibil, care exprimă o atitudine fată de lume si viată, si o atitudine fată de Dumnezeu. Asteptăm si alte texte pentru a vedea cum evoluează poezia dvs.

Ion BARBUT. Frumos nume aveti. În materie de poezie, se vede treaba că nu ati reusit nici sase sase, nici unu unu. Tentatia de a folosi afirmatii si întrebări prin care vreti ca privirea să se situeze la jonctiunea dintre real si posibil, să fie un echilibru între două spatii, între două fiinte, nu vă reuseste. Să arătăm cititorilor de ce sînteti în stare:
„de ce mă minti?
de ce mi-ai zis că va fi bine?
de ce acum plouă?
de ce eu plîng?
de ce m-ai blestemat?
    copil fiind
cu ce te-am supărat
cînd ti-am zis că mi-e frică?

cu ce ati gresit voi
de m-ati avut pe mine?
cu ce am gresit eu
    de v-am avut pe voi?”
Dvs. ati gresit crezînd că scrieti poezie, pe noi ne-ati avut cu un răspuns… Salutare, sir Barbut!

Marius ANDREI. Si dvs. vă întrebati ce-i viata, ce-i omul si tot dvs. vă răspundeti:
„ce-i omul ce-i?
o stea căzătoare
uneori luminînd
alteori schiopătînd
mai mică, mai mare
călcată-n picioare
ce-i viata ce-i?
un cortegiu funerar
cînd mai senin, cînd mai amar
cînd îmbrăcat, cînd decorat
ca în Bacovia cîntat
amurg de toamnă-ndoliat”
Este bine să stiti că, pentru crearea unor noi semnificatii, trebuie să găsiti un nou mod de a întreba. Temele, în poezie, rămîn aceleasi. Nu metaforele uzate, nu metaforele moarte duc spre marea poezie. E mult de vorbit în acest sens, dar mai bine cititi mult si scrieti versuri de felul acestora, versuri care vă apartin:
„Hainele imaculate
ale copiilor
s-au pătat de jocul lor”.
Reveniti cînd credeti că ati mai urcat o treaptă valorică. Succes!

Andrei POSTOLACHE, Iasi. Nimic nou. De ce vă grăbiti? Stricati totul si e păcat. Reveniti.

Remus CRETAN. Versuri multe, poezie putină. Nu există o logică a discursului, vă grăbiti să rimati orice cuvînt si oricum. Construiti poeme într-o continuă betie dionisiacă. Să întelegem că încercati o dramatizare a viziunii realului? Dar, mai bine, să lăsăm versurile din poemul Ce-a mai rămas de spus, să vorbească singure:
„Cînd cuvinte am de spus,
sînt precum actorul gîndit si părăsit de infinitul cer
S-astept un rol măret înaintea iminentului apus,
La teatrul încercat al începutului de drum de ieri.

Cum m-aleargă încercarea,
Sînt sătul de asteptare si-mi las idealul să se spargă surd,
Trag linia dedesubt, să-mi facă cine stie adunarea
Si realizez că mi-a mai rămas putin de spus, nimic mai mult”.
La rîndul nostru, întrebăm si noi: ce a mai rămas de spus?

P.S. Pentru a avea revista „Poezia” în biblioteca personală, la timp si număr de număr, rugăm pe toti corespondentii nostri să se aboneze.

Home